Un sturz intre sturzi

Of birds and men

Vreau să vă uitați la filmul ăsta.

Să aveți răbdare, să ascultați primul minut de explicații și pe urmă să vă concentrați ochii și mintea pe ceea ce urmează. Păsări în zbor. Multe păsări în zbor. Sturzi. Mulți sturzi. Și lucrurile care se întîmplă cînd pui multe multe multe multe păsări într-un stol, păsări rapide, păsări sociale. Sturzi deasupra mlaștinii britanice.



Acum, după ce v-ați lăsat copleșiți de maiestuozitatea și impetuozitatea și complexitatea naturii, vreau să faceți următoarele exerciții mentale. Să treceți dincolo de biologie și de natură și de wildlife și de Animal Planet și să faceți pasul în țara matematicii și a sociologiei și a analogiei bine temperate.

În primul rînd, vă propun, plecînd de la acest exercițiu de putere a naturii, să vă gîndiți la noțiunea de număr mare. Nu sute, nu mii. Vorbim aici de zeci de mii, de sute de mii, de milioane de entități asemenea care își împletesc comportamentul în ceva mare, complicat și cu rezultate totalmente diferite de cele ale sumelor comportamentelor individuale.

Vreau să vă dați seama ce înseamnă un număr mare. Aveți ocazia în acest film să vedeți ce înseamnă număr mare. Repet: să vedeți. Să vedeți, în înțelesul cel mai concret al cuvîntului. Vederea, cel mai important simț al primatelor care suntem. Marea majoritate a informației pe care o primim și asimilăm o facem prin intermediul ochilor. Fără vedere, suntem pierduți. Nu înțelegem. Ei bine, aici acum aveți ocazia privilegiată să înțelegeți, să simțiți matematica și statistica și sociologia și sondajele și comportamentul animal și uman și electoral prin ochi.

Pentru că aici vine a doua mea mare rugăminte. Să faceți analogia dintre comportamentul păsărilor și cel al oamenilor. Vreau să faceți exercițiul mintal de a înlocui fiecare pasăre de acolo cu un om. Și să vă închipuiți cu ochii minții cam cum sunt curentele sociale, modificările de comportament, de atitudine, marile învălmășeli de valori, cum se mișcă o societate, un grup mare de oameni, care sunt fricile lor, interesele lor, cum cumpără oamenii, cum merg la război, cum votează, cum își gestionează proprietatea, cum își petrec timpul liber. Cum își trăiesc viața. Milioane de vieți trăite laolaltă, în același stol de oameni.

Toate astea prin ochii stolului de sturzi. Sturzii care ne ajută să înțelegem puterea și complexitatea și inevitabilitatea comportamentului supra-personal. Al mulțimii. Al hoardei. Al orașului. Al națiunii. Al grupului social. Al zecilor de mii și sutelor de mii și milioanelor de oameni care trăiesc laolaltă. Într-un oraș mic: Cîmpina, 40 de mii. Într-un oraș mediu: Cluj: 300 de mii. Într-un oraș mare: București: 2 milioane. Într-o țară: România: 20 de milioane.

Și acum, a treia rugăminte. Cea mai dureroasă. Cea care provoacă rana narcisică. Cea care doare, acolo înnăuntru, în mijlocul sufletului ego-ului orgoliului vostru de mari indivizi unici și de neînlocuit. Vă avertizez: aveți nevoie de curaj. De vînă existențială. Fiți curajoși, Gigeilor. Fii bărbată, Zoe. Priviți realitatea neplăcută în față.

Pentru că a treia manevră mentală este următoarea: luați oricare din punctele acelea indistincte din stol și înlocuiți-l cu voi. Da, da, cu tine personal, Gigelule. Cu tine, frumoasă Zoe. Vreau să te pui în locul sturzului numărul 178,933 din acel stol. Și să te uiți la tine, ce frumos și predictibil zbori. Cum te iei tu după stol și după gloată și cum faci ca alții, fără să știi, măi sturzule de om măi.

