Vă ordon: treceți-l sub 4!

Directiva pe unitate a fost simplă, milităresc de simplă:

"Băieți, aveți de îndeplinit următoarele obiective:

- să înceapă Ponta cu 3

- să înceapă Iohannis tot cu 3, și să fie aproape de Ponta

- să fie Udrea peste Tăriceanu

- să băgați ceață la mal la denumirea institutului, să semene cu ăia, cum le zice, cu CSCI și CCSS, și să semene a CCSB, că-și aduce aminte lumea de ei, făceau sondaje bune, Dumnezeu să-i probabilicească

- să fie Iohannis neapărat la încredere peste Ponta. neapărat!

- la partide, băgați acolo să-i faceți de rușine pe pesediști, să înceapă tot cu 3. atenție! PNL-PDL neapărat sus. sus de tot

- să sune profi. luați-vă și voi după rapoartele CCSB / CSCI / Sociopol, că ele e profi, căutați-le pe Internet, le găsiți ușor; copiați pagina de metodologie, e standard, nu doare, e simplu

- să semene cu Sociopol-ul la grafice, chestii acolo, culori, grafice, să băgăm confuzie

- și neapărat, dar NEAPĂRAT! nu dați turul 2. nu putem totuși să mințim chiar în halul ăsta, oricît am vrea. nu ne mai crede lumea!

Hai, viteză! Fiți capabili. Un pic de maskirovka, că de-aia ați făcut atîtea cursuri. Hai, că se poate. "

Și s-a putut...

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Vin alegerile!

Cum se zvirla buchetul miresei la nunta la rugbisti?

Simplu: pe pozitia a patra.

Si pe urma se face mall rulant... :)



. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Această normalitate pe cale să se întîmple

Oamenii au un nas social foarte fin. Simt imediat cele mai delicate schimbări de opinie. Și, în consecință, își schimbă și ei opinia. E un proces care se alimentează singur.

Graficul de mai jos, evoluția ponderii celor care cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, vorbește despre starea de nemulțumire / neliniște generală. E un grafic pe care vi l-am mai prezentat. E un indicator al deranjului social. În vremuri intense a sărit pînă aproape de 90%. În vremuri bune a scăzut chiar pînă la 40%. În general, nivelul de 50% e considerat a fi unul decent, un semn de mulțumire.

În momentele de alegeri, cînd oamenii simt că se apropie o schimbare, sau imediat după, cînd aceasta tocmai s-a întîmplat, indicatorul punctează prompt. Mărturii sînt toate crestăturile în V din el pe parcursul timpului, aproape toate întîmplate cu ocazia alegerilor.

Și acum lumea simte că vine o schimbare. Că se schimbă o eră. Că scăpăm de cel care, timp de 10 ani, a generat numai tensiune și ură împrejur. Indicatorul scade pe zi ce trece. Temperatura supărării sociale scade. Un semn cît se poate de clar că vremurile sînt pe cale să se schimbe.



. Citeste tot...

Băsescu, Leancă, Ponta și adevărul

Președintele Traian Băsescu îl acuză implicit pe premierul Leancă, într-o declarație plină de aluzii, de-aia de tip wink-wink, să înțelegem cînd clipește din ochi complice, de relații neprincipiale cu Mama Rusia. Mai precis, că ar fi lucrat la Ambasada URSS.

""Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, despre premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, că a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti, şi a precizat că de aceea este "atât de unit în gânduri şi simţiri cu premierul Victor Ponta"""

Evident că de fapt pe președintele Băsescu nu-l interesează atît de mult premierul Leancă, ci să-l atace din nou pe Ponta. Nu contează că e președintele României și că face declarații cel puțin neelegante la adresa unui înalt oficial al unei țări vecine și prietene, de același suflet cu noi.

Ne-am învățat deja la președintele Băsescu că nu contează consecințele. Dă-le încolo de borcane, să se spargă. Important e să spun eu ce am nevoie. Și zilele astea președintele Băsescu are nevoie să dea în Ponta.

Și a dat. Băsescu încearcă să lipească timbrul de scrisoare. Acuza de adversar. Nu e prima dată. Și în 2004, și în 2009 Băsescu și ai lui au folosit cu perseverență temele de campanie "apropiere de Rusia" și "neocomuniști" drept atacuri electorale la adresa PSD și a candidatului său la președinție.

Președintele nu mai candidează anul ăsta, că nu-i mai dă voie Constituția. Dar el tot candidează, cu sufletul și cu tot soiul de candiduleți mici și pufoși, un soi de pui de Traian, de Băsescu mai mici și fără chelie: Udrea, Macovei, Iohannis.

Pentru a-și crește puișorii, mama cloșcă Băsescu scoate de la naftalină armele cu care a cîștigat alegerile anterioare și le lansează din nou în dezbaterea publică. Pe principiul "dacă au funcționat atunci, sigur funcționează și acum".

Neah. După cum spunea un distins primar al Bucureștiului: iarna nu-i ca vara. Și ulciorul nu merge de multe ori la apă. Instrumentele de atac electoral ale mamei cloșcă Băsescu s-au tocit rău de tot. Dar altele nu are. Și atunci le folosește pe cele din dotare: un cuțit fără lamă, care nu are mîner. Huoo! Comuniștii! Huoo! Pro-sovieticii. O să fie o dictatură ca la Novosibirsk dacă iese Ponta președinte.

Se întîmplă însă că, la fel cum iarna nu-i ca vara, nici 2014 nu-i ca 2009 sau ca 2004. Și nici Ponta ca Geoană sau ca Năstase. Lumea nu mai este atît de credulă. Nu mai pune creierul la șopîrlele tocite ale lui Băsescu. Nu o spun că țin cu Ponta. O spun că știu sondajele. Draga temă de campanie a lui Băsescu și-a pierdut mult din aderență și nu mai prinde decît la nucleul dur al pro-băsiștilor zeloși, cei care se uită seară de seară la Turcescu cum înfierează cu indignare...

Ups. Stai așa, că aseară m-am uitat și eu la Turcescu. Pentru prima dată în secolul ăsta, aseară l-am urmărit pe Turcescu. A fost o seară faină. Sînt curios cum au rezonat pro-băsiștii zeloși la declarațiile deontologice ale dragului lor reper moral și far călăuzitor Robert Turcescu.

Să-l lăsăm pe Turcescu cu Dumnezeu, că aseară tocmai ne-a spus cum l-a descoperit el pe Dumnezeu, și să ne întoarcem la discuția noastră. Dincolo de tocirea temelor de campanie ale mamei cloșcă Băsescu, mai e ceva: tema e falsă. Președintele Băsescu minte prin omisiune.

Da, Iurie Leancă a început prin a lucra la Ambasada Sovietică din România. Dar pe urmă a lucrat patru ani – repet, PATRU ANI, la Ambasada Republicii Moldova din Statele Unite. Și pe urmă a fost ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană.

Datele sînt la fel de publice precum cele rostite de Băsescu, le găsiți cu o căutare rapidă pe Internet. Doar că Băsescu n-a mai găsit de cuviință să le spună și pe acestea. Nu corespund nevoilor sale retorice. Și atunci face un decupaj gingaș al realității și ocolește cel puțin 5 ani de carieră diplomatică occidentală ai lui Leancă.

Voi credeți că un om care a stat 4 ani la americani și pe urmă la europeni, care a dus practic Republica Moldova pe primii pași spre integrarea europeană, este omul rușilor? Ha! Dacă credeți așa ceva, înseamnă fie că sînteți naivi, fie că v-a luat Băsescu mințile.

Iurie Leancă este probabil omul care a făcut cel mai mult pentru desprinderea Republicii Moldova de sub influența rusească. Și-o fi început el cariera diplomatică în România, la Ambasada URSS, căci pe vremea aceea nu exista Republica Moldova. Dar clar cariera sa politică este legată de procesul de europenizare a Republicii Moldova. Vă dați seama ce iubire profundă nutrește Mama Rusia pentru el din acest motiv.

Președintele Băsescu a comis cel puțin o impolitețe diplomatică. Pe principiul "dacă Leancă nu ține cu mine și e cu nasolul ăla de Ponta, las' să vezi ce-i fac", Băsescu a încercat dintr-o frază scurtă și rea să-l lovească pe Ponta cu mantă, dînd în Leancă.

Nu contează că e fals ce zice. Nu contează că Leancă e unul din cei mai pro-europeni lideri pe care i-a avut Republica Moldova vreodată. Nu contează că poate provoca deranjuri și răceli diplomatice, tocmai el, care s-a chinuit să se definească drept apărătorul cauzei moldovenești. Nu contează că rușii își freacă mîinile de fericire văzînd cum se trosnesc la oase oficialii români cu cei moldoveni.

Nu contează nimic. Băsescu are trebi mai importante în agendă. Trebuie să facă orice, numai să nu iasă Ponta președinte. Nu contează dacă iese Iohannis, sau Macovei, sau Udrea, că oricum toți aceștia sînt puii săi pufoși. Nu. Contează un singur lucru. Facă-se campanie, și de-ar arde universul.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Tae think again

O Flower of Scotland

Mîine, adică în curînd azi, că mai sînt mai puțin de două ore pînă la miezul nopții, o bucată însemnată de Mare Britanie va recita Miorița, mai ales bucata "și la nunta mea / va cădea o stea".

