duminică, 30 septembrie 2018

Am un cîntar

Am un cîntar.

Ba nu, de fapt, am trei, răspîndite prin toată casa. Însă doar cu unul mă înțeleg din ele. Ăla care arată cel mai puțin, evident. Prietenul meu.

Ba nu. Nici cu ăla nu mă înțeleg. Mă cîntăresc de mai multe ori pe el, aproape de fiecare dată îmi arată altă greutate. Nu sînt diferențe mari. Doar cît să te enerveze și să nu știi cîte kile ai cu adevărat. Gras. Prea gras. I should eat less.

Dar asta nu înseamnă că nu mă iau după ce-mi zice iubitul meu cîntar pe care îl urăsc din tot sufletul și pe care îl consult în fiecare dimineață, ținîndu-mi respirația și sugîndu-mi burta, poate-poate mai scad trei miligrame de aer scos din plămîni.

Măsurările zilnice generează o evoluție. Această evoluție, ce să vezi? E în consonanță cu schimbările pe care le simt în corp.

Cîntarul arată mai puțin cînd simt și eu că sînt mai ușor și mai suplu și mai tînăr și mai frumos. Atuncea, evident, cînt și dau petreceri cu vodcă, lăutari, femei și cu geamurile deschise, să se bucure tot cartierul de bucuria mea suplă și perfectă.

Cînd sînt puffy și tind spre perfecțiune, spre forma sferică specifică planetelor, focilor, balenelor, bacteriilor și oamenilor grași, atunci și cîntarul îmi zice cu cifrele alea ale lui mici și rele și roșii și clipicioase: ai trecut de 90, monstrule. Mănîncă și tu mai puțin. Fă și tu niște flotări. Urcă și tu scările, vacă sedentară.

Atuncea mă sună prietenii să facă mișto de mine sau îmi trimit poze elocvente pe WhatsApp. Niște bestii. Prietenii mei, ce să le faci. Pun eu mîna pe ei. Soon. Soon.

Sondajele sînt și ele tot un soi de cîntare, dragii mei pufoși paranoici. Nu sînt perfecte. Nu sînt exacte. Generează emoții, de cele mai multe ori negative. Le înjură lumea cu mare patimă și ură, cum doar Garfield mai înjură cîntarul lunea dimineața, cu cana de cafea în mînă, somnoros și nervos și plin de draci.

Și totuși, aleargă lumea după sondaje cu limba scoasă la fel cum aleargă după autobuz, atunci cînd au pierdut tramvaiul. Oare de ce?

Sondajele sînt utile, pufoșilor. Sondajele sînt căutate, pufoșilor. Sondajele sînt contestate, pufoșilor. Sondajele sînt urîte, mai ales atunci cînd prezintă realitatea altminteri decît ne-am dori-o noi. Ce emoții. Cîtă suferință.

Sondajele sînt un tip de măsurare pe care l-ați vrea belit, aneantizat, interzis prin ordonanță de urgență, dar totuși nu acuma, umpic mai încolo. Poate mîine. Nu azi. Mai încolo, doar după ce-mi spui și mie te rog cum mai stăm în sondaje? Vă interzicem mîine. Azi, totuși, te iertăm. Hai, spune-mi cum stau lucrurile, te rog. Nu mai spun la nimeni. Doar vreau eu să știu cum stăm cu adevărat.

Aha. Cu adevărat. Aha.

Ca orice altă măsurare pe lumea asta, sondajelor le sînt puse la îndoială în mod sistematic cele două mari caracteristici după care sînt măsurate măsurile pe lumea asta: validitatea și repetabilitatea.

Validitatea. Măsoară ce trebuie să măsoare?

Cîntarul meu dacă zice că am 90 de kile, oare chiar am 90 de kile? Nu cumva 70? Nu cumva 120? Sau nu cumva 1,73 metri pătrați? Sau 23 de zile lucrătoare? Cîntarul meu chiar cîntărește ce trebuie să cîntărească?

Mare discuție filosofică. Mai ales în cadrul științelor sociale, unde unitățile de măsură sînt vagi, frumos plutitoare pe cerul înnorat al preparagidmicității unde fiecare are o explicație diferită despre de ce merg lucrurile cum merg pe lumea asta.

Cazul clasic: întrebarea aia enervant de enervantă în ambiguitatea sa “În ce direcție credeți că merg lucrurile în România?” Merg bine? Merg prost? Ce vrei să spui cu asta, domnule sondor?

Fiecare înțelege ce vrea din această formulare. Fiecare răspunde cum îl taie capul. Iese o distribuție a răspunsurilor: unii zic că așa, alții că altminterea.

Dar știți ceva? Al naibii indicator, n-o fi el valid, nu știm ce înseamnă cu adevărat 70% ăla direcție greșită. O fi de fapt 80%? O fi 54%? O fi 1,73 metri pătrați?

Dracu știe. Dar să moară pisica dacă nu evoluează la fel cum evoluează și societatea. Cînd e de bine, e jos supărarea. Cînd e de rău, face acul supărării ca la nebuni, de zici că-i război civil. Un indicator poate nu valid, dar cu siguranță sensibil la variație.

Și, mai ales, care dă aproximativ aceleași valori dacă măsori des, în aceeași perioadă. 70% 71% 71% 70% 72%. Aha. Deci e pe-acolo.

Aici intervine a doua cerință a oricărei măsurări. Repetabilitatea. Dacă măsor de mai multe ori același lucru sau același fenomen, îmi dă același valori?

Vă povesteam de cîntarul meu. Mă urc pe el. 88,4 kile. Aha. Gras, dar frumos. Știam eu.

Mă dau jos de pe el. Îl las să se reseteze. Mă urc la loc, după 2 secunde. 88,3. Aha. Din nou. 88,4. Aha. Din nou. 89,2. What the fuck?? Gogule, probleme mă cu bateriile?

Din nou. 88,5. Aha. Îmi vine inima la loc. Deci totuși bine. Deci azi, acum, în acest moment, cu această burtă goală și cu acești plămîni evacuați forțat de orice moleculă de oxigen, să fiu cu 3 miligrame mai ușor,

e foarte probabil că am 88,4 kile, plus minus niște miligrame de oxigen pe care oricît m-am chinuit, n-am putut să le dau total afară din ultimele bronhuscule (da, știu: nu există cuvîntul; dar ce frumos sună).

Deci validitate și repetabilitate. Țineți minte, pufoșilor. Băgați la cap. Să învățați și voi măcar ceva util azi, în această sfîntă zi de sărbătoare în care am doar 88,4 kile și sînt frumos și suplu și tînăr și perfect.

VALIDITATE. Să măsoare ce vrem să măsoare, nu alte bălării. Și REPETABILITATE. Să măsoare la fel dacă măsori de mai multe ori.

Secole la rînd s-au chinuit oamenii să pună la punct unități de măsură și instrumente de măsurare din ce în ce mai valide și mai precise privind realitatea. În fizică. În chimie. În...

În gata. S-a terminat tarlaua. Am terminat științele exacte. În rest, biologie științe sociale, e belea mare. Cum trebuie să arate unitățile de măsură? Care sînt normele / standardele / legile? Aiurea. Varză cu cîrnați. Variații și aproximare.

Dragii mei pufoși obsedați de fantasma exactității absolute, să vă dau o veste proastă. Nu există exactitate absolută. Nicăieri pe lumea asta. E o fantasmă. E un basm. E un Făt Frumos care o babardește etern pe Ileana Cosînzeana.

Nici în cele mai riguroase laboratoare științifice măsurarea nu este exactă. Doar aproximările sînt mai mici, în raport cu cantitatea măsurată. Doar abaterea standard e mai mică. Doar împrăștierea variației e mai mică.

În rest, fie că e sondaj, fie că e cîntar, fie că e etolog care încearcă să măsoare comportamentul la suricate, fie că e fizician care cîntărește vacuumul sau quarcii sau distanța pînă la stelele moarte demult, nu există exactitate absolută.

Ci doar stăpîna lumii, aproximarea și statistica și probabilitatea. Dacă nu v-ați învățat încă cu ideea asta și încă mai trăiți în marea păcăleală luminoasă a exactității absolute, a farmaciei cerești, a spațiului pur newtonian care poate fi măsurat pînă la ultima cifră de după virgulă a infinitului mic, sînteți varză la cap și trăiți o viață tare tristă.

Deci învățați statistică, pufoșilor. Nu neapărat cursul ăla complet. Măcar noțiuni elementare. Niveluri de măsurare. Valori centrale. Valori ale împrăștierii. Tipuri de distribuții. Relația dintre eșantion și populație. Chestii care ar trebui învățate în clasa a noua.

Pufoșilor, să vă dau o veste proastă pentru orgoliul vostru de mici semizei tiranici și tembeli. Nu trăim în basme. Trăim în realitate. Și realitatea, inevitabil, nu poate fi măsurată exact. Doar cu suficientă precizie. Ce e dincolo de virgulă doar Dumnezeu știe.

Și Garfield lunea dimineața, cînd stă cu ziarul de omorît păianjeni într-o mînă și cu cana de cafea otrăvicioasă în cealaltă și se uită chiondorîș cu o privire criminală la prietenul său cel mai bun, cîntarul cel nemernic și mincinos, cel care nu vrea neam să-i spună că e slab și frumos și suplu și perfect.

Așa, ca mine...

.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Legea fundamentala a metrologiei :"daca vrei sa fii sigur pe rezultat , nu repeta masuratoarea "
Mircea

Anonim spunea...

Da' dacă ai un cântar care-ți arată 120 când greutatea aproximată în realitate este de 80 atunci îl cam arunci pe geam și alegi să folosești unul mai exact.
Anyway, nice try...

krossfire spunea...

Păcat că n-au și alții cântare :)