O ciorbă de burtă la primitivu de mine și o lopată peste bot în fund, la doamna tunsă cu castronu

Dincolo de continua isterie de comunicare, de fapt ce se întîmplă în momentul de față în societatea românească e mărturie tot a tensiunii ireconciliabile dintre moderni și premoderni. Ce vă tot povestesc eu de mai mult timp, ca sociologul care vă freacă la cap cu chestii de sociologie.

E vorba de tensiunea dintre rațiune și emoție. Dintre ordin și negociere. Dintre Securitate și Partid. Dintre perfecțiunea nazistă a ingineriei sociale și compromisul mermelitor și corupt, ah cît de corupt și de penal, al continuei negocieri sociale, al compromisului și mediocrității.

E vorba de tensiunea dintre tehnocrație și politică.

Să recapitulăm. E simplu. Doamna tunsă cu castronul, deja fosta secretară de stat Andreea Moldovan, voia nici mai mult nici mai puțin decît să închidă toată țara pentru două săptămîni. Ah, cu cîtă poftă superioară rostea acele cuvinte necruțătoare: toți în carantină, altminteri nu se poate.

Pe urmă chiar a comis o necesară șulfăreală administrativă și a publicat în Monitorul Oficial normele metodologice modificate prin care asta chiar putea fi pusă în aplicare, la o simplă apăsare pe buton, în urma unor simple cifre adunate.

De ce? Păi nu v-am spus că e simplu? Pentru că distinsa doamnă știe ea mai bine că așa trebuie. Cifrele îi spuneau asta. Le aduni și-ți rezultă că trebuie să bagi lumea la coteț. Rațiunea îi spunea asta. Doamna, fiind tehnocrată, știe mai bine. Face parte din elita intelectuală și decizională a țării și se poartă cum știe ea mai bine.

Ca un doctor care pe secție este Dumnezeu pe pămînt. Decizia sa e cuvînt de lege. Respirația sa e suflu de zeu, respectiv de zeiță. Nimeni nu mișcă în fața sa. Toți roiesc în jurul său, încercînd să-i obțină cea mai mică favoare. Dictatura perfectă.

De ce? Pentru că doctorul știe mai bine. Doar el știe. Dacă nu faci ca el, te ia dracu.

Ei bine, doamna tunsă cu castronul, rece și rațională și mînată de cele mai alese sentimente superioare, adică fix doctrina robespierreană de pe vremuri, și mai apoi doctrina nazistă de îmbunătățire a societății pe bază de intervenție tehnocrată, s-a mutat prin avansare din secția de spital direct la conducerea țării.

Unde a continuat să facă ce știe mai bine: să ia decizii conform cu presupusa sa competență profesională. Ca o tehnocrată perfectă și necesară. Ca Bill Gates, care știe el mai bine ce trebuie să facă omenirea în următoarele două secole.

Toți doctorii de la putere, nu doar distinsa doamnă Moldovan, ci și Arafat și care or mai fi ei pe acolo, fiind dînșii doctori, asta fac: ce au învățat. Fix ce știe un doctor. Să taie și să spînzure, ca la ei pe moșiile lor instituționale de la spital, unde toată lumea îi adulează ca pe niște zei / zeițe.

Iar atunci cînd ajung la putere, în mod inevitabil, preiau practicile folosite în mod cotidian în secția de spital. Că doar atîta știu. Decizii unilaterale și dictatoriale și superioare și necruțătoare. Măsuri dure, aspre. Legatul oamenilor de mîini și de picioare pentru binele lor. Închisul secției cu cheia să nu mai iasă muflonii de bolnavi afară, păziți de asistente aprige, cu ochii în flăcări.

Și aplică aceste practici necesare, superioare, tehnocrate la nivelul întregii societăți. Precum porcușorul isteric care intră în restaurant, întreabă dacă primesc ăia comenzi și apoi începe să urle satisfăcut la ei, ca un Gauleiter îmbuibat și trufaș: CUUULCAAAATTTT!

La fel și doamna tunsă cu castronul, răposată fie-i amintirea instituțională. A venit din secția de spital și voia să bage toată România în carantină. Cuulcaaaattt!! Căci e tehnocrată și știe că altminteri nu se poate. N-auzi mă, vierme primitiv și irațional? CUULLCAAAAATTT!!

Doar că societatea nu se ghidează după rațiunea necruțătoare robespierreană. Societatea, politica, lupta pentru putere și pentru autoritate instituțională prezintă alte reguli. Parșive. Complexe. Întorlocate.

Negociere. Continua schimbare a deciziei și continua geometrie variabilă. Negocierea din nou. Compromisul. Zîmbetul însoțit de trădare. Cuțitul pe la spate. Găsirea de aliați. Iar negocierea eșuată.

Chiar și, la rigoare, mirosirea atmosferei sociale. