vineri, 25 iulie 2014
joi, 24 iulie 2014
luni, 21 iulie 2014
duminică, 20 iulie 2014
vineri, 11 iulie 2014
În seara asta s-a întîmplat ceva
În seara asta s-a întîmplat ceva.
M-am dus să o iau pe Flo de la cabinet. Era seară. Au coborît. Era și cu Andra. Marta e într-o tabără, nu e în București. Și ne-am dus cu Andra să cumpărăm înghețată. Și am cumpărat înghețată. De-aia la vafă, nu spunem de care, nu facem reclamă. Și ne-am întors la mașină. Mașina era parcată lîngă cabinetul lui Flo, vis-a-vis de Librăria Cărturești, în centru, dinjos de Romană. Și se auzea muzică. De la terasa din spatele Librăriei Cărturești.
Și muzica suna cunoscut. Era Celelalte Cuvinte!
Am intrat, am tras un scaun, concertul era pe terminate, Flo a stat pe scaun, Andra în brațe la ea, eu am comandat un mojito, o băutură specific românească, și Celelalte Cuvinte aveau concertul pe terminate. Fîntîna Suspinelor. Și dintr-o dată s-a făcut tîrziu și prea devreme în jurul meu, și s-a făcut tinerețe și anii 90 în jurul meu,
și deodată-n jurul meu natura se făcu un cerc, de-a dura, și mojito avea gust de votcă, și Celelalte Cuvinte sunau cam cum au sunat acum 20 de ani, în aulă la Universitate, jos la Drept, un concert la începutul anilor 90, noi eram tineri și studenți și aveam părul lung, ei erau tineri și rockeri și aveau și ei părul lung, tocmai scoseseră al doilea album și sunau mai heavy metal decît prevedea legea, și concertul a fost fabulos, și concertul din seara asta a fost la fel de fabulos, mojito-ul al doilea l-am comandat expre fără zahăr, chelnerul s-a uitat la mine ciudat, cum aia mohijto fără zahăr, uite că se poate,
și Celelalte Cuvinte cîntau Dacă Vrei, și Andrei îi plăcea – Dumnezeule! îi place! - și pe urmă au terminat, și mai aveam mohito în pahar, și s-au retras de pe scenă, aveau părul alb și chitara cam burtoasă, era lume cam puțină și entuziasmul era cam subțire, și totuși lumea a bisat, și totuși ei s-au întors pe scenă, și totuși au cîntat Iarbă prin păr.
Și Andrei i-a plăcut.
Și deodată-n jurul meu natura, se făcu un cerc, de-a dura, cînd mai larg, cînd mai aproape, ca o strîngere de ape, și privirea-n sus țîșni și auzul o-ntîlni tocmai lîngă ciocîrlii
Acolo sus, lîngă ciocîrlii, Celelalte Cuvinte cîntau Iarbă prin păr și fi-mea a a mică de 8 ani și restul zile fredona cîntecul de acum 20 de ani, de acum 20 de secole, de pe vremea cînd aveam părul lung și mintea un pic mai subțire decît acum.
Și pe urmă concertul s-a terminat. Și ne-am dus acasă. Și teoretic s-ar fi terminat și acest text. Toată lumea frumoasă și fericită, mesaj motivațional, numa bun de pus pe Facebook, uite Palada ce copii frumoși are și cum ascultă el Celelalte Cuvinte de parcă n-ar lucra la Guvern.
De fapt, de-abia acum începe. Pentru că fi-mea a vrut să asculte din nou Celelalte Cuvinte. Și am scos laptopul și i-am pus, courtesy of YouTube. Și pe urmă și-a amintit de cîntecul ăla care îl știa ea, cu Nu contează cît de lung am părul, important e ce și cum gîndesc. Și uite că Andra, fata mea de 8 ani și restul zile, știa cîntecul ăsta. De unde, nu știu. Și l-am pus, și răposatul Pittiș, Dumnezeu să-l odihnească unde este el acum, și-a fluturat pe ecranul laptopului meu părul său cel sur și ne-a spus ce căutăm cu toții. Ce căutăm cu toții? Lumina. Vinovații fără vină / Cer să se facă lumină.
Și s-a făcut lumină, și într-un colț cînta Baniciu la chitară, și tata i-a explicat Andrei că nenea ăsta cu părul lung și sur a cîntat și pe albumul celor de la Celelalte Cuvinte ("... cu ăpă sărată / de lacrimi udată..."), dar și pe albumul lu' nenea ăsta de la chitară, care cînta într-o trupă de pe vremea cînd tata era copil și lumea era altfel, o trupă Phoenix. Hai să-ți pună tata Phoenix. Hai în sufragerie, că aici în bucătărie rîșnește mașina de spălat în care Flo deja băgase niște rufe, inclusiv janghinoșeniile mele de la rugby.
