Not great, not terrible. Previziuni pentru 2022

O catastrofă mică, dar inevitabilă
Previziuni pentru 2022

Una din legile cele mai puternice, mai cinice și mai convenabile meseriei mele de vizionar cu diplomă de absolvire a facultății în domeniu e formulată simplu, necruțător: “Predicția este foarte dificilă, mai ales cînd se referă la viitor”.

Aparent un răutăcism nevinovat, un joc de cuvinte facil. De fapt, o săgetare necesară la adresa tuturor celor care, ca mine, își închipuie cu mare superbie și cu mare hybris profesional că chiar pot prevede neprevăzutul, lebăda neagră, bîzdîcul zeilor probabilistici, soarta și destinul.

Cu acest caveat metodologic, să deschidem cutia Pandorei, pardon, cutia cu vrăji sociologice și să ne uităm în globul de sticlă. Ce va fi anul acesta? O să scăpăm? O să fie bine? O să fie rău?

Demonul realității care ne aleargă prin viață să ne prinză să ne tăvălească să ne sfîșie o să ne mănînce cumva pe toți, cruzi, cu piele cu tot? Sau o să mai păstreze pe vreunul – doi din noi rezervă la congelator, de sămînță, să își mai potolească foamea de victime și prin 2023?

Pe scurt: o să fie rău.

Pe lung: să dezvoltăm ideea.

O să fie rău din două motive. În primul rînd, dintr-un motiv cît se poate de lumesc, prea omenesc: avem așteptări prea mari.

Presiunea psihologică asupra anului care vine este considerabilă. După doi ani de viață deraiată de Covid, toată lumea se așteaptă ca, după sărăcia asta de Omicron, pandemia să dispară, să-i piară numele, să ne lase în pace să trăim și noi ca pe vremuri, pe persoană fizică.

Greșit. Indiferent dacă pandemia Covid se va sfîrși sau nu, lucrurile nu vor mai fi cum le-am trăit pînă acum.

E drept, sînt semne din ce în ce mai credibile că Omicron s-ar cam putea să-i fie ultima sforțare înainte de a se transforma într-o gripă obișnuită, cum s-a mai întîmplat în trecut și cu alte epidemii de gripă din ultimele secole. Dar întotdeauna semnele timpurii sînt supuse riscului de eroare. Și oricum așteptările noastre sînt nerealist de mari. Chiar dacă scăpăm de Covid, lucrurile nu au cum să se repare atît de repede.

Această discrepanță dintre așteptarea fantasmatică și deznodămîntul lent, mermelit, enervant de aproximativ al crizei va reprezenta principala sursă de nemulțumire socială. Și chiar dacă am avea doar o “simplă”, “obișnuită” criză sanitară pe cale de încheiere, lucrurile tot n-ar avea cum să intre așa repede în matca lor normală, dezirabilă, de dinainte de inițierea catastrofei.

Folosesc catastrofă atît cu conotația sa morală, “eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase”, dar mai ales în înțelesul său matematic. Da, n-o să vă vină să credeți: pînă și în matematică se vorbește de catastrofe. Mai exact în științele complexității.

În acest cadru conceptual, se pune accentul pe aspectul brusc și cu variație puternică, îndeosebi discontinuă al inițierii unui fenomen. “O tranziție discontinuă între stările unui sistem, în contextul unei variații continue a parametrilor de stare independenți”. Îmi pare rău că vă agresez tihna post-revelionară cu astfel de cuvinte complicate, care sună a păsărească pentru toți cei care urăsc matematica din suflet, în mod sincer, dezinteresat. Așa scrie la carte, așa reproducem.

De ce introduc matematica și științele complexității în discuție? Pentru că în acest domeniu al complexității există o butadă la fel de puternică precum cea cu care am început. E la fel de rea, chiar dacă e formulată mai științific: “un sistem nu se poate întoarce la starea sa de dinainte de catastrofă în mai puțin timp decît s-a desfășurat etapa inițială, (de)generativă a catastrofei”.

Adică, mai pe limba noastră, obișnuită: ai avut doi ani în care s-a rostogolit tăvălugul Covidului, care a zdrobit tot în cale, complexitate, bunăstare, relații sociale? Păi atunci nu te aștepta ca textura socială să se vindece mai repede de doi ani.

Deci simplu. Deci nașpa. Deci anul ăsta nu se poate raiul pe pămînt la loc. În cel mai bun caz, nu vom avea decît etapa de început a vindecării, dacă dă Domnul cumva să scăpăm de Covid, să înceapă viața normală. În nici un caz însă nu vom putea atinge nivelurile pre-Covid de complexitate și de dezirabilitate socială bătînd așa, din palme, în juma de an și restul speranță.

Problema e că oamenii nu mai au răbdare. Nu numai că sînt enervați și epuizați de cei doi ani de zăticnire. Dar sîntem din ce în ce mai tributari narativului perfecțiunii facile și rapide, rostogolit cu mare pricepere și cu mare isterie de o mass media din ce în ce mai tabloidizată. Să fie bine, să nu fie rău. Și să fie acum, cît ai pocni din dește, nu mai încolo.

Toată lumea visează la peștișorul de aur care e prins și ne îndeplinește instant cele trei dorințe. Doar că în viață nu e ca în basm, nici ca la vituperantele emisiuni de talk show. Vindecarea, în cel mai bun caz, va dura cel puțin la fel de mult timp precum perioada în care Covidul și-a făcut de cap.

Spun “în cel mai bun caz”, pentru că în nici un caz nu va exista “în cel mai bun caz”. N-o să avem noi norocul ăsta. Peste criza de sănătate se suprapune deja o criză energetică imensă, cum n-am prea mai avut de prin 1973 încoace, de la criza OPEC. Și e de-abia la început. Stați să vedeți în cîteva luni ce efecte, ce consecințe, ce suferință și ce suspin.

Doar asta în sine și e suficient să ne facă zdrențe și orice urmă de normalitate care ar fi rămas neatinsă de criza Covid. Criza energetică accentuează criza economică inițiată de criza Covid, cea a dificultăților de producție, a tensionării la maxim a lanțurilor globale de distribuție, a scăderii veniturilor, a creșterii de prețuri și, în consecință, a scăderii puterii de consum, deci a scăderii cererii agregate.

Vă place ce ne așteaptă? Ce nori negri se arată la orizont? Stați așa, că nu e doar asta. “În cel mai bun caz” nu există de fapt. Există “probabil în cel mai rău caz”. N-am terminat cu veștile oribile. Peste aceste două crize, sanitară și energetic / economică, se suprapune o a treia, la fel de urîtă: criza politică.

Nu, nu e vorba doar de noi, aici, în mediocra noastră baltă balcanică. Criza politică e întinsă la nivel internațional. Se prefigurează o foarte probabilă reașezare a sferelor de influență, care evident că va afecta și zona noastră de lume, a Europei Centrale și de Est.

Americanii își scad motoarele prin Europa, parțial retrăgîndu-se, să se concentreze mai bine pe conflictul cu China. Rușii simt momentul prielnic și apasă pe accelerator. Credeți cumva că pe noi nu ne va afecta această renegociere, această reașezare unde gazul natural e în loc de tancuri și propaganda pe post de bombe?

Iaca, ce să vezi, nasol. Furtuna perfectă. Covid-ul care nu trece suficient de repede. Așteptări prea mari. Vindecarea prea lentă a texturii sociale. Criza economică. Criza energetică. Criza politică. Mai vreți ceva?

Oh, da. Mai avem.

Criza de credibilitate a democrației, care face din ce în ce mai apetisant autoritarianismul în lumea asta obosită de prea mult bine.

Din Australia în Canada, din Austria în România, din Rusia în China, din Noua Zeelandă în Olanda, avem numa și numa vești bune. Stări de urgență extinse în mod convenabil pînă au devenit permanente. Milițieni care reprimă de manieră brutală protestele împotriva restricțiilor. Imixtiuni în viețile private. Restrîngeri masive de drepturi și de libertăți. Cenzură pe față. Grețos de entuziast propagandă pro-miliție, îmbrățișată în mod cinic și pecuniar de toate canalele mass media mainstream.

Și moțul la rahat, bomboana de pe coliva normalității civice a acestui glob obosit de atîta democrație, multă multă multă lume care, în loc să conteste căderea într-un proto-fascism din ce în ce mai îngrijorător, pur și simplu aplaudă abuzurile. Vă sună cunoscut? Vă sună a anii ’30?

Ar cam trebui să vă sune.

Buuun. Deci v-am dat știri deosebite. Nu bune, ci deosebit de bune. O să fie rău. O să fie nasol. Not great, not terrible. Alooo. Alooo. Stați liniștiți la locurili voastre, tovarăși. Doar o catastrofă obișnuită.

Care vor fi consecințele asupra vieții noastre? Nasoale, evident.

