Ce poți face cu cinci pu*i dibace

Este ca v-am facut din vorbe? Este ca titlul face 78,3% din tecst? Este ca atzi venit fuga-fuga aici, momitzi de acest titlu promitzator de distractzii imorale si de strigatoare la cer expuneri de piele intima si promiscua?

Ete ca nu e vorba despre acel tip de pu*i la care va ashteptatzi voi, distinshi cititori de rit ireverentzios. Ci de celelalte pu*i, de pu*ile botswaneze, alea cum spunea don Jiji, pu*ile dinspre partea economica.

Iar aici subiectul ar trebui sa se transforme din nashpa shi gretzos shi dizgratzios shi cah si unsuitable for children and young gentle ladies intr-unul chiar serios, artistic, plin de compasiune si de responsabilitate sociala. Dar un pic mai incolo. Mai intai sa mai divagam cateva paragrafe pe marginea cuvintelor si a folosirii lor in societate. Ce tzi-e, dom'le, si cu cuvintele astea, cum potzi sa le invartzi si sa le combini, sa pacaleshti dom'le lumea cu ele, sa sugerezi una si de fapt sa spui alta, cum ziceau aia cu sossuru lor, semnificantu si semnificatia si textu contextu pretecstu?

Statz asha, ca avem un ascultator in direct. Buna ziua! Da, va ascultam...

Aloooo, domnu' blogger, bai nea Turambare, pai ne lashi dom'le cu sossuru tau, pai ce faci nene, ne faci din vorbe, noi am venit aici pentru pu*i de-alea de-ale noastre, autohtone, carpato-danubiano-pontice, nu veni mata aici cu vrajeala de-asta eftina cu pu*i de import, cu chinezarii de-astea din africa, da-i in gatzii ma-sii pe africani, ca ei nu e oameni, ei e maimutze, da-i ma in ma-sa, noua sa ne dai pu*ile care ni le-ai promis, ce ziceai in titlu acolosha sus, cinci sa fie, ai auzit, proaspete, de-alea calitative, cinci pu*i mari si coapte, sa nu ne furi la cantar sau sa fie mai putzine la numar, sa nu ne furi, ma fraere, ca venim shi te facem, ai intzeles, tu-ti rasa ma-tii de jmecher cu pu*ile tale contrafacute...

Deci legatura s-a intrerupt. Din motive tehnice, probabil. Deci multzumim distinsului nostru interlocutor pentru ca si-a impartasit impresiile pe marginea tecstului. Ele ne vor fi cu sigurantza de folos in realizarea de productii si mai bune, si mai pertinente, si mai relevante social si cu certa semnificatzie artistica. Sa continuam emisiunea.

... Deci unde ramasesem?

Aha. La Botswana. Unde, nu mai e cazul sa va reamintesc, pu*a este moneda natzionala. Iar pentru cinci pu*i (intotdeauna m-am intrebat, care este pluralul corect: pu*e sau pu*i? la moneda ma refer, evident),

... deci unde pentru cinci pu*i, adica pentru vreo 80 de centzi (aici voi ar trebui sa fitzi shi mai oripilatzi, la auzul acestui cuvant, decat la moneda botswaneza; pentru ca dolarul este ochiul dracului, arma capitalismului in putrefactzie, sursa tuturor relelor de pe Pamant, dupa cum stie orice socialist si fundamentalist religios care se respecta),

... deci unde pentru cinci pu*i obtzii un spectacol de mascima ecseptzie artistica, o performantza care ar trebui sa puna in fund aproximativ 64,72% (cu doo virgule, asa cum sunt cerintzele de precizie de ecsprimare a masurarii statistice de la clientzii care nu intzelege contorsiunile limitative ale paradigmei cognitive probabilistice),

... deci aproximativ exact 64,72% cu doo cifre dupa virgula din managerii industriei de muzica si entertainment, mama lor de capitalishti in putrefactzie, ahtiatzi dupa dolari si carele innabushe libera ecspresie si creativitatea popoarelor oprimate care cumpara lucrurile in monezi numite pu*a.

Deci unde ramasesem?

Deci v-am spus: cuvintele folosite in ecsces pot dauna grav sanatatzii, acuitatzii vizuale, limpezimii procedurale, elegantzei retorice si transmiterii mesajului de la emitzator la receptor pe calea acestui distins canal de comunicatzie care (inca) nu este controlat de moguli.

Deci unde ramasesem?

Ramasesem ca, in cele din urma, trecem de la nashpa shi gretzos shi dizgratzios si de la un umor de calitate indoielnica la un cu totul alt registru lingvistic si emotional. Trecem la muzica. La viatza. La arta ascunsa in cele mai varii locuri ale lumii asteia.

La felul in care un baiat de 29 de ani, Ronnie Moipolai, canta la chitara cu o gratzie si naturaletze demne de suferintza de pe plantatziile de bumbac ale secolului trecut din America cea putreda si capitalista si decadenta. La felul in care Ronnie strange din ochi si cum i se fac ridurile alea de talpa-gastii la coltzul ochilor, semn de subnutritzie si de grija si de maturizare intru durere si foame si necaz.

La felul in care Ronnie e uneori jucaush si haios, cand se uita in camera, dar alteori isi zvarle fara sa vrea privirea intr-un faraway look, intr-o absentza ingandurata de fics 378 de milisecunde care ne ofera a short relevant glimpse into the man behind the clown, into sadness and futility and fear and distress. The stuff the blues is made of. Sau la felul in care prietenul (sau fratele?) lui, cel care sta in spate, asteapta rabdator sa-si faca Ronnie numarul, si in timpul asta se incheie la bluza si se leagana incet, in ritm cu muzica, serios si constient ca e filmat.

Trecem astfel, distinsi cititori de rit inutil si superficial, la felul in care viatza uneori bate entertainmentul, si saracia uneori nu poate sa sufoce creativitatea, si distractzia eftina uneori nu poate sa ascunda suferintza, si pu*a uneori nu e un cuvant obscen.

Deci va uitatz, da? Deci ma bazez pe voi ca avetz doua minute in care sa va uitatzi la degetele, dar mai ales si mai ales la ochii lui Ronnie. La ochii batranului asta de 29 de ani care canta blues chiar si cand canta ghidushii jucaushe.

Courtesy of Boing Boing.

:/



PS: Unde naiba au ascuns "l"-ul ashtia pe tastatura, ca nu-* mai gasesc egzact cand am mai mare nevoie de e*?

:blink: