sâmbătă, 15 martie 2008

Cam are dreptate

O analiza despre felul in care agentii de influentza post-sovietici isi fac in continuare cu constiinciozitate si perseverentza treaba in tzarishoara noastra balcanica shi despre motivele acestora. E vorba, bunintzeles, de energie: resurse, transport, depozitare, si de influentza in vecinatatea apropiata.

Bune argumente. Nashpa situatzie.

Courtesy of Ziua. Da, da, securishtii aia mici si slinoshi. Lucrurile sunt complexe si pline de papushi in papushi, nu? :)

=================

Basescu, gazele si rusii
George SCARLAT

Romania este tinta celei de-a treisprezecea invazii rusesti. Spre deosebire de navalirile din secolele trecute, cand "veneau muscalii de-a calare", vorba lui Eminescu, in prezent desantul rusesc ne intra in case prin ecranele televizoarelor. O multime de personaje, de la analisti la demnitari, care se perinda pe la televiziuni, ne indeamna pe diferite tonuri, de la doct la agresiv, sa ne bagam mintile in cap si sa inchinam tara rusilor, pentru ca numai asa o sa ne mearga bine.

Teoria este simpla, ca orice propaganda eficace. Care va sa zica, Romania ar fi adoptat o pozitie agresiva fata de Rusia. Din acest motiv am plati gazele mai scump decat alte tari europene si am pierdut si piata ruseasca pentru exporturile romanesti, iar traseul conductelor cu gaze de la rusi ne ocoleste. Pe deasupra, Traian Basescu ar mai fi suparat Rusia si cu declaratiile lui de tipul "Marea Neagra este un lac rusesc". In concluzie, trebuie "sa nu ne mai cocosim", ci sa castigam bunavointa rusilor. Ca un corolar al acestei teorii, suntem dadaciti ca nu care cumva sa-l mai votam o data pe Basescu, daca nu vrem sa inghetam la iarna. Din cauza lui o sa facem focul cu coceni pentru ca rusii or sa ne scumpeasca gazele sau chiar o sa le taie de tot.

Rusia a tot fost in centrul atentiei in ultima luna, datorita proclamarii independentei Kosovo, alegerilor prezidentiale sau anunturilor despre constructia de noi gazoducte. Cu toate acestea, avalansa de mesaje din presa privind relatia Romania-Rusia miroase a campanie profesionista de relatii publice. Sau de-a dreptul a "masura activa" tipica a KGB (acum ii zice SVR) destinata sa influenteze guvernele si opinia publica.

Apologetii presupusei imbunatatiri a relatiei cu Rusia nu ne spun si ce anume trebuie sa facem pentru a-i imbuna pe rusi. Nici nu pot sa spuna, pentru ca ar fi taxati drept tradatori.
RomAnia nu poate sa renunte la preocuparea sa pentru Republica Moldova. Nu poate sa renunte la politica sa euro-atlantica de la Marea Neagra. Nu poate sa desfiinteze bazele americane din Dobrogea. Nu poate sa renunte la asigurarea independentei sale energetice prin abandonarea proiectului Nabucco, de aducere a gazului in Europa fara implicarea Rusiei. De asemenea, Romania nu poate privatiza Romgaz pentru a face pe plac rusilor.

Acestea sunt adevaratele motive pentru care Rusia are o problema cu noi. Afirmatia ca raceala din relatiile bilaterale se datoreaza unei declaratii a lui Basescu este pur si simplu o elucubratie. Rusia nu da doi bani pe declaratii. Acuzatorii presedintelui poate ca nu stiu ce declaratii dau despre rusi politicienii baltici sau polonezi (care platesc gazul mai ieftin ca noi). Rusii ar cam vrea sa se descotoroseasca din diferite motive de presedintii Alexandr Lukasenko, Igor Smirnov, Vladimir Voronin care, trebuie sa recunoastem, sunt ceva mai rusofili decat presedintele Romaniei. Rusia a interzis timp de doi ani importul de vin moldovenesc, principalul produs de export al Republicii Moldova, desi Voronin nu este Basescu.

Trompetele Rusiei ne cer sa dam satisfactie Rusiei (nu se stie exact in ce privinta), iar ca premiu Romania va fi brazdata de viitoarele gazoducte rusesti. Adica in schimbul unei modice taxe de tranzit sa ingropam proiectul conductei Nabucco, sprijinit de UE si SUA.

Totusi, pentru a fi puternici, trebuie sa avem relatii de substanta cu Rusia, negociate in conformitate cu interesul national al Romaniei. Numai ca "idiotii utili" care se fac avocatii Rusiei in Romania slabesc pozitia tarii noastre la negocieri. Tot asa, pletosii care manifestau impotriva razboiului din Vietnam au slabit pozitia lui Henry Kissinger la negocierile cu comunistii vietnamez de la Paris. In Romania, mitingistii francofili cu monoclu si joben au slabit pozitia lui Bratianu la negocierile secrete cu Antanta in 1916.

0 comentarii: