Furia, această ură

Acest nefericit accident de la clubul Colectiv funcționează ca o hîrtie de turnesol.

Ca un test de-ăla proiectiv cu care nasoii de psihologi sapă în haznaua creierelor noastre.

Ca pe un ecran alb de atîta sînge și de atîta funingine și ură, fiecare ne împroșcăm pe pînza celor deja 31 de morți ce supărare avem mai mare.

Cei care sînt supărați pe biserică, își varsă furia și ura pe ea în toate felurile.

Cei care sînt supărați pe rockeri, își varsă furia și ura pe ei în toate felurile.

Cei care sînt supărați pe Guvern, mamă mamă, ce le mai poate gura: ură și furie și furie și ură.

Cei care sînt supărați pe Dumnezeu, pe soartă, pe întîmplare, pe probabilitate, pe proceduri, pe artificii, pe ușile de metal, pe chibrituri, pe șipcile de pe tavan, pe riffurile de chitară, pe subsoluri, pe decadența underground, pe scorțoșenia evlavioasă, pe ISU, pe Oprea, pe Daniel, pe Ponta, pe Iohannis, pe Arafat, pe Bănicioiu, pe Codabiță, pe Pițurcă, pe polițiști, milițiști, milițieni, milițioți, patrioți, patrihoți, patrilași, patrilați, patrilungi, pompilați, pompiluci, pompieri, mineri, zidari, ziditori, zidiți și izbiți,

pe toți cei care sîntem supărați,

ne vărsăm furia și ura.

Ați auzit de cele două minute de ură? Nu, nu ați auzit. Dar le trăiți încontinuu. Le trăiți de vreo două zile, doi ani, două decenii, două secole încoace, în fiecare zi, în fiecare ceas.

Furie. Ură. Scîrbă. Dispreț.

Ironia tristă pe care cei morți sînt sigur că ar fi apreciat-o, că erau oameni deștepți și decadenți și înțelegeau mersul lucrurilor pe lumea asta, este că de-abia acum sînteți rockeri și punkeri, pufoșilor... :(



:( :( :(



.