În primul rînd, statele lumii vor da drumul la inflație pentru a neutraliza scăderea puternică de venituri la buget. Au făcut-o deja, e doar începutul. În loc să crească taxele, tipăresc bani de-ăia eftini, de hîrtie, crescînd astfel prețurile și erodînd puterea de cumpărare a populației – o viclenie fiscală veche de cînd lumea.

În al doilea rînd, abuzurile se vor instituționaliza. Vom trăi într-un stat din ce în ce mai milițienesc, cu restrîngeri de drepturi din ce în ce mai abuzive, pe care le vom accepta din ce în ce mai supuși, ca niște milogi cu cîrpa pe gură.

În al treilea rînd, calitatea vieții va continua să scadă, indiferent cît de mulți hellicopter money vor arunca despoții noștri luminați peste noi să atenueze efectele crizei economice.

Vom avea mai multă sărăcie, mai puțină libertate, mai multă violență, îndeosebi simbolică, dar și cu izbucniri din ce în ce mai vizibile de violență fizică, gestionată și legitimată de stat. Vrem o țară ca afară? Să vezi țară ca afară. Ca în bancul cu ursul: o să fie, o să fie...

Care vor fi consecințele asupra vieții politice din România? Căderea întru autoritarianism deja începută odată cu izbucnirea crizei Covid se va accentua, indiferent ce mesaj frumos, inclusiv, mămos încearcă să ne trimită cei de la putere.

Ah, ce blînzi sîntem cu voi. Ah, ce bine că a venit PSD la putere, să atenueze din abuzuri și să aibă grijă de oameni. Ah, ce bine e că avem un militar la conducere, care nu e corupt, e competent, ne apără de Covid, de ruși, de chinezi, ne apără de toate cele.

Acest narativ convenabil, propagat cu mare propagandă și cu mulți bani vărsați într-o mass media din ce în ce mai docilă și mai acoperit de civilă, nu va reuși să ascundă decît parțial realitatea cea urîtă: sărăcie, inflație, abuzuri, recesiune, poate chiar stagflație, poate chiar întreruperi de aprovizionare cu energie.

Fix ca pe vremea lui Ceaușescu, în obsedanții ani ’80. Fix sărăcie mizeră. Și rahatul vopsit în mod convenabil fix la fel, de către niște televiziuni cu botniță la gură. Doar că acuma nici măcar nu mai avem vreun surogat de Europă Liberă, unde să aplecăm urechea la contra-propagandă. Pentru că pînă și canalele de comunicare dizidentă vor fi cenzurate de mărețul, atotputernicul, convenabilul și sistemicul Facebook, care are grijă ca rebelii să nu mai aibă voce.

O altă consecință va fi întărirea alianței PNL – PSD – UDMR. Această alianță contra naturii, nășită cu binecuvîntarea Deep State, servicii, ambasade, catalizatori geostrategici, va fi sortită unei căsătorii neplăcute, forțate, dar temeinice. Amenințarea creșterii contestatarilor politici, USR și AUR, va obliga cele două partide mari, PNL și PSD, să rămînă unul în brațele celuilalt, chiar dacă nu prea se iubesc. Se vor pupa în public, se vor înjura și urî în privat. Și se vor strădui să ardă tot ce prind, înainte ca istoria să vină peste ei să le ceară socoteală. Mai încolo, nu în 2022 .

O altă mare consecință, de data asta nu de frica tandemului vocal USR AUR, ci de frica lui Kodruța, va fi inițierea procesului de schimbare a Constituției, în așa fel încît să se treacă la republica parlamentară, să nu cumva fiara de Kodruța să vină la Cotroceni în 2024, să provoace deranj, să bage în infarct toată clasa politică actuală.

Fie că vor renunța definitiv la alegerea populară a președintelui, spre a o transfera către Parlament. Fie că vor lăsa alegerile la îndemîna poporului, însă vor tăia temeinic din atribuțiile de putere ale Președintelui. Rezultatul va fi același. Președintele va deveni unul de operetă, decorativ. Iar poporul dornic de Vlad Țepeș, de sînge pe pereți și de Kodruța Jana d’Arc va rămîne cu buza umflată, neavînd de votat decît un nevolnic. Sau o nevolnică.

Dar asta deja nu va mai fi anul ăsta, în 2022, ci în 2024. Hăhăt, pînă atunci se mai inventează încă trei feluri de frică și încă cinci varietăți de necesară molimă.

O să fie bine. O să vă placă. O să avem un an interesant. Fix precum ne urează chinezii, atunci cînd de fapt vor să ne blesteme: fie să aveți un an interesant.

O să fie. O să fie...

Ghinion.


.