marți, 3 noiembrie 2015

Aceste grafice minunate și încrederea românilor în instituțiile zburătoare

Din cauza accidentului de la clubul Colectiv, zilele astea dintr-o dată toată lumea discută de rock, de biserică, de Halloween, de credință, de satanism, de pedeapsa cerului, de consecințele astrale, de implicarea bisericii, de preoții catolici care vin să-și prezinte omagiile în timp ce cei ortodocși stau ascunși.

De toate discută lumea zilele astea. De ce au murit. De ce au venit. De ce n-au venit. De ce au zis. De ce n-au zis. De ce există. De ce mai există. De ce-i mai suportă pămîntul. De ce nu-i înghite pămîntul.

Tot soiul de chestii de-astea elaborate, specifice culturii noastre isterico-bizantine care nici în clipe nefericite nu poate să-și țină cumpătul, să găsească o justă măsură și să dea dovadă de bun simț și smerenie și respect în fața celor morți.

În acest context, Părintele Ivan se întreabă într-una din postările sale recente de pe Facebook cîtă încredere mai are lumea în biserică.

“Dacă astăzi, acum, am face un sondaj de opinie, la câte procente ar mai fi încrederea în Biserică, în contextul în care marea, larga majoritate asimilează Biserica la grămadă cu BOR sau clerul?”

Evident că părintele Ivan se referă implicit la Biserica Ortodoxă. La fel cum implicit înțeleg același lucru și majoritatea celor care răspund la sondajele de opinie cînd sînt întrebați de “încrederea în biserică”.

Nu pot să-i spun părintelui Ivan cum stau lucrurile chiar în acest moment, la cîteva zile după accident.

Pe de o parte nu am date foarte recente, de după accidentul de vineri seară. Pe de altă parte, nici nu ne-ar ajuta prea mult, chiar și dacă am avea cifre, date, măsurători, sondaje.

De regulă cei din breasla măsurării opiniei publice se feresc să măsoare lucrurile la foarte cald atunci cînd vine vorba despre subiecte ce țin de starea generală. Riscăm ca învolburarea de moment să limiteze validitatea măsurării.

E clar că orice incident puternic are un efect asupra caracteristicii pe care o măsurăm. Dar la fel de clar este că adevăratul impact se poate măsura la ceva timp după aceea, cînd se mai răcește fierul, cînd se mai potolesc patimile și cînd se decantează lucrurile și rămîne doar efectul de profunzime, starea consolidată, nu iureșul de moment.

Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu încrederea în ONG-uri. Pe termen mediu, de ceva ani încoace, trendul general era unul crescător: lumea începea să aibă ceva mai multă încredere în acestea.

Cînd s-a întîmplat însă oribilul accident cu copilul sfîșiat de cîini, datorită asocierii acestei morți cu niște organizații nonguvernamentale care erau proprietarii cîinilor, încrederea în acestea a scăzut brusc, cu cel puțin 15 puncte procentuale, aproape 20, înjumătățind practic bagajul de capital simbolic de care se bucurau la vremea aceea ONG-urile în ochii românilor.

La ceva timp însă, după două-trei luni, subiectul a trecut, durerea s-a mai atenuat, drept urmare opinia publică și-a reluat tendința crescătoare de lungă durată, deja identificată înaintea accidentului.



Concluzia e simplă. În cazul opiniei publice, există o anumită elasticitate, dar și o anumită inerție. La fel ca o lamă de sabie care se îndoaie pe moment, dar apoi revine la starea inițială, și opinia publică este rezultatul pe de o parte a fenomenelor de moment, dar și a tendințelor de profunzime, care prezintă o altă logică, mai greu de modificat.

Drept pentru care este destul de greu să spunem care va fi, pe termen ceva mai lung, efectul atitudinii Bisericii Ortodoxe Române la adresa accidentului din clubul Colectiv, cît și a valului de furie online pe care unii îl revarsă asupra acestei instituții.

Poate la fel de bine să-i provoace o știrbire care să se adauge la tendința de lungă durată a scăderii încrederii în biserică. La fel de bine poate să se atenueze și să nu lase urme semnificative.

Ce putem acum face în schimb, ca să-i răspund părintelui Ivan și să-l ajut să înțeleagă mai bine cum stau lucrurile la adresa instituției din care face parte, este să facem o comparație pe termen lung, de douăzeci de ani, între evoluțiile principalelor două instituții în care românii își pun încrederea: biserică și armată.



