Opinia publică privind căderea Guvernului Ponta

Sondaj Sociopol, 18 – 22 februarie 2015, 914 cazuri, reprezentativitate națională, CATI, marjă de eroare +/- 3.3%. Calde. Proaspete. Fierbinți.





. Citeste tot...

Așa a trecut Gloria muntele

. Citeste tot...

Stance: The Tin Star (1957)

. Citeste tot...

Sweet nuthins

Aseară mi s-a întîmplat un lucru fain. Un prieten, uitîndu-se la un talk show la care participam, mi-a spus că semăn cu Toshiro Mifune. El a crezut că face mișto de mine. Eu am țopăit în sus de bucurie în sinea mea în capul meu în mintea mea. Toshiro Mifune, eroul meu de adolescent de 40 de ani. Samurai de carton, războinic de mucava, kagemushă histrionică, lepră celestă de om. Onegaeshimasu.

* * *

Acum descopăr că asta este prima postare pe anul 2015 pe acest blog, bătrîn prieten, deschis de pe vremea cînd se pupa mielul cu leul și udriștii cu băsiștii, încă din 2007. Ehe, ce vremuri.

Blogul, această specie pe cale de dispariție, acest dinozaur care încet-încet este împins la marginea irelevanței de către mamiferele mici și fîșnețe numite Facebook.

Interacțiune, timp real, pisici, ură, pierdere de timp. Deci adicție.

* * *

Că vorbeam de adicție. De cîteva zile, mai mult de-o săptămînă, m-am hotărît să iau pauză de Facebook. Mi-am suspendat contul, pentru că de șters e foarte greu, trebuie să faci lăcrămație la Înalta Poartă Online, să vii cu tac-tu tuns și cu unghiile tăiate, să explici de ce îndrăznești să ieși de sub ochiul scrutător al Marelui Prieten și Frate Benevolent.

Deci doar suspendare. Cum spunea Schwartzenegger: I’ll be back. Cînd? Nu știu încă. Atunci cînd voi simți că nu-mi mai mănîncă atît de mult sinapsele.

* * *

Tot despre Facebook. Aseară, înainte să intru în emisiune, dau nas în nas cu o altă moderatoare de talk show decît cea la care mă grăbeam să ajung, eu cel mereu în întîrziere, care intră în studio cînd toți ceilalți sînt așezați și uneori și prezentați. Doamna tocmai își terminase emisiunea și stătea la o țigară pe hol, lîngă lift, împreună cu regizoarea de platou.

“Domnu’ Palada! Am făcut pariu cu colegii mei. Ei spun că ne-ați banat pe toți de pe Facebook. Eu spun că ați plecat Dvs. Cum e?”. “M-am banat eu pe mine, doamnă. Spuneți-le colegilor ziariști că nu sînt suficient de pufoși încît să fie banați. Deocamdată”. “Aha. Deci Dvs sînteți pufos”. He. He he. Ce oameni. Ce jurnaliști. Ce concluzii :)

* * *

Imediat cum am părăsit Facebookul, au început să curgă apelurile disperate. “Nu, pe bune, spune-mi cu ce ți-ai greșit!”. În primele zile, hoarde de prieteni erau ferm convinși că am făcut un bîzdîc de supărare și că i-am curentat electric prin banare. Nu le venea să creadă că am părăsit Facebookul. “E pustiu fără tine”. E clar: chiar trebuia să iau o pauză. Totuși, este trist pe lume. FBloare-albastră, FBloare-albastră.

* * *

Tot despre Facebook. În primele zile, cel puțin, eram mai rău ca fumătorii. Scoteam din 5 în 5 minute tembelefonul să verific ce-au mai postat pufoșii pe FB. Pe urmă îmi aduceam aminte că nu mai sînt acolo, că scot tembelefonul degeaba. Și se făcea luni și pustiu în jurul meu. Adicție. Nici cînd m-am lăsat de fumat n-a fost așa de greu. FBloare-albastră. FBloare-albastră.

* * *

Mi-e dor de primăvară. Vreau soare. Vreau lumină. Vreau cafea.

* * *

PS: Chiar în aceste momente, cînd scriu, simt nevoia imperioasă (the urge) să deschid FB-ul și să promovez acest text de pe blog către o audiență mai mare. Îmi spun în sinea mea că nu mă întorc la FB, că doar îmi ajut blogul. Doar un pic. Doar o dată. Și pe urmă îl închid la loc. Nu-i așa că mă lași, creiere? Doar o dată.

V-am spus. Adicție. Must... control... the... freak. We... belong... dead.

Aici. Doar aici. Pufoșilor. Ne vedem pe blog. Doar aici. Care vrea. Care nu, rămîneți la pisicile și la ura voastră cea de toate zilele.





. Citeste tot...