Fulgurații obiective, deci fericite, despre o inevitabilă stare de disperare liberală

Bușoiești, nu bușoiești, vremea bușoielii trece.

* * *

Să vezi acum orbaniadă la Antena 3, organizată în mod riguros spontan.

* * *

PNL-ul este precum soldatul sovietic: din dezastru în dezastru, spre victoria finală.

* * *

Ludovic care este el Ludovic, dar nu și rege, doar lăutar, cu ocazia asta și-a semnat declarația de moarte politică. În schimb, Predoiu se păstrează pentru următorul episod de sinucidere electoralo-liberală.

* * *

Disperare mai disperată ca la pufoșii aștia de pedeliști deghizați în partid istoric și respectabil n-am mai văzut de pe vremea lui Constantinescu. Să fugim, ne mănîncă! Ne-au învins structuriliii...

* * *

Cu o moarte sîntem cu toții datori, pe persoană fizică. Cu un dezastru electoral sînt cu toții datori, pe persoană politică.

* * *

Sondajele care acum cîteva luni spuneau că PNL e varză în București erau tratate cu dispreț și ură, ca fiind niște manipulări nemernice și kaghebiste. Exact aceleași sondaje, care spun egzact fics aceleași cifre, adică un 13-14-15 chinuit, să se facă de rîs și ei, și tot neamul lor, acum stai așa că de fapt sînt cele mai foarte obiective și vorbesc despre o marjă de eroare cea mai foarte obiectivă, pe baza cărora se iau decizii riguroase, științifice, de tipul "retragere pe poziții dinainte stabilite".

Să muriți în chinuri probabilistice, dragii mei sondajofobi, să n-aibă cine să vă țină coliva de atomi procentuali.

* * *

Doamne, ce primăvară frumoasă e afară!

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Cuvintele nu poate să

A fost pe vremuri un om de legendă. Secolul trecut, cam pe la jumătatea sa, aveau americanii un jucător de baseball – un sport național la ei, alături de fotbalul american – care pe cît de bun era pe teren, pe atît de multe prostii nostime spunea în momentul în care părăsea siguranța metafizică a ierbii.

Se numește (se numea, că între timp a răposat, fie-i țărîna la fel de ușoară precum îi era creierul), deci se numea Yogi Berra și a rămas în mentalul colectiv american ca un soi de Păcală savuros, prost dar blînd, priceput într-ale datului cu bățul în minge, dar care cînd deschidea gura se făcea întuneric în galaxie. Un întuneric fain, haios, numa’ bun de citate de-ale lui Poptamaș.

Despre zicerile lui e plin Internetul. “It ain't over till it's over”, "It's déjà vu all over again", "Always go to other people's funerals; otherwise they won't go to yours" sînt perle perfecte de cultură semantică involuntară, de penetrare a cretei cu cerneală de vorbe faine, dar tembele.

Mie, cel puțin, cel mai mult îmi place "You can observe a lot by watching", căci reprezintă într-un fel haios, dar trist, fix chintesența limitării metodologice a meseriei mele de fier forjat cu parul.

Vă povestesc toate astea pentru că, iată, avem încet-încet și noi genialii noștri. Gică Hagi, nemuritorul cel mai foarte perfect jucător cu bășica pe iarbă, cel pe care îl adulează o țară întreagă, pe bună dreptate, pentru îmbinarea sa de talent și de bun simț, a comis-o zilele astea din nou.

După deja intratul în limbajul comun “Să fie bine, să nu fie rău”, care face cît zece tone de pagini de politici publice, iată că Hagi al nostru ne spune zilele astea că

“Să luăm titlul e imposibil, dar realizabil”.

Cutremurător. Înduioșător. De o stîngăcie și nepricepere care fac cît zece tone de Biblie și de alte îndrumări morale. Pentru că Hagi, în neasemuita sa înghesuială cognitivă, a spus fără să vrea aproape exact cuvintele inexistentului, perfectului și necesarului cavaler Launcelot care, atunci cînd s-a urcat pe cal să-și îndemne tovarășii la glorie și cititorii la perfecțiune, a spus “Să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată”.

Dragii de ei. Viața e frumoasă, pufoșilor. Mai ales cînd iarna nu-i ca vara și cînd avem realizările pline de succesuri. Matrafocsaților. Pufoșilor. Oamenilor… :)



. Citeste tot...

And the stars look very different today...

Ground Control to Major Tom
Your circuit's dead,
there's something wrong
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you....


Here am I floating
round my tin can
Far above the Moon
Planet Earth is blue
And there's nothing I can do.



. Citeste tot...

La ăștia nu vin alegerile

. Citeste tot...

Branding cu laserul pe carnea moale ca o poftă

Cyberpunkul a fost un curent literar SF care a înflorit la începutul anilor 80 și și-a avut momentul său de glorie cam vreo 10 ani, pe toată durata acelui deceniu obsedant pentru unii, ziditor pentru restul umanității non-comuniste.

Printre mulții săi tropi care au devenit zilele astea stereotipuri aproape banale, monedă curentă de vorbe șmechere folosite de pufoșii tehnofili, e o frază care se potrivește perfect cu articolul de mai jos: "the Street finds its own uses for things".

Îmbinarea dintre tehnologia înaltă și motivațiile joase (petty crime & theft, greed, leisure, sex & other types of dirty fun) e una din constantele literaturii cyberpunk din anii 80, devenită între timp și o constantă a vieții de zi cu zi din gloriosul Anno Domini 2015.

Consumul ostentativ, produsele exorbitante și puternic perisabile folosite drept markeri de status, comportamentul destructiv, perseverența comercială îmbinată cu tactici de guerilla, criminalitatea care îmbibă textura socială, îmbinarea dintre biologic și tehnologie, toate le regăsiți în acest veritabil subiect de cyberpunk contemporan: scoicile de fițe Gillardeau furate pentru profit, identificate datorită faptului că au fost marcate cu laserul și devenite subiect de știre senzațională.

Trăim în viitor și încă nu știm. Pufoșilor care sînteti voi pufoși și nu știți cum sînteți năpădiți de ficțiune cum e năpădit cîinele de rîie și secția de votare de tinerii frumoși și sălbateci.



* * *

Les huîtres Gillardeau volées étaient marquées au laser
29 décembre 2015

LE DÉTAIL QUI CHANGE TOUT - Les malfaiteurs ne se doutaient pas que les huîtres étaient marquées au laser...

Le célèbre producteur d'huîtres Gillardeau s'est fait dérober entre 2 et 3 tonnes de coquillages dans le bassin de Marennes-Oléron (Charente-Maritime), un vol mis au jour grâce au marquage laser des coquilles de ces huîtres "spéciales".

Le laser pour faire face (à la base) à la contrefaçon. Les responsables de l'entreprise, située à Bourcefranc-le-Chapus, n'avaient pas remarqué le vol, vraisemblablement commis avant Noël. Ils auraient appris les faits ces jours-ci par un négociant surpris de trouver dans ses stocks des huîtres Gillardeau, reconnaissables grâce au "G" gravé au laser sur la coquille, un procédé mis en oeuvre depuis l'an dernier par Gillardeau pour lutter contre la contrefaçon, en Chine notamment.

Le vol d'huîtres, une habitude à Marennes-Oléron. Le volume dérobé représenterait une perte d'activité d'environ 30.000 euros, selon une source proche de l'enquête. La direction de Gillardeau n'avait pu être jointe mardi matin. Le vol d'huîtres est un phénomène récurrent à cette période de l'année dans le bassin ostréicole de Marennes-Oléron, le plus important d'Europe. Pourtant gendarmes, mais aussi professionnels, accompagnés de gardes jurés et équipés de caméras de vidéosurveillance, organisent des rondes quotidiennes pour lutter contre ce fléau. Avec un succès certain, car depuis 2011, le volume d'huîtres volées a été divisé par trois : 69 tonnes la première année, 18 tonnes en 2012, 10 tonnes en 2013 et 2014. 2015 devrait s'achever sur le même tonnage.



. Citeste tot...

Cînd vin alegerile?

. Citeste tot...

Postermania: Beloe solntse pustyni (1970)

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Ce oameni. Ce întîlniri.

Azi a fost ziua întîlnirilor.

Mai întîi la stop, chiar el. Colega de pe scaunul din spate exclamă, fiind chiar nas în nas cu el: “Auzi, ăsta nu e el?” Chiar el era. Într-un Volvo. Se uită urît la mine, cu sprîncenele alea ale lui. Mă uit și eu urît la el. Ne vedem fiecare de volanul său, incremental. Minima automobilia.

Pe urmă, cînd parchez mașina și mă dau jos, chiar el. Altul, evident. Dar tot din zona aia. Tînăr, pișpiriu, neașteptat de pișpiriu pentru cît de leu e din vorbe, imberb și cu dînsa de mînă, o subțirică elegantă. Mă apucă greața, furia, scîrba. Ce zi! Și pe ăsta mi-l scoți în cale, Doamne?

Mă uit urît la el, fix în ochii lui, apropiindu-mă cu mîinile în buzunar și cu gulerul ridicat. Inițial încearcă să-mi susțină privirea. Eram însă atît de șucărit, cred că mă uitam cum numai la Cristian Preda m-am mai uitat pe vremuri, încît bate în cele din urmă galeș din pleoape, ca o turturea, înghite în sec și mă salută. Auzi tu: mă salută! Ce tupeu! Cîtă atitudine! Cu glas pierit, din buze, în șoaptă. Cred că era ferm convins că-i frig una în freză și m-a salutat să nu-l bat.

L-am salutat din cap și am trecut mai departe. Pufoșii ăștia. Tari în clanță, dar fricoși cît cuprinde pe persoană fizică, cînd dau nas în nas cu kaghebiștii care vînd țara la ruși. O turturea. Un dobitoc.

Mai încolo, în holul hotelului, chiar el. Chiar ei, de fapt. Alții, evident. La o cafeluță. Îi salut, stăm de vorbă cinci minute, ca kaghebiștii. „Ce mai faci?” “Cum mai ești?” “Mai poți?” “Cum de mai reziști?”

“Ai auzit?”, întreabă celălalt, ăla al doilea. “S-a mutat la Burci”. Rîdem toți. Cum dracu o suporta-o ăla, nu știm. Evident că întrebarea următoare vine firesc. Mă întorc spre el. “Auzi, da’ tu cum naiba ai suportat-o?” “Da’ ce, crezi că eu am suportat-o mai ușor?” “Cît ai stat cu ea?” “Doi ani”. “Aha, înțeleg. Deci ești totuși om normal”.

Ce lume. Ce oameni. Crăciun fericit, pufoșilor :)



. Citeste tot...