Să știi că, în fond și la urma urmei, nu prea e nici o diferență între comportamentul lui și al tău. Zborul lui și viața ta sunt la fel de determinate, de influențate de puterea numerelor mari și a predictibilității comportamentului de grup. Ești un punct în stol, cititorule. Ești un votant între ceilalți 10 milioane de votanți, măi sturzule măi. Ești un consumator de ketch-up între alte milioane de consumatori la fel. Ești un cititor de blog precum alte mii și zeci de mii și sute de mii alții (Nu aici. Nu am această pretenție. Vorbim de toate blogurile, în general).

Stai, nu te supăra pe mine. I’m just connecting the dots. Eu doar te ajut să vezi. Să vezi cu adevărat, și să înțelegi și să pricepi. Don’t shoot the messenger. I'm just thinking and typing. You do the suffering part in this story.

Acum du-te și te îmbată, dacă ești slab, măi sturzule măi. Sau trage adînc aer în piept și mergi mai departe, dacă ești stoic și limpede la cap, măi omule măi. Libertatea ca și asumare a limitărilor. Acceptarea inevitabilității și a puterii numerelor mari și a apartenenței tale la un grup social, la faptul social, la societate.

Hai, sturzule, trăiește-ți viața mai departe. Eu, aici, rămîn să studiez comportamentul sturzilor umani prin intermediul metodelor cantitative de cercetare socială. Eu, aici, voi sta să fac sondaje în continuare. Și să fiu și eu, la rîndu-mi, un sturz între sturzi. Un om între oameni. Un blogger între bloggeri.

A, să nu uit. Încă ceva, înainte să vă luați zborul de pe această pagină producătoare de răni narcisice. Vă rog eu: nu mai înjurați sondajele. Nu le mai puneți la îndoială validitatea. Ele sunt posibile tocmai datorită faptului că voi zburați în stol. Că noi zburăm în stol. Că toți, vrem, nu vrem, zburăm în stol. Și că stolul ne spune, fără să știm, fără să ne dăm seama, încotro să zburăm. Încotro să trăim. Cu cine să votăm. Ce să consumăm la micul dejun. Cum să ne bucurăm și să ne speriem și să dormim și să facem dragoste și să ne războim și să murim.

Măi sturzilor măi...


(Courtesy of Mack)



PS: Later edit: De fapt, sunt grauri, nu sturzi.

Sturz: Turdus pilaris

Graur: Sturnus vulgaris

Data fiind insa expresivitatea sonora a substantivului "sturz", nu voi schimba in "graur". Una e sa spui "un graur intre grauri", altminteri suna "un sturz intre sturzi". In plus, cand zic Graur ma gandesc la comentariile sportive de la radio si se duce dracului orice farama de solemnitate retorica :)

Citeste tot...

De suflet si de Turambar

- Mă, tu de cît timp ai blogul ăsta ? De un an jumate ?

- Neah. De doi ani și ceva. Din iulie 2007. Imediat atunci după ce am fost pe Brîul de Mijloc.

- Și eu sînt aia acolo?

- Da, țuțule, tu ești. Ești prima pe blog...

:)

Joke aside: a venit vremea să-mi amintesc cele mai faine postări de pe acest blog.

In primul și în primul rînd, cele despre copaci.

Mai ales cea cu cornul. E cea la care țin cel mai mult. Pe urmă cea cu paltinul. Tot copac, tot Telega. Pe urmă, cea despre măseaua ciutii. Și mai avem: cu cătina. Și cu zarzărul. Și cu frasinul.

Pe urmă cea despre Telega. Scurtă, dar faină. A pus Turambar Telega pe Wikipedia? A pus-o, frate, a pus-o... :)



Pe urmă vin cele personale.

Cea la care țin mult de tot, cea de la Păuna, cea cu nucile verzi pe post de madlenă. Și alor mei le place la fel de mult (apropos: cum se scrie “alor”? despărțit ? legat ? stai că ne spune băbuța din cabina de votare).

Dar și cea despre bunică-meu. Sau cea despre copilăria noastră frumoasă, dar fericită.



Evident, avem și copii.

Andra spune tot soiul de chestii faine: 10 cm afară. Sau despre iubirea ei dintotdeauna, oole Kinder. Sau despre ghindăr, tot un soi de oo Kinder.

