Sanatoriu, ziua a cincea

Azi ne-am sculat tîrziu, pentru că aseară a fost de fapt azi'noapte, am jucat remi (bine, bre scorțoșilor și snobilor: rummy) de parcă ar fi fost sfîrșitul lumii.

Ceea ce, într-un fel, chiar și este. Este sfîrșitul scurtei perioade de soare. Acum e mohorît și stă să plouă. Mai sus, mai la munte, zice că ninge deja. Parc-ar fi iarnă, frate! E așa de frig încît îmi vine să-mi bag mîinile în buzunar.

Stînd în prag, uitîndu-mă cum păpădiile și-au băgat capul la cutie și nu li se mai vede decît un moț firav din gluga de sepale sau cum le zice la alea de învelesc petalele, mă gîndesc dacă n-ar fi cazul să începem să facem un zid mare de gheață.

Nu știu de ce mi-a venit ideea asta. Așa, pur și simplu, mi-a înflorit în minte. Ce-o fi cu mine? Cred că e din cauză că încă nu mi-am băut cafeaua.

Privirea îmi umblă prin grădină. Sus, în coastă, peste gard, văd pe cineva, o siluetă de om, unul uscat și înalt. Stă nemișcat, se uită încoace. Chiar și de la depărtare, îi văd ochii. Are ochi răi și albaștri, strălucesc nefiresc. Se tot uită înspre noi.

Cine-o fi? Mă uit mai bine. Ce arătare! Ce naibă de om! Nu-l cunosc. Nu e dintre vecinii noștri. Nici nu arată a fi de prin părțile astea. Mă bufnește rîsul la gîndul care-mi trece prin minte. O fi vreun fremen, dom’le! Ha! Nu știam că sînt fremeni în Telega. Ce-o fi căutînd pe aici? N-avem viermi de nisip. N-avem nici mirodenie. Pleacă de-aici, urîtule! Du-te la tine acasă! Marș pe Arrakis!

Haios. E bine să glumești dimineața, pe frig. Auzi tu: fremeni la Telega! Cînd glumești, e ca și cum ai bea cafea. Te revigorează. Parcă nici nu mai simți frigul.

Între timp, cît mă uitam după omul uscat și înalt cu ochii albaștri și răi, aud niște scîncete. Sub frasinii din curte, ce să vezi? Cinci pui de cîine. Mari. Foarte mari. Parcă ar fi lupi.

Vai, ce căței frumoși! De unde-or fi apărut? Cine i-o fi lăsat aici? Sărăcuții! I-am băgat repede în casă, să nu le fie frig. Să vezi ce-or să se bucure fetele, că tot își doreau un cîine. Acum nu au unul, or să aibă cinci.

Dar ce se aude? Parcă tot de afară vine sunetul ăsta. Ies din nou, mai caut un pic. Măi, să fie! Mai e încă unul, albinos, prin grădină, ceva mai departe de locul unde-i găsisem pe ceilalți cinci. Și mai mare decît ceilalți. Alb alb alb. Alb ca zăpada. Lu’ ăsta o să-i zic Snow, că prea e alb și prea e frig afară, zici că stă să ningă. Și, oricum, așa e moda pe aici pe la Telega, să dai nume străine la cîini.

Ce-o fi cu cîinii ăștia? De unde-or fi venind? Parc-ar fi un semn. Cum se adună toate, așa, dintr-o dată...

Mă rog. Să vedem partea bună a lucrurilor. Ce cățeluși frumoși! Șase pui de cîine ca niște pui de lup. O adevărată haită. Acum le dau lapte. O să-i cresc. O să-i fac mari. O să-i hrănesc cu pulpă de căprioară, să nu-și piardă instinctele de animale sălbatice. Și pe urmă, dacă mă satur de ei sau n-am ce să le mai dau de mîncare, o să-i vînd lu’ nenea ăla cu părul lung și ochii răi și albaștri, lu’ fremenu’ ăla, dacă o mai fi pe aici. Cred că o să iau bani buni pe ei.

Dau lapte la puii de cîini și mă uit pe geam afară. Ia uite! Păsările au început să înghețe în zbor. Cad mierlele și pițigoii, cu aripile îngreunate de țurțuri de gheață. Ciudat. N-am mai văzut așa ceva. Simt o strîngere de inimă.

Dau lapte la puii de cîini. Vag, încep să aud cuvinte prin creier. De ce vorbește cineva în limbi străine prin creierul meu? Simt cum un pitic urît și șmecher se tot plimbă prin capul meu și zice, ținînd un pahar de vin în mînă: Winter is coming. Winter is coming. Winter is coming.

Ce-o fi vrînd să spună? Nu-mi dau seama. Ce idei ciudate pot să-mi treacă prin cap! Trebuie să întreb pe cineva ce înseamnă, că eu nu știu engleza.

Auzi tu: un pitic cu un pahar de vin în mînă! Ce tîmpenie! O fi de la vremea asta nefirească. Cum zicea poetul? A time out of joint. Pitic nebun. Să iasă din capul meu! Am treabă! Sînt ocupat! E deja aprilie. Aproape mai. Mai avem un pic și începe vacanța de vară.

Cred că am febră. Prea multe ciudățenii într-o zi. Auzi tu: Winter is coming. Ce-o fi însemnînd? Mă duc să aduc lemne. Prea e frig. Păcat de păsările care au murit înghețate. Sper să apară altele. Măcar niște corbi. Am citit undeva că soiul ăsta de păsări e tare rezistent la frig.

Pînă una alta, plouă mărunt, sadic. Plouă ca la Castamere.

Nu știu de ce am zis asta. Așa mi-a venit să spun, deși nu știu unde este această localitate. Ce nume de sat! O fi în Teleorman, că prea sună oltenește.



.