Bumerangologie: Dîrji, dar triști

– Deci, tata, știi ce credeam eu că sînt astea pînă acum?

Treceam pe la o intersecție, pe undeva prin centru, Polonă colț cu Eminescu, și era unul din semnele acelea de circulație care spunea "Interzis la stînga". Andra, în spate, monitoriza environementul cu atenția specifică unui copil sclipitor, deci anoaiant.

– Ce credeai tu că înseamnă, honey bunny?

Andra, cînd începe să vorbească, vorbește. Nu vreți să știți. O forță a naturii. Eu sînt unul din acei tătici specifici epopeii sovietice "Așa s-a călit oțelul". Am fața dîrză, cu riduri mărunte. De la strîns din ochi. O suferință post-modernă, demnă de un roman cu oșteni sovietici dîrji, dar triști.

– Stăteam eu și mă uitam la semnele astea cînd mai mergeam așa pe străzi și mă gîndeam "Doamne, de ce nu e voie să arunci cu bumerangul pe aici?" Știi, uite, vezi, seamănă cu un bumerang și mă gîndeam de ce nu ne lasă dom'le să aruncăm cu bumerangul? Ce, să nu spargem geamurile sau să nu dăm în cap cuiva? Și de-abia acum zilele astea mi-am dat seama că de fapt e vorba că nu ai voie să o iei cu mașina pe acolo.

Mda. Cum ar zice australianul: da-mi-aș una peste marsupiu să-mi dau. Așa se întîmplă cînd ai copii prea deștepți: suferi.

Sufăr. Uitați-vă la mine cum sufăr. Strîng din dinți și sufăr. Strîng din fălci să nu mă apuce rîsul la intersecție, să mă fluiere polițistul pentru comportament umoristic ilegal la volan. Oțelul ăsta cînd se călește, nu-l întreabă și pe el nimeni dacă-l doare?

Mama lor de sovietici, cu cangurii lor. Bumerang. Nu zvîrliți cu bumerangul la stînga, s-ar putea să vă vină înapoi în freză...

:)





.