La mulți ani!

Azi ar fi făcut 101 ani. Născută în nouăsuteșapte, cum spunea dânsa. Ziua ei, pe 1 aprilie. Mică, cu spinarea ruptă (căzuse din căruță în tinerețe, când se dusese o dată în bejenie după porumb până prin Moldova, într-un an de foamete). Vânoasă. Bună. Dar și rea. Se certa tot timpul cu Mami, cu fata ei, mai ales în ultimii ani de viață.

Credincioasă. Foarte credincioasă. În plus, descânta. Știa un descântec moștenit de la maică-sa, un amestec de păgânitate pre-creștină plină de arici și de mițorlani și de alte ingrediente magice, și de fervoare necondiționată la adresa Maicii Domnului. O știau femeile dintr-un județ întreg și veneau la dânsa, în regim de semi-clandestinitate, pe vremurile alea tâmpite ale anilor ’70 și ’80.

Și pentru că este ziua dânsei, am visat-o azi-noapte. Sau, de fapt, în dimineața asta. Se făcea că se așezase lângă mine, în pat, să se odihnească, și că îi simțeam mirosul de femeie bătrână, de țară, dulceag și vechi. Stătea lângă umărul meu stâng, mică și zbărcită și zâmbitoare. Și îi simțeam mirosul.

Mămăița. Maria Duțu. La mulți ani, Mămăițo, în raiul acela inexistent al matale în care stai la taclale cu Mami, cu tanti Tinca și cu tanti Gica. O să vin și eu. Mai încolo. Până atunci, să culegi busuioc, să miroasă frumos.

: flowers : :* :* :*