Și ne-am dus în sufragerie, și tata a fost îndrăzneț, pentru că așa trebuie să fie un ungur, autonom și mîndru și frumos și îndrăzneț, mai ales după două mojito, și i-a pus tata fetei sale de opt ani fix albumul cel mai foarte perfect al celor de la Phoenix, nu e cazul să vă spun care este acesta, dacă nu știți, înseamnă că n-ați avut niciodată părul lung,
V-am spus că am avut părul lung? Nici lui Andra nu i-a venit să creadă, a căscat niște ochi mari și uimiți, "Cum, tata, tu ai avut părul lung ca nenea ăsta care spune că nu contează cît de lung am părul, important e ce și cum gîndesc?", "Da, Chichișor, am avut părul chiar mai lung decît al lui mama", și mama a zîmbit nostalgic, aducîndu-și aminte ce frumos și zvăpăiat și slab și bezmetic și tembel și plin de viață eram cînd m-a luat.
Și am dat drumul la Cantafabule, oarecum cu inima strînsă. I-am spus că e cel mai bun album al acestor nene de pe vremuri, Phoenix, dar mă temeam că s-ar putea să nu-i placă și să se rupă lanțul de vrajă început cu ascultatul Celorlalte Cuvinte, la o terasă din centrul Bucureștiului.
Și lanțul de vrajă și de farmece băbești nu numai că nu s-a rupt, ci din contră s-a întărit. Pentru că fata noastră știa deja albumul. Pentru că tăticul ei îl ascultase de mai multe ori în timp ce lucra, și albumul se strecurase insidios în mintea rockeriței mele de opt ani și restul zile, și cînd i-am dat drumul nu numai că l-a recunoscut, ci chiar a început să cînte fără falseturi pe el.
Și de-abia aici a început magia, dragilor.
Pentru că preț de aproape o oră doi zevzeci și doi tembeli și doi oameni frumoși și zadarnici, unul de peste patruzeci de ani, gras și cinic și guvernamental și urît și altul de opt ani, zvelt și numai potențialitate și cu iarbă prin păr și inorogi prin creier, am ascultat și cîntat și zbierat și recunoscut și trăit tot albumul. Mă rog, aproape tot albumul. Pentru că la un moment dat mi-am dat seama că nu se merită să-l ascultăm numai pe laptop – nu, nu am instalație Hi-Fi în casă, sînt un proletar de corcitură care vede filmele pe laptop și ascultă muzica pe laptop, fără fițe, just cheap thrills - și dîndu-mi seama că sună totuși prea încet m-am scufundat sub biroul cel vechi unde zac niște boxe mediocre de calculator nefolosite de vreo 3-4 ani și am înbigubat cîteva minute, firul ăsta, jackul ălălant, pînă i-am dat de cap și am băgat boxele în priză și mufa în jackul de căști al laptopului
Și dintr-o dată-n jurul meu natura se făcu un cerc foarte zgomotos de-a dura, și Filip și Aspida au căpătat o viață aparte, pentru că dintr-o dată le-au crescut niște decibeli în plus, mulți decibeli în plus,
Și fi-mea Andra ținea două pixuri în mînă și bătea vîrtos în măsuța de sticlă, să vezi că acum o sparge, ce dacă, la dracu, să o spargă, seară ca asta nu mai trăim noi așa curînd, să fim dionisiaci, mi-am mai turnat un pahar de rom și Filip și Aspida și-au dat duhul și a început cea mai foarte perfectă melodie de pe albumul acela cel mai foarte perfect, Sirena,
Ce să fac cu tine goală, doamnă din adânc,
Ce mă laşi să zac de boală de băiat nătâng?
Ce să fac cu tine, pântec care nu legi rod,
Că-ntre noi nu este punte şi nu este pod.
Şi nu este pod.
Și într-o fereastră cînta YouTube și în altă fereastă un gras nostalgic de patruzeci de ani și un prunc frumos, copil de iele, sămînță de elfi de opt ani, citeau versurile și le cîntau și le zbierau și făceau cel mai foarte perfect karaoke tată – fiică
Și dacă vă mai povestesc piere orice farmec. A fost cea mai foarte perfectă seară din seara asta. Și mîine îi pune tata rockeriței lu tata Rush (Fly By Night) și Jethro Tull (Aqualung) și Led Zeppelin (orice), să-i arate de unde vine talentul celei mai foarte perfecte trupe românești, Phoenix, și cel mai foarte perfect album românesc: Cantafabule.
Și pe urmă a venit Flo să ne spună că nu poate să doarmă, și că e aproape miezul nopții. Și am mai ascultat un pic. Și apoi Andra s-a dus la culcare. Și apoi eu mai mi-am turnat niște rom, și am scris aceste rînduri de spovedanie absolut necesară și absolut ziditoare,
și îi mulțumesc fratelui Pittiș pentru Nu contează cît de lung am părul și pentru toate serile de la începutul anilor 90, cînd îi ascultam emisiunile la radio și cînd învățam muzică,
și zvăpăiaților geniali de la Phoenix pentru Cantafabule, și babalîcilor de la Celelalte Cuvinte, care au început totul în seara asta,
și fetei mele Andra pentru că există și pentru că a bătut cu cele două pixuri în seara asta în masa de sticlă, mai ceva să o spargă,
și serii acesteia pentru că e lună plină și pentru că a început să plouă afară cu tunete și fulgere,
Și mai vreau rom, și mai vreau rock
și mai vreau o seară ca asta
Am zis.
Hey, hey, mama, said the way you move, gonna make you sweat, gonna make you groove.
Oh, oh, child, way you shake that thing, gonna make you burn, gonna make you sting.
Hey, hey, baby, when you walk that way, watch your honey drip, can't keep away.
.
Citeste tot...
joi, 10 iulie 2014
miercuri, 9 iulie 2014
Ce le pune, dom'le, la ăștia în cîrnați și în bere?
Aseară, de nervi, m-am culcat.
Noroc că m-am culcat pe la începutul meciului, cînd era doar (doar!) 0-1.
M-am declarat oficial obosit și practicant de rugby și de aikido și am zis că nu vreau să-mi stric seara și creierul enervîndu-mă cu mămăruțele de brazilieni. Aveam o premoniție de clarviziune. Și am băgat capul în pernă. Am stins televizorul. Am stins și laptopul.
Best evening I've had in a while.
Deci n-am văzut măcelul, deci n-am făcut nici icter negru, nici cancer, nici rîie de nervi.
Singura problemă a fost că n-am oprit și telefonul. Și astfel, semi-adormit, mai tresăream cînd telefonul făcea piu. Cîte un prieten care făcea mișto de mine, mama lor de prieteni, cînd brazilienii mai încasau cîte un gol.
Cam așa am văzut meciul aseară. Ațipire - piu – tresărire: aha, au mai încasat un gol. Și iar ațipeam, și iar telefonul cel sadic de la prietenii cei sadici făcea piu. Piu piu. Și iar piu. Aproape că puteam să țin scorul în gînd, printre vise.
Am adormit în sughițuri sociologice, gîndindu-mă la Zico și la Socrates.
Deci noi ăștia care n-o să putem să ne dezicem de Brazilia nici dacă ne puneți la rotisor, nu ne mai rămîne în disperarea noastră, după ce brazilienii au fost măcelăriți clinic, mai ceva ca la Dieppe sau ca la Dunkerque, decît să ne mutăm speranțele spre ceilalți brazilieni care au rămas în joc: argentinienii și olandezii.
Nu credeți că e cazul ca Olanda totuși să cîștige prima ei cupă mondială?
Eu cred că da. Totul pentru victorie, totul pentru frontul împotriva Germaniei. Să facem totul tovarăși să cîștige Olanda. Olanda, Argentina, nici nu mai contează. Poate să cîștige și All Blacks pînă la urmă, dar nu Germania.
Chiar, uite, asta e o idee bună: băgăm pe teren mai întîi cinci minute echipa All Blacks, îi fezandează un pic pe nemți la coaste, absolut legal de altminteri, cîteva placaje de încălzire, și pe urmă nemții pot să înceapă să joace și finala cu Olanda. Mi se pare normal, corect, conform cu procedurile raționale de la fondurile europene.
În rest, rămîne cum am stabilit: Brazil, estava repolho ontem à noite!
Adică, pentru cei care nu au învățat încă germana la școală: fă dragă Brazilio fă, ai fost varză aseară, fă dragă fă. Fi-ți-ar neamurili de rîs să-ți fie, mai bine jucai rugby aseară...
.
Citeste tot...
luni, 7 iulie 2014
Vin alegerile!
Courtesy of Barbu Mateescu, carele stie si chiar si intelege.
Desi e tinar... :)
.
Citeste tot...
duminică, 6 iulie 2014
sâmbătă, 5 iulie 2014
Necesara aroganță prin penetrare
Zice că era un meci în care Argentina urma să joace cu Brazilia. Din nou.
Și zice că argentinienii, în mare aroganța lor – v-am zis că sud-americanii sînt aroganți din fire? – au produs următorul afiș de tip poster, care sugerează de manieră foarte sugestiv de sugerativă ce urmează să le facă argentinienii brazilienilor. Cu subiect, predicat și mai ales cu cap. Cap înclinat stînga, orizontal, cum ar veni :)
A urmat meciul. Cum se întîmplă de regulă în meciuri, brazilienii au cîștigat – v-am zis că brazilienii sînt cei mai foarte perfecți jucători de fotbal, chiar mai buni decît All Blacks?
Drept pentru care brazilienii au găsit de cuviință să le răspundă aroganților de argentinieni cu o aroganță pe măsură – v-am zis că sud-americanii sînt aroganți din fire?
Și au produs următorul poster de tip afiș care venea să sugereze de manieră foarte sugestiv-sugerativă cam cum s-a desfășurat meciul și cam ce le-a lipsit argentinienilor să cîștige. Pe principiul "...dar uite ce frumos atîrnă", brazilienii le-au desenat argentinienilor următoarea concluzie grafică:
Restul e istorie și subiect de predat la cursurile de marketing, de comunicare, de artă grafică, de sociologie politică, de sexologie și de arta războiului.
De-aia e lumea frumoasă, bre pufoșilor bre. Pentru că argentinienii și brazilienii sînt aroganți. Pe bună măsură. Mama lor... :)
.
Citeste tot...
