luni, 1 noiembrie 2010

Stanbul Blues

Ne-a trecut istoria pe la ureche. Simbata spre duminica, la orele 1 noaptea, balauream prin Taksim. Duminica dimineata, o bomba a facut bum tot in Taksim. Mda. Ce ti-e si cu contemporaneitatea asta.

* * *

Istanbul este o experienta strivitoare. Si in bine, si in rau. Cu o populatie oficiala de 12,8 milioane de locuitori, dar in realitate cu mai bine de 15 milioane (unii zic chiar 18), Istanbul este un monstru.

Am mers dintr-o parte in alta a sa cale de 100 de km, sa jucam rugby intr-o margine. Am vazut cozi kilometrice la obiective turistice. Am vazut dealuri intregi acoperite precum balaurul de solzi de blocuri puse unul intr-altul, de nu poti arunca un ac intre. Am vazut cum pe o strada de promenada, İstiklâl Caddesi, gen Ramblas in Barcelona, se plimba in mod constant, noapte zi iarna vara, 50 de mii de oameni. Un oras intreg de-al nostru care se plimba incontinuu pe strasse.

Si a fost prima oara in viata mea de sociofil si aglomerofan cind am simtit agorafobie. Pe o strada laterala din Taksim, mergind de la un restaurant la altul, am trecut printr-un puhoi lent care se scurgea indiferent printre alte puhoaie care serveau masa pe margini. Si, dupa o vreme, am simtit cum ma ia de cap. Ca atunci in pestera cind am simtit ca pica tot muntele pe mine, aseara am simtit ca pica toata galeata cu oameni peste mine si ca sint strivit. O furnica. O bacterie. Un fir de praf. O scinteie.

Chiba City este un biet catun pe linga unde am fost eu zilele astea.

* * *

Am mai avut parte de o alta experienta de tip "prima data in viata mea". A fost prima data cind, din necesitate (eram doar 15 cu totii), a trebuit sa joc pe gramada. Linia a doua, ca sa fie de ris pina la capat.

Am cam fost habauc, ca nu stiam cum sa ma asez in teren si ce sa fac. Dar pina la urma lucrurile s-au legat cit de cit, inclusiv ad litteram: am invatat sa leg in gramada. Si am alergat dupa pilierul nostru Ciocionoiu, aka Instalatoru, aka Sanitaru Priceput, o forta a naturii care a avut in acest meci sarcina sa sparga tot. Iar eu, la sustinere. Impinge impinge impinge. Matura matura matura. Protege protege protege.

It was fun while my breath lasted.

:wink:

Taksim Bomb



Istiklal Caddesi (bulevard, Taksim)

5 comentarii:

matusalem spunea...

Asta imi aduce aminte de niste telefoane date cu disperare, acum 3 ani, cand l-am trimis pe ala micu (ala de 120kg in viu, dar acum a mai slabit...:) ) in Egipt. Chiar in ziua cand trebuia sa ajunga la Assuan, a avut loc o rapire a unui grup de turisti... Cumplite momente pana a raspuns la telefon si ne-a asigurat ca nu e vorba despre ei. Am stat cu inima-n gat 2 zile pana m-am linistit. Acum imi vine sa rad, dar atunci...

Pongo spunea...

Nasoi astia cu bombele lor. Si eu aveam in plan o Istabulatziune, dar din ce vad e clar ca trebe facuta fara puradei.

fly-half spunea...

Turcii joaca si rugby ?

Anonim spunea...

Eu fusei pe 7 iulie 2005 la Londra, am servit micul si mijlociul breakfast si mergeam alene pe langa Tamisa. Imi plaacea, era asa multa lume pe maluri,da multa rau, o placere. Ziceam eu: uite domle ce bine e, ushor, la pas, pe malul apei, spre office, lejer de lejer. Tipa-tipa mergeam eu, trrr-trrr telefon de la Bucharest. Ce faci? esti intreg? te-ai refugiat la amabasada? Zic, nu, de ce? trebuie? Am primit brifingul, e clar. Ce sa evacuezi?! puhoi de turisiti ca la gratarele lui Vanghele, unii pentru prima data la Londra. Cum sa ii tii in hotel?! La cat de scump e orasul aia ar fi vizitat si pe bombardament aerian de zi daca tot au platit! :)) dragutz, vorbeam pe net la 200 de metri de statia metrou in care a fost o bomba. Neshte figuri de film de actiune in cafe-internet. eh

Anonim spunea...

efendi mireille, din deosebita dragoste de sherpishori si demoazela isaura, am amanat detonarea cu 24 h. neste unii s-au opus, da'io am infrant intru mirifica si glorioasa speranta ca ne vei mai delecta cu cele bazaconii.