Sifilitici și cuminți, prin Ardeal ca doi pǎrinți

Damn it, de ani de zile tot mǎ țin cǎ v-o povestesc și tot de ani de zile am așa o ținere, o reținere, o jenǎ, cum s-ar zice la Dorohoi.

Dar în seara asta antrenamentul a fost prea fain și umǎrul mǎ doare prea tare și nu pot dormi și îmi dau seama cǎ dacǎ nu beau și nu mǎ spovedesc în fața micilor ecrane voi arde în Iad și Iadului îi va place.

Deci.

Deci zice cǎ a fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ de n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Deci zice cǎ odinioarǎ, cînd fǎcea plopul pere și rǎchita micșunele, se cheamǎ cǎ eram noi mai tineri. Ceva mai tineri. Mult mai tineri.

Cam prin 2003. În vara lui 2003. Tocmai primisem prima mea mașinǎ mai acǎtǎrii, un Volkswagen Caravan, courtesy of Viorel Micula. Adusese flota de mașini la Național TV și primisem și eu una. Albǎ, leneșǎ, dar stabilǎ, o barcǎ de mașinǎ cu mers așezat, un barcaz fain, burtos și cu tangaj bine definit, dar fainǎ.

Ce mai, pînǎ atunci avusesem doar Dacie, era cea mai foarte perfectǎ mașinǎ pe care o puteam avea la vremea aceea. Sǎru-mîna, Viorele, ne-ai dat prima noastrǎ mașinǎ, n-o sǎ te uitǎm, o sǎ ne rugǎm pentru mîntuirea sucurilor tale chimice în rugǎciunile noastre de atei habotnici.

Și atunci cum am fǎcut, cum am dres, am gǎsit o fereastrǎ în nebunia aia de pregǎtire de lansare a televiziunii și am plecat în conced cu mașina noastrǎ cea nou-nouțǎ care de fapt era a lui Micula, dar nu conta, eram tineri, totul ne era permis.

Nevastǎ, hai o sǎptǎmînǎ prin țarǎ! Hai! Am urcat familionul în mașinǎ, ne-am dus de la București la Telega, am parcat fata – pe vremea aceea era doar Marta, avea doar 3 ani, de fapt nici mǎcar atît, împlinea 3 ani în toamnǎ – deci ne-am dus la Telega, am lǎsat-o pe Marta acolo și am pornit într-un soi de tur al țǎrii.

Nu chiar tur al țǎrii, mai degrabǎ tur al Transilvaniei. Vroiam sǎ sǎrim Transfǎgǎrǎșanul, sǎ bǎlǎurim prin sǎsime, prin Munții Apuseni, cît se poate, apoi în sus spre Maramureș și pe urmǎ repede acasǎ, la copil și la servici. Mǎ rog, cît puteam face într-o sǎptǎmînǎ.

Vine dimineața plecǎrii de la Telega. Ziua întîi. Marta încǎ dormea, dacǎ nu mǎ înșel. Era varǎ, frumos, un pic rǎcoare. Nevastǎ, hai în mașinǎ. Plecǎm! Repede, pînǎ nu se scoalǎ sǎ înceapǎ sǎ urle, sǎ ni se înmoaie picioarele. Dǎm sǎ pornim, hartǎ, chestii, atmosfera aia de început de cǎlǎtorie, cînd dintr-o datǎ simt un deranj în gît.

Hait! Sǎ vezi cǎ taman acum rǎcesc. Și Flo simțea cam același lucru. E clar: sǎ vezi cǎ rǎcim taman cînd ne e lumea mai dragǎ și ne stricǎ tot dichisul. Nevastǎ, ce avem prin geantǎ? Ia de-aici un biseptol, stai sǎ iau și eu unul, dǎ-l pe gît. Ia și niște faringosept, sǎ sperǎm cǎ o ținem din medicamente. Am luat medicamentele, am pornit la drum.

Prima zi a fost Transfǎgǎrǎșanul. Încet și trist, opriri dese. Prahova, Dîmbovița, Argeș, Transfǎgǎrǎșan. Inițial vroiam sǎ rǎmînem la Bîlea Lac. Dar acolo era o așa înghesuialǎ și țigǎnealǎ și aglomerație și niște prețuri atît de mari încît am zis “futu-l pe ǎla care i-o îngrǎșa cu bani pe nesimțiții ǎștia”. Ne-am mai uitat roatǎ încǎ o datǎ la apus, la munți, la lac, am fǎcut un calcul în cap: hai cǎ putem ajunge la o orǎ relativ decentǎ în Sibiu, nu se poate sǎ nu gǎsim noi ceva pe-acolo. Și am plecat.

Mai repede pe partea nordicǎ a Transfǎgǎrǎșanului, care oricum nu e atît de spectaculoasǎ precum cea sudicǎ, mai din scurt, coborîre mai abruptǎ. Doma – doma, ne prinde noaptea, intrǎm în Sibiu, era deja vreo 10 seara, hai sǎ cǎutǎm ceva de dormit.

Oprim la o pensiune, acolo era plin, hai sǎ vǎ ajutǎm, sunǎm noi la alta care o știm, nici acolo n-aveau, pînǎ la urmǎ am gǎsit ceva, ne dǎ recepționera adresa, ne explicǎ cum se ajunge, bîjbîim un pic, ne descurcǎm, naibii, doar asta ne e meseria, sǎ gǎsim adrese în orașe strǎine.

Ajungem, ne așteptau, cam scump, o curte de-aia nemțeascǎ aranjatǎ în stilul ǎla cvasi-kitsch, cǎruțǎ datǎ cu motorinǎ, roți de cǎruțǎ separat date și ele cu motorinǎ, prea noi, prea întregi, prea nefolosite, roțile de cǎruțǎ eu știu cǎ aratǎ un pic altfel, cǎ deh, sînt de la Telega, dar era totuși ok, decent. Curat, cu oarece dichis, nici mǎcar tușa de kitsch nu era prea tare. Cît sǎ zgîrie un pic ochiul, dar sǎ nu deranjeze cu adevǎrat.

Buuun. Numa’ bine. Desfacem bagajele, mîncǎm, ne spǎlǎm și

Si de aici gata. Edit :)