Cum vreți să am încredere în Uniunea Europeană, cînd de atîția ani ne tratează drept cetățeni de rang secund?
Cum vreți să am încredere în UE, cînd de atîția ani ne ține cu subvențiile agricole mult mai reduse decît cele pe care le primesc fermierii din țările vestice?
Adică cum: dreptate să fie, dar doar pentru căței? Noi, dacă sîntem săraci, trebuie să rămînem săraci? Tractoarele noastre consumă cumva mai puțină motorină decît ale voastre? Îngrășămintele chimice costă mai puțin decît la voi?
Țăranii noștri merită mai puțin decît ai voștri? Produsele agricole vestice să fie competitive pentru că sînt subvenționate mult mai generos, să le dea la o parte de pe raft pe cele românești?
Cum vreți să am încredere în UE, cînd de atîția ani ne găsește mii de pretexte absurde să nu ne primească în Schengen?
Cînd de fapt e doar pofta de monopol a deontologilor de olandezi, care nu vor ca portul Constanța să însemne ceva pe harta de transporturi a Europei?
Cînd își bat joc de transportatorii noștri, de TIRiștii noștri, inventîndu-le tot soiul de pretexte absurde, doar ca să nu poată intra pe piața comună? Le-am securizat toată granița de est, cheltuind miliarde.
Degeaba. Dreptate să fie, dar nu pentru căței.
Cum vreți să am încredere în UE, cînd de atîția ani ne găsește mii de pretexte absurde să ne definească drept penali, să fie ei superiori și morali și noi să fim ca milogii pe lîngă ei?
Îndeplinim toate condițiile să fie ridicat MCV. Degeaba. Nu, nu se poate. Se inventează alte condiții. Mereu altele. Doar ca noi să nu fim în rînd cu ceilalți.
Dreptate să fie, dar nu pentru căței.
Cum vreți să am încredere în UE, cînd ei ne acuză că sîntem corupți și că n-avem voie să influențăm economia, iar ei imediat ce se întîmplă ceva, hoarde de ambasadori se prăvălesc asupra oficialilor noștri, să facă presiune pe față, deșănțată pentru a-și privilegia firmele care comit infracțiuni în țara noastră, dar trebuie iertate, mereu iertate?
La ei nu-i mai zice corupție, la ei îi zice lobby. Ei au voie. Noi nu. Doar ei au voie să-și bage deștele în economie, să influențeze, să tragă sfori. Ei nu mai sînt penali. Ei sînt doar sistemici.
Dreptate să fie, dar nu pentru căței.
Cum vreți să am încredere în UE, cînd vine să-mi bage cu de-a sila propagandă pe gît, la fel cum făceau comuniștii pe vremuri?
N-am voie să mai mănînc carne de vită, trebuie să mă simt vinovat pentru asta.
N-am voie să mai tai porcul, nici măcar să mai cresc porci, trebuie să mă simt vinovat pentru asta, primitiv și medieval.
N-am voie să mai fac foc cu lemne sau să dau foc la frunze în curte, că imediat sînt etichetat primitiv și medieval.
N-am voie să mai fiu heterosexual sau creștin, că deja o hoardă întreagă de sorosiști sar cu gura, să ne demonizeze, să practice ritualuri de superioritate morală și de shaming.
La ei, dacă se ia cineva de obiceiurile lor, sar imediat de zece prăjini în sus, că sînt agresați valoric. Doar nouă se poate să ni se îndese progresism pe gît cu de-a sila.
Mă, voi sînteți întregi la cap? Ne-ați primit în Uniunea Europeană că aveați nevoie de slugi? Voi nu înțelegeți că și noi sîntem oameni, avem tot două mîini, două picioare?
Voi nu înțelegeți că englezii v-au dat cu flit tocmai din aceste motive, că vă mănîncă între buci să vă impuneți valorile voastre asupra tuturor, să fiți voi superiori și deontologi și să proiectați hegemonie simbolică și economică, să-i tratați pe ceilalți ca pe niște slugi?
Voi chiar credeți că s-a întîlnit hoțul cu prostul? Că românii o să se lase păcăliți întru veșnicie?
N-am cum să am încredere în Uniunea Europeană, atîta timp cît judecă cu dublă măsură și cît încearcă să ne mențină într-o situație de vasalitate. Înțeleg că-i place zicala “dreptate să fie, dar nu pentru căței”. Doar că mie nu-mi place.
Ghinion.
.
PNL i-a plătit campania lui Georgescu #2
Acum 10 ore
6 comentarii:
👍 Excellent!!! 👍
Din pacate lucrurile asa stau , ba chiar mai grav ! Nimic din toate acestea nu s-ar fi petrecut impotriva Romaniei , bataia de joc la care este supusa , la jaful desantat si distrugerea intregii economii , fara contributia esentiala a politicienilor romani tradatri si a securistilor ce au pus mana pe fraiele economice , inca din anul 1990 ! In tarile unde demnitatea poporului este de neinfrant , cum este cazul Poloniei , Serbiei , Ungariei , chiar si Greciei , nu s-au intamplat astfel de injosiri ale poporului! Romanii au fost transformati in sclavi , sparanghelisti si coruptii Europei ! Solutia de iesire din aceasta stare cumplita de dezagregare , este nationalizarea resurselor naturale , a industriilor de importanta si siguranta nationala asa cum este in Franta si alte tari europene precum si iesirea din UE , ca si Anglia !
S-a saturat multa lume de bullshitul asta.Dl Palada este unul din putinii curajosi care spun lucrurilor pe nume.Imediat o sa vajaie ventilatorul cu cacat:inapouerea,ortodoxismul,Moscova....tot tacamul.Yeah,right...
Aminteste-ti cuvintele lui Mark Twain : Nu e prost cel care cere , e prost cel care da ! Aia ce compun UE nu ne-au solicitat sa stam in genunchi si nici sa le punem pe tava...tot ceea ce-si doreau si nu indrazneau s a ceara . Pur si simplu liderii politici ai vremii au facut asta "in numele poporului roman " .Adrian Nastase , iti spune ceva numele acesta ? Adrian Severin...De-asemenea , nu uita ca liderii UE , nu-s ingeri dar nici demoni ci doar niste escroci mai evoluati decat escrocii nostri dar , tot escroci .Una peste alta UE de astazi 27/01/2022 n-are nimic de-aface cu UE in care am fost siliti sa intram in 01/01/2007 .Rau nu-i c-am intrat , rau e ca nu mai putem iesii caci Romania nu-i UK !
Da , impotriva Romaniei se desfasoara un razboi colonial a carui etapa acuta a fost Revolutia .
In tot acest timp , cea mai mare pierdere a fost declasarea umana a romanului . Daca dupa razboi romanul era ignorant pt ca nu a fost educat , acum este educat ca sa fie prost . O dovedesc legiunile de analfabeti functional care nu inteleg nimic din nimic si diversi idioti - USR isti , # resist, etc- minti colonizate cu prostovaniile noilor ideologii . Din pacate aceste doua categorii au atins o masa critica si numai un cataclism istoric va mai putea schimba ceva .
Mircea
Excelent,excelent,dar noi o tot furăm,sau ne-o furăm întruna.Am devenit hoții Europei. Ori avem o gravă problemă psihi(atri)că (din categoria:tot prostul se crede deștept) ori au alții ceva cu noi(oare de ce,am dat de mâncat,de băut, până și nevestele la toți). Suntem(nu am devenit) (mă)Ciuca bătăilor. AMR pe veci. Hai Liberare!
Trimiteți un comentariu