Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe români

Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe români,
Patima cruntă ce politicienilor mii de amaruri electorale aduse:
Sondaje și grafice multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Încrederea făcîndu-le hrană la cîini și la feluri de consultanți.
Și-mplinită fu voia lui Zeus, de cînd electoratul,
Brav popor născut din Baranga, și dumnezeiasca clasă politică
S-au dezbinat după cearta ce fuse-ntr-înșii iscată.
Care fu zeul ce-i puse pe ei să s-apuce de sfadă?

Deci cum să vă spun eu? Cum să vă explic, să mă înțelegeți?

Ce vedeți voi aici mai sus este, evident, o pastișă după Iliada, zeiasca traducere-a lui Murnu, ce vrea să parafrazeze de manieră expresivă cele ce vor să vină în continuare. Lăsați, lăsați, nu-i nevoie să mă lăudați. Știu și singur că sînt bun. Nu-i cazul. Așa sunt eu în mod normal. Să trecem peste acest moment stînjenitor...:p

Ce vedeți voi mai jos, în schimb, este producție proprie sută la sută. Și nu e cu versuri și vorbe, e cu grafice și cu cifre. Cum îi șade mai bine sociologului. Este vorba despre evoluția încrederii în cei douăzeci de oameni politici pe care i-am sondat cel mai des la prăvălia noastră de sondaje și alte opinii publice în ultimul an. Din ianuarie 2009 pînă în februarie 2010.

I-am luat pe aceștia douăzeci nu neapărat pentru cine sunt ei, ci pentru faptul că sunt suficient de cunoscuți, și în bine și în rău. Numărul suficient de mare de măsurări și notorietatea acestora ne asigură că vom avea un grafic cît mai elocvent, cu liniile cît mai dese și mai neîntrerupte. Nu mă interesează neapărat cine sunt, cît de populari ori de antipatici sunt ei în fața poporului ales (adică a poporului român, ca să nu creem confuzii). Ce mă interesează este că ei reprezintă o haită suficient de compactă de oameni de seamă, mama lor de oameni publici, încît să putem considera că reprezintă clasa politică românească în ansamblu, cu bunele și relele ei, cu eroii și cu dușmanii ei de servici. După cum vedeți, de altfel, nici nu mă interesează să pun nume pe diversele linii. Ei sunt politicieni, tipuri ideale, nu nume: X, Y, Vadim, Ponta, Kennedy, Z.

Buun. Ce ne interesează este poza de ansamblu, nu indivizii în parte. Mișcarea. Insightul vizual. Dacă stați Dvs. să vă uitați prin metoda holbării participative la acest grafic, veți observa că această poză, acest snop de încrederi mișcătoare, prezintă o bruscă, evidentă și bine conturată gaură de cădere de prăbușire. Dintr-o dată, necruțător și rece, poporul român (18+ neinstituționalizat, cum îi șade bine sondajului socio-politico-electoral) s-a hotărît să-i frigă o smetie de dispreț peste ceafă clasei politice. Să introducă o atmosferă de îngheț și de ostilitate la adresa acestor bravi români publici și politici.



Cînd se întâmplă asta? Păi logic și la mintea cocoșului. De prin august septembrie, de cînd începe marele bombardament cu muci media, marea bălăcăreală publică, marele seppuku colectivo-sîngeros numit campanie electorală. Imediat ce dragele noastre canale mass-media au început să tragă la foc încrucișat, cînd în ăia, cînd în ăilanți, conform cu fișa postului și cu suma convenită, imediat artileria de critică electorală și-a făcut efectul: încrederea în oamenii politici a făcut zvîc la vale, snopul de grafice suferă o deviație bine definită spre jos.

În medie, putem chiar măsura intensitatea efectului depreciativ al campaniei electorale asupra imaginii oamenilor politici. Dacă ne uităm la linia roșie, care reprezintă media celor 20 de valori, observăm că este vorba despre o scădere de la un platou relativ constant în jur de 30% unde valorile de încredere au staționat pînă prin iunie – iulie la o valoare minimă de aprox. 20%, urmată de o revenire spre valori ușor inferioare celor de dinaintea începerii campaniei electorale.

Deci, cum ar veni, o cădere de 10 puncte procentuale. Este evident că cei care au de unde (încredere ridicată) cad mai de sus și cu o amplitudine mai mare, în timp ce cei din extrema minimului de încredere nu au de unde să cadă atît de sus și atît de puternic, variația negativă a acestora fiind inevitabil mai mică, sub 10 puncte procentuale. Dar trendurile sunt aceleași, doar că la altă scară de marime.

În concluzie, putem spune că în 2009 campania electorală prezidențială a afectat semnificativ încrederea în oamenii politici din România. Punem această scădere a încrederii pe seama următorilor factori, aflați evident în interdependență: creșterea schimbului de atacuri și acuze dintre taberele aflate în competiție, creșterea expunerii mediatice a acestui tip de discursuri critice, intrarea publicului în atmosfera de campanie, ce duce la creșterea interesului critic la adresa clasei politice românești, cît și faptul că unul din principalii candidați aflați în competiție, Traian Băsescu, a avut drept principală strategie de campanie atacarea clasei politice și poziționarea sa în antiteză față de ea.

Rămîne acum să vedem în ce măsură rănile se tămăduiesc. Pot oare oamenii politici să spere la revenirea la nivelurile de încredere de la începutul anului trecut? În momentul de față, revenirea nu este completă, ci doar pe jumătate, dacă este să ne uităm la graficul de mai sus. Va fi revenirea pe deplin? Sau rănile de la gloanțele vorbelor rele din campania trecută nu se vor vindeca pe deplin, lăsîndu-i pe protagoniști ceva mai puțin apreciați de public? Putem vorbi de o eroziune ireversibilă a imaginii lor, datorată campaniei prezidențiale, sau încrederea în clasa politică prezintă o elasticitate suficientă încît să revină la nivelurile anterioare, de dinainte de marea bălăcăreală?

E prematur să tragem concluzii. Nu au trecut decît două luni de cînd tunurile media au tăcut. Dacă e să ascultăm cu atenție, parcă și acum se mai aud. Nu am făcut decît un val de măsurare. Urmează ca lunile care vin să ne spună dacă rănile sunt ireversibile sau nu. Dacă da, vă dați seama ce înseamnă: că eroziunea imaginii publice datorată participării la campaniile cele pricinuitoare de leziuni de buba necesită înlocuirea soldaților, carne nouă de tun pe gura țevii TV. Dar au oare armatele politice rezerve de recruți tineri, la fel de pricepuți precum veteranii cei plini de cicatrici?

Aici e întrebarea.