vineri, 27 decembrie 2013

The rise and fall of the catodic lure

La începutul anilor ’50, după măcelul celui de-al doilea război mondial, o bravă lume nouă se năștea: tubul catodic și adepții ritului său. Primii ani au reprezentat o adevărată pasiune pentru această nouă tehnologie care definea o nouă manieră de petrecere a timpului liber: în fața televizorului, cu familia.

O neverosimilă pondere de două treimi din populație se afla la un moment dat în fața televizorului pentru a urmări emisiunea cea mai populară a momentului. Serialul anilor ’50, I Love Lucy, a atins la momentul său de maximă glorie un consum mediu de 67.3%.

Dacă prima jumătate a deceniului 6, până prin 1955, a reprezentat epoca de aur a consumului TV, următorii 5 ani au cunoscut o eroziune lentă, o primă desvrăjire de cutia cu iluzii. Ratingurile celor mai populare emisiuni ale vremii au scăzut inițial spre 40%, pe urmă în anii ’60 spre 30%, stabilizându-se acolo timp de 25 de ani. Un pattern bine definit de consum s-a instituit în gospodăriile americane: cele mai populare emisiuni ale anului erau urmărite în medie de aproximativ o treime din populație. O înjumătățire față de conformiștii, irealii ani ’50, dar totuși o pondere considerabilă în continuare.

Vin anii ’90, vine Internetul, și televiziunea primește o nouă lovitură, un nou semn de fărâmîțare, de desvrăjire. Cele mai populare emisiuni nu reușesc să mai atragă decît 20% din populație. Ponderea scade și mai mult în anii 2000, spre o nouă înjumătățire: inițial spre 15%, cel mai recent 12 puncte procentuale în 2012.

De la dominarea cvasi-totală a minților și serilor oamenilor la un biet 12%. Ce evoluție! De la conformism la diversitate comportamentală. De la monopol la fragmentare atomică. De la prima tehnologie vizuală care a intrat în casele oamenilor, detronând monopolul anterior al cinematografiei, la una puternic atacată de lumea 2.0, a Internetului, a comunicării democratizate, a comunităților, a nișelor minuscule.

Ce grafic. Ce istorie.





.