les métiers d’hiver

Astazi am mincat rodii, multe rodii, impreuna cu fetele, pe urma am fost la meci la rugby, am inghetat in tribuna, si in restul zilei am citit Julian de Gore Vidal.

Si privind in seara asta la filmuletul despre cum se desface rodia (da, o bunghisem si eu: vorbeam in proza si nu stiam, taranul de mine), a inceput sa curga dintr-o data prin mine un suc de certitudine care sa ma incalzeasca pe dinauntru, precum iti ia setea zeama acrisoara de rodie cind ii zdrobesti boabele cele singerii intre dinti: nu este altceva in viata dincolo de asta. Placerile simple. Brinza, mierea, rodia, vinul, piinea cea neagra frinta cu podul palmei, ca zidarul dupa o zi de munca. Les metiers d'hiver, cum spunea Mihai Ursachi.

Ca un fior. Ca o usurare. Altceva in afara de spartul fructului nu este, mai maimutzelor mai. Si m-am simtit asiatic si persan si oarecum predispus la tiranie si la biciuit marea care nu asculta de toanele mintii si preamaririi mele. Si demult nu am mai citit aproape 200 de pagini de carte intr-o zi. De-aia adevarata, din hirtie. Ca pe vremuri. Despre oameni morti care au fost mai vii decit noi.

Adevarat graesc voo: les metiers d'hiver sont venus, mai orashenilor mai.

SCRISOARE
Mihai Ursachi

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”