În acest timp, Marta face balet. Și din nou face balet. Și mai face balet încă o dată, mai pe la începuturi.

Peste toate, maiestuoasă și chicotizantă, plutește taina gîdilirii.



Pe urmă cele cu munți.

Mai ales cea cu florile de pe Brîna Aeriană. Mamă, mamă, ce am mai muncit la postul ăsta. Vorba lui Rareș: ți-a luat ceva timp...

Dar mai sunt și altele cu munții: aia prima, de care vă ziceam, de pe Brîul de Mijloc. Tot de pe Brîul de Mijloc, avem și niște filmulețe, cum coboară doamna mîndra mea Scara de Fier. Și, bineînțeles, last but not the least, cea în care Turambar își arată mușchii și priceperea personală pe Brîna Aeriană.



Pe urmă vin altele personale. Poiezii, fraților, poiezii. Mai ales și mai ales acest haiku inutil. Scurt dar concis, nu? :) Dar și o alta, de primăvară.



Pe urmă vin cele despre indo-europeni, în particular, și despre istorie și etimologice, lingvistică și cuvinte, în general.

Mai întîi și mai ales, cea cu sciții. Mama lor de sciți strălucitori, pirații mărilor de iarbă. Dar mai este și cea cu Coman, și cea cu istoria logaritmică, sau cea cu gardul.



Pe urmă cele despre science-fiction și fantasy.

Mai ales și mai ales cea despre The Ragthorn. O muncă de suflet, o traducere de dragoste. Dar și cea în care pastișez poezia lui Tolkien. It was fun...



Pe urmă cele despre rugby.

Mai ales cea despre turcul cu lilieci. Dar și rețeta de ceai de dafin, aia care m-a tratat de fasceită plantară. Unul din posturile cele mai des vizitate pe acest blog. Am făcut și eu ceva util pe lumea asta a blogosferei românești.



Pe urmă, cele profesionale, despre sociologie și statistică și sondaje și grafice și exit poale și alte chestii de-astea plictisitoare și contestate. Știu: ar fi trebuit să fie mai multe. Vom face totul, tovarăși, să vă îndeplinesc dorințele.

Deci, să enumerăm. Cele despre prezența la vot. De la referendumul din 2007 și de la prezidențialele din 2009, turul 1 și turul 2. Sau despre caracterul convergent al unor măsurări diferite ale prezenței la vot. Sau despre comportamentul de vot al liberalilor.

Dar și subiecte ce țin de alte domenii, cum ar fi postul drag inimii mele privind tranziția demografică. Altul la care am muncit ceva... Sau despre viitorul care sună sumbru, tot depedeve demografic. Sau unul legat de mass-media: analiza ratingurilor dezbaterii Geoană vs Băsescu.



Dar mai avem. Mai avem. O altă categorie dragă sufletului meu este cea a fugii bramburo-eseistice a creierului meu propriu și personal. Idei care apar de nicăieri și sfîrșesc pe blog.

Cum ar fi, de exemplu, îndemnul să uităm perioada comunistă. Sau despre sport ca sublimare a violenței. Sau despre cravată ca indicator al statusului social. Sau despre ambiguitatea existențială a generației noastre. Sau alta, tot despre generația noastră. Sau o altă scriitură de inimă a mea, despre acest mare blestem și mare iubire cotidiană, despre București. Ori despre senzația nasoală de nostalgie anticipativă.



Și cu asta, gata. V-am prezentat chestiile la care țin cel mai mult pe acest blog. Sper să vă placă, mai ales celor care au ajuns relativ recent pe aici.

O singură întrebare: dintre toate astea, sau dintre altele pe care nu le-am pomenit, vouă care v-a plăcut cel mai mult? Și, evident, de ce?



PS : Evident că mai sunt, poate ceva mai puțin elaborate, dar la fel de faine. Cum ar fi, de-un par exemplu:

Poezie: Zeath. Pelicanosu (genială!). Cărarea bunelor urări (poezia mea preferată).

Comics: Le Chat. Corto. The Simpsons.

Entertainment: Get Carter. High Noon. Leapșa The Usual Suspects (altă chestie dragă inimii mele – încă mai puteți răspunde, dacă vreți). Ori Brel. Ori Bach. Sau Wende, această surpriză plăcută, această forță a naturii.

Ori, ca să termin într-o notă triumfătoare, exasperanta serie Vin alegerile!
Citeste tot...

Au trecut alegerile...

Citeste tot...

Au trecut alegerile...

Citeste tot...

Slava Domnului!

Slava Domnului...

Si atit. Citeste tot...

Speaker for the dead

Mîine seară o să-mi lepăd pentru cîteva ore pielea de șarpe și o să mi-o îmbrac pe cea de balaur.

Mîine seară punem politica pe foc, rupem sondajele, dăm drumul la cîinii creierului și ne întoarcem la dragostea dintîi.

Mîine seară o să-mi aduc aminte de lucrurile inutile și frumoase din viața mea, de copaci, de mirosul amar de frunză de gherghin strivită între degete, de copilărie și de tinerețe, de cuvinte și de dicționare și de traduceri și de scriitură și de literatura fantastică. De Mythago Wood și de Ragthorn.

Mîine seară voi rememora amintirea unuia care a plecat recent dintre noi. Ne vom aduce aminte mîine seară de moarte, și de lupta inutilă, dar necesară cu ea. De cuvinte și de copaci. Mai ales de copaci și de fantome.

Mîine seară va fi un pomelnic pentru morți. Mîine seară va fi o moliftă pentru cuvintele spuse de alții. Mîine seară va fi o litanie.

Mîine seară, doamnelor și domnilor, îl vom pomeni întru amintire pe Robert Holstock.

Mîine seară, doamnelor și domnilor, distinse făpturi învelite în blănuri mînjite cu țărînă zgribulite de frig și zdrelite de colțul mistrețului tată, vom hălădui pentru o jumătate de oră prin pădurea veștedă de noiembrie a minții noastre.

Mîine seară, Chris. Mîine seară, Guiwenneth. Mîine seară, Urscumug...





Citeste tot...

Au trecut alegerile...

Citeste tot...

Fabulos

Fabulos. Daca nu va uitati la el, nici nu stiti ce pierdeti.

Cat despre noi, dupa trairismele cam patetice ale lui Brian de Palma din Scarface, monstruozitatea sa de aproape trei ore la care ne-am uitat in seara asta, sa-l vedem pe Al Pacino cum isi scuipa talentul din el, zau daca filmuletzul asta pe care l-am degustat dupa nu a venit ca uns, ca o inghititura de pate de gasca dupa friptura cea grea de berbec atzos. De mult nu am mai ras cu asemenea pofta.

Hai, uitati-va. Nu o sa va para rau.

Courtesy of Mihnea.

Citeste tot...

Puterea presei

Ștrul, la cafenea, la o masă, bîndu-și tacticos cafeluța de dimineață, fumîndu-și țigara și citind presa.

Apare Ițic, evident.

- Ce faci, bre Ștrul bre, citești presa, bre?
- Da, bre Ștrul.

Se uită Ițic mai bine, îi cade fața.

- Ce faci, măi nemermicule măi? Tu citești ziare arăbești, măi trădătorule???

Ștrul împăturește la fel de tacticos ziarul și ridică din umeri, liniștit, fără nici o umbră de rușine pe față.

- Ce vrei, bre Ștrul bre. Tot citesc ziarele noastre, și numai de rău, bre Ștrul bre. Inflație, șomaj, scandal, politică, se închid fabrici. Da’ ia uite ce scrie aici, la ziarele arăbești: că noi conducem lumea, că ne scăldăm în aur, că suntem miliardari, că facem, că dregem. Păi așa presă să tot citești, bre Ștrul bre, să-ți mai vină un pic inima la loc, bre...

* * *

:rofl: Nu, nu sunt antisemit. Dar apreciez oricînd un banc excelent.

:rofl: again. Courtesy of Dan. Nu ăla. Altu'. Bre Dane bre… Citeste tot...

The upside down world

Va aducetzi aminte de Shalmaneser? Sau de The Happening World?

Nu?

Nasol. Suntetzi tineri. Sau nu cititzi. Sau nu va place SciFi-ul. Sau toate trei. Oricum, o combinatzie neplacuta care scoate fara tagada la iveala faptul ca suntetz nishte nasoi iremediabili.

Deci.

Deci sa va luminez.

In Stand On Zanzibar, mare carte, profetica matzaraie de incurcatura de vorbe de 600 de pagini si plus, John Brunner vedea acum patruzeci de ani, cu o claritate impresionant de paranoica data doar de consumul exagerat de ciuperci complicate, cum e lumea cu adevarat. Si cum va fi. Si va fi. Si este. Si este deja. Si prea este.

Totul intr-o supa de cuvinte hiper-super-complicata, pe care Catalin Voicu sunt sigur ca nu ar aprecia-o la justa sa valoare, pen' ca n-a auzit cine e ala dos Passos (nu ca eu as sti, dar ma dau mare ca stiu, sa va impresionez la impresia artistica de sociolog carele le stie pe toate, inclusiv cat de urat este Groparu in realitate).

Deci.

Deci sa continui sa va luminez.

Printre multele cuvinte inutile despre care citeam cand eram tineri si superbi si imperbi si inutili si cand aveam noi timp, era Shalmaneser asta care spunea chestii complicate despre relatii si situatii complicate si pline de rautacisme de marketing si de geostrategie si de scificiziciune.

Daca ati citit, stiti la ce ma refer. Daca n-ati citit, prea tarziu. Poimaine vine cutremurul si vom fi cu totii piure de om, tocanitza de urban de la etajul noo, vai noo vai voo (nu, nu sunt beat. pur si simplu va arat ca stiu sa scriu presque ca John Brunner, cu cacccafonie cu tot).

Ei bine, acum nu mai avem nevoie de Shalmaneser. Acum citim chestiile astea direct in the bloody mainstream publications. Cum ar fi, de-un par exemplu

moooama, am inceput sa ma invat cu tastatura noului meu leptoc. sa vedetzi cum imi fug degetele pe ea, nici mie nu-mi vine sa cred.

Deci unde ramasesem?

Da, la The Economist.

Buuun. The Economist. Ei bine, in cel mai recent numar din The Economist aflam cum s-a intors lumea cu curu'n sus intr-o noua privinta. Pana acum, eram invatzatz ca marile secrete tehnologice militare sa se scurga, atunci cand isi ating un anumit prag de inofensivitate prin obsolescentza, in lumea asta a noastra, a blambecilor civili si pashnici si fraier, ca n'avem pusca la noi. Banda adeziva si Internetu si tranzistoru si radarul si GPS-ul si alea si alelante.

Ei bine, gata. Pana aici, tovarashi. S-a-ntors trendu. Acum militaru se duce frumos in magazin, acolo la raft la supermarket, cara frumos el de carutz in fatiguesurile lui alea de camuflaj, umple carutzul cu chestii apsolut banale si - vavavoum! - se duce la el acolo la bancu de proba cu melci atomici si mi tzi-mi face frate ditamai frumusetea de bomba sau de hiper-super-para-tanc, dintr-o mana de chestii cumparate de la supermarket.

V-am spus cat de repede tastez? Nici mie nu-mi vine sa cred. Flooorentino, vino bre nevasta bre, vino sa ma vezi cum lucrez la bloguri verzi.

Deci cititi aici. Cititi articolul, cititzi-l pe tot, ca merita. Si oripilatzi-va. Viitorul e aici, acum, peste noi, si noi nu facem nimic, doar exit poale si politica si isterie riguros organizata sa piara entuziazmu la natzia asta de romani carele nu se mai satura de politica fi-ne-ar natzia sa ne fie de isterici si de politici.

Moooama, ce repede tastez... Si nu, n-am baut nimic. Doar un Red Bull acum cinci ore.

PS: Shalmaneser vine de la numele mai multor regi din Asiria si Babilonu istoriei vechi antice si dedemult. Citeste tot...