Scoția, acest Maramureș hiperboreean, își joacă mîine joi 18 septembrie soarta la urne. Scoțienii au referendum pentru independență. Ce nu au reușit de-a lungul istoriei hoarde de celți entuziaști și dornici de libertate, ce nu au reușit Robert the Bruce sau William Wallace cu sabia și pieptul gol în fața cotropitorului anglo-saxon e foarte posibil să reușească mîine hoarde pașnice de Johns și Marries cu buletinul de vot în mînă.

Rezultatul e pe muchie. Sondajele vorbesc despre o egalitate instabilă, fluctuantă. Cînd promotorii independenței, cînd unioniștii ar cîștiga, conform sondajelor. Se va juca pînă la ultimul vot. Prima șansă o au naționaliștii, promotorii independenței. Deja articole din ce în ce mai alarmate vorbesc despre Marea Britanie post-Scoția.

Lumea privește cu ochii larg măriți evenimentele. Alte regiuni europene cu dorințe separatiste de-abia așteaptă un rezultat pro-secesiune. Catalanii își suflă în pumni, la fel ca și bascii. Kosovarii își doresc și ei o legitimare dinspre o regiune mult mai prestigioasă. Mai sînt și alții, deocamdată mai ascunși, mai reticenți, care de-abia așteaptă un brînci pentru trecerea de la o Europă a Regiunilor la o Europă a Secesiunilor.

Să le urăm mîine scoțienilor înțelepciune. Să le urăm mîine acestora mintea scoțianului cea de pe urmă. Eu, personal, nu cred că ar beneficia de pe urma secesiunii. În secolul 19, poate. Acum, poate mai puțin. Petrolul nu e pour toujours. Scoția separată ar avea putere mică de negociere în fața organismelor internaționale în care ar dori să intre / fie reprimiți pe persoană separată.

Dar oricare ar fi rezultatul referendumului de mîine, să ne amintim că mulți dintre noi ăștia de pe Internet sîntem niște celți ascunși. Cine nu a rezonat la O Flower of Scotland își merită soarta: o sută de ani de singurătate...

Am fost pe Murrayfield și știu cum e să tremure carnea pe tine cînd un stadion întreg cîntă să se ducă nasoii acasă la ei acolo.

Tae think again.

O flower of Scotland
When will we see
Your like again
That fought and died for
Your wee bit hill and glen
And stood against him
Proud Edward's army
And sent him homeward
Tae think again

:)



Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Seminarul Internațional de Aikido de la Cluj

Săptămîna aceasta a avut loc la Cluj unul din cele mai importante evenimentele ale aikido-ului mondial: Seminarul Internațional de Aikido, organizat cu ocazia întîlnirii oficiale a reprezentanților Aikido Aikikai / Hombu Dojo și a conducerii Federației Internaționale de Aikido.

A fost o densitate rar întîlnită de monștri sacri ai aikido, însoțită de o densitate rar întîlnită de practicanți care au venit pe tatami să participe la seminariile acestora.

Începutul săptămînii a fost dedicat celor organizatorice / administrative. Sfîrșitul săptămînii, celor rostogolitoare. La mijloc, în ziua de joi, a fost și un eveniment oficial, o conferință de presă la care oficialități centrale și locale au înmînat semne de recunoaștere celor mai prestigioși participanți.

Primăriea Clujului a fost reprezentată de primarul Emil Boc. Din partea Guvernului României a fost o întîmplare fericită ca reprezentantul să fie și practicant de aikido. Adică eu, în postură de consilier de stat. A fost o onoare să reprezint Guvernul României la un asemenea eveniment deosebit. Joi la costum și cravată. Vineri și sîmbătă la gi, pe tatami.

Plachetele au fost oferite într-un eveniment festiv, urmat de o conferință de presă. Ele au fost înmînate celor mai importante figuri ale aikido-ului mondial actual:

Mitsuteru Ueshiba Waka Sensei, urmașul și continuatorul oficial al lui O'Sensei, Morihei Ueshiba. O persoană elegantă și nobilă în afara tatami-ului și elegantă și necruțătoare pe tatami, după cum au putut vedea cu ochii lor sutele de participanți de la seminariile acestuia. O persoană mai mult decît demnă să ducă mai departe tradiția lui O'Sensei.

Peter Goldbury, președintele Federației Internaționale de Aikido. Un filosof și un înțelept și un mucalit cu vorba liniștită și un stîlp de tradiție pe tatami. Un european în Japonia, devenit japonez în fibră și înțelepciune.

Kei Izawa Sensei, secretarul general al aceleiași Federații Internaționale de Aikido. Un domn elegant, un japonez pînă în măduva oaselor, deși e stabilit de ani de zile în SUA și un redutabil aikidoka, de la care am învățat niște tehnici deosebite.

Christian Tissier Shihan, unul din cei mai apreciați și cunoscuți maeștri internaționali de aikido și posesorul unui stil inconfundabil, care face pentru aikido cît zece campanii de marketing. De la Tissier nu doar înveți. Tissier Shihan îți restructurează întreg creierul în materie de aikido.

Și ultimul, dar nu în cele din urmă, Ulf Evenas Shihan, continuatorul tradiției lui Saito Sensei în Europa. Un urs de om, un scandinav cît muntele, un continuator viking al staturii și posturii lui Saito Sensei și a lui Fujita Sensei.

La conferința de presă, am spus că aikido este unul din acele repozitoare de înțelepciune ale umanității care aduce oamenii laolaltă, punîndu-i unul lîngă altul și neutralizînd asperitățile. O cale a păcii.

Aikido trece dincolo de cultură, de etnicitate, de religie, de gen ori de convingerile politice. Au stat alături și au apreciat moștenirea lui O'Sensei persoane din țări total diferite, de pe tot globul, din Japonia, din Suedia, din Anglia, din Franța, englezi din Japonia, japonezi din America.

Au stat alături răgățeni și ardeleni, pesediști și pedeliști, bucureșteni și clujeni. Nu a contat. Aikido este deasupra acestor tăieturi în carnea umanității.

Am stat alături de un adversar politic, atît la evenimentul oficial, cît și la masa oferită de organizatori după. Politica nu și-a făcut loc deloc în discuții. Am reprezentat amîndoi România în fața oficialilor aikido internaționali, umăr la umăr. În asemenea momente nu contează de care parte a separării politice ori regionale ești. Ești pur și simplu român. Ești pur și simplu om.

Și pentru asta merită să aducem recunoaștere aikido-ului. Unește acolo unde altele dezbină. Domo arigato gozaimashita!

PS: O caldă mulțumire și entuziaste felicitări organizatorilor evenimentului și îndeosebi lui Dorin Marchiș Sensei, conducătorul Aikido Aikikai România și cel care a făcut posibil un asemenea eveniment remarcabil. După cum spuneau chiar ei, seara la masă: acum 10 ani de zile așa ceva ar fi fost dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale noastre. Și uite totuși că se întîmplă.

Sensei, respect!











. Citeste tot...

Un pic de roz, și restul pumni

Nu m-am mai distrat ca în seara asta de pe vremea cînd mi-a dat Simi una de mi-a stins lumina și mi-a fracturat pometul stîng, mutîndu-mi și o măsea în procesul de fabricație.

Le-am povestit în seara asta băieților la vestiar, după antrenament, cum am fost acuzat zilele astea de o hazna obscură online apărută subit, din motive electorale, de anumite practici intime neortodoxe, datorită faptului că apar în niște poze cu niște băieți de gît în piscină.

Ironia sorții este că pozele au fost făcute la un turneu recent de rugby în Ungaria. Iar "niște băieți" sînt fix ăia de la noi din echipă care nu acceptă deloc, dar deloc respectivele practici neortodoxe. Adică Marius și cu Adi.

I-am anunțat că tocmai au fost avansați online la rangul de minoritari. Le-a stat vinul în gît. S-au înecat, au înjurat, chiar au și lăsta vinul din mînă, în asemenea hal au fost de afectați.

Inițial au vrut să mă bată. Dar fiind prietenul lor, s-au hotărît totuși să-l bată pe ăla de pe Internet care a pus nemerniciile. Le-am explicat răbdător, ca un specialist în comunicare ce sînt, că va fi destul de greu să-l prindă pe respectivul anonim.

S-au consolat cu încă niște pahare de vin, consumate încet dar trist în miros de jambiere transpirate. Nu vreți să știți cum miros jambierele transpirate. De asemenea, nu vreți să știți ce va păți stimabilul, dacă va fi identificat și prins. O să se întîmple chestii medievale cu diverse părți ale corpului său.

Pînă una alta, băieții mi-au promis că în cinstea respectivei calomnii la meciul următor vor purta tricouri roz, își vor da cu parfum înainte de meci și de asemenea chiar se vor pupa pe buze cu adversarii în grămadă, înainte să le frigă pumni după ceafă și capete în gură, cum se practică de obicei în nobilul sport cu balonul oval.

Pe urmă am făcut ce știm mai bine după antrenament: am continuat să bem, în același miros de jambiere transpirate. A fost o atmosferă tristă, dar solemnă. Asta pînă a mai turnat popa niște vin și s-a dus dracului toată solemnitatea, că a început hăhăiala.

M-am liniștit. Nu s-au schimbat. Acuzele sînt neadevărate, deci anti-guvernamentale. Prietenii mei nu sînt minoritari pe teme intime, ci doar pe teme sportive. Căci rugby-ul este totuși un sport jucat de o minoritate. Adică doar de cine poate.

În rest, rămîne cum am stabilit. Life is fun and then we play with water, electricity, and oval balls.

:)



. Citeste tot...