[...] o populaţie dispersată, egoistă [...]

Demonstraţiile de stradă din România, oricât de diverse motivaţiile şi variate exprimările, sunt un fapt indiscutabil pozitiv. Motivul este foarte simplu: că principala explicaţie a proastei noastre guvernări şi a corupţiei politice, care a persistat şi chiar a crescut în condiţiile unei urmăriri judiciare mai curajoase şi mai profesionale (DNA), este absenţa oricărei presiuni normative dată fiind slaba capacitate de acţiune colectivă a românilor. Sondajul valorilor umane ne plasează pe ultimul loc din Europa, împreună cu Albania, la capitolul societate civilă.

Era firesc ca, în 1990, românii să fie o populaţie dispersată, egoistă, în care fiecare individ căuta să supravieţuiască pe urma celorlalţi, că asta produc tiraniile, dar acest lucru e cu totul anormal douăzeci de ani mai târziu şi, cu toate astea, situaţia persistă. În douăzeci de ani au crescut doar asociaţiile religioase, nici una dintre acele asociaţii civice sau caritabile la nivel comunitar din Occident care fac din comuni-tăţi principalii cenzori ai comportamentului elitelor locale nu s-a dezvoltat la noi, sau la una - de exemplu, la Roşia Montană - există zece pseudoasociaţii comunitare sponsorizate de grupuri de interese. Statul şi partidele au fost ocupate să ne hiperreglementeze, să ne cumpere sau să ne persecute, de ajutat nu a ajutat nimeni. Uitaţi‑vă la Estonia, singura ţară cu scor în verde la Standard & Poor's, cel mai bine guvernată ţară din Est, e singura care are un program operaţional pe fonduri europene integral dedicat societăţii civile.

Alina Mungiu-Pippidi, "Ce facem mai departe" (Romania Libera, 19 ian 2012)