În aproape douăzeci de ani de cînd avem date post-decembriste, cele două instituții au făcut schimb de locuri în ierarhie.

La sfârșitul anilor 90, biserica era la aproape 90% încredere, un nivel de saturație peste care cu greu se poate trece în societăți normale, democratice, indiferent de instituție. Mai toată lumea avea încredere în biserică, o tendință constantă, practic neschimbată timp de peste cinci ani, din 1998 până în 2005, când avem date.

Armata, în schimb, era ceva mai jos, pe la 70%. Tot o majoritate, dar ușor știrbită. Era pe de o parte neîncrederea în instituțiile de forță, cauzată de istoria recentă: viața într-un stat autoritar, Revoluția din 1989, incidentele sociale de la începutul anilor 90. Pe de altă parte mai erau și scandalurile de corupție la adresa capilor armatei. Drept pentru care armata era ceva sub biserică. Destul de sus, dar nu atît de sus, la nivelul acela de cvasi-saturație.

În aproape 20 de ani, lucrurile s-au schimbat în oglindă. Armata a recuperat din încredere și s-a dus la nivelul de cvasi-saturație de 90%, mai ales de cînd cu criza economică și cu creșterea în toate instituțiile de forță și cu lupta anti-corupție, dar mai ales și mai ales de cînd cu criza din Ucraina și cu poziția din ce în ce mai beligerentă a Rusiei. În vremuri de pericol, lumea se culcușește în cei care îi apără. Rally around the flag.

În schimb, biserica suferă o eroziune continuă, lentă dar clar definită. În 2009 era pe la 85%. În 2012 era pe la 80%. În 2013-2014 scăzuse la 70% și începuse deja să dea și sughițuri prin zona lui 60%. De vreo doi-trei ani, s-a stabilizat în jur de 70%, ușor peste, cel puțin în măsurătorile pe care le am eu la dispoziție, toate făcute de același institut de cercetare, eliminînd astfel variația suplimentară ce poate apărea cînd avem măsurări făcute de entități diferite.

Deci de la Armată 70 – Biserică 90 am trecut în decurs de aproape 20 de ani la Armata 90 – Biserică 70.

Datele pot fi interpretate diferit. Oricine poate să tragă un ce beneficiu retoric din acest grafic. Ca de obicei, cu statistica poți demonstra și că e bine, și că e rău, și că e miercuri după-amiază.

Ăia care sînt supărați pe Biserică vor clama bucuroși felul în care Biserica „se duce în cap”, “se prăbușește”, “senzațional”, “remarcabil”, “click aici”, “moșule, dă drumul să cînte Metallica, pică biserica”.

Cei care țin la Biserică, în schimb, vor remarca reziliența acestei instituții, în vremuri de modernizare accelerată a societății. Nu mai e prima, dar rămîne totuși a două. Și mai ales rămîne în continuare apreciată de o largă majoritate. 70 nu e 90, dar e clar peste 50, magicul nivel al majorității, sau peste 40, 30 ori 20, pe unde adastă alte instituții publice.

Deci, părinte, nu știu cum să-ți spun, dar lucrurile sînt complicate. Stați ceva mai prost decît stăteați cu 20 de ani în urmă. Dar în continuare destul de bine, clar peste 50%. Cam două treimi din români vă apreciază. Iar despre efectul acestui incident recent nu putem vorbi decât peste două-trei luni, când se liniștesc apele și vorbele și patimile.

Iar voi ceilalți, în afară de părintele Daniel, indiferent dacă sînteți bisericofili, bisericofobi, metaliști, sataniști, evlavizioniști, evazioniști, iconiști, comuniști, jurnaliști, prompteriști, urechiști, pafariști sau pur și simplu doar tineri frumoși și sălbateci care sînteți supărați pe toate, pe lume, pe viață, pe Ponta, pe Oprea, pe Daniel, pe pompieri, pe cine vreți voi să fiți supărați,

voi ceilalți puteți folosi acest grafic fie pentru a vă bucura sufletul (dacă îl aveți), fie pentru a vă clama dreptatea (dacă credeți în dreptate), fie pentru a face un articol mordant de presă, senzațional!, cutremurător! click aici pentru a afla totul despre toate! (dacă știți să însăilați mai mult de trei cuvinte laolaltă),

dar mai ales și mai ales să folosiți acest grafic pentru a da cu el în cap la dujmani.

Știu sigur că de-ăștia aveți. Că așa zice la cîntec: Am dujmani cu miile, șalalala…

Onegaeshimasu!



.

0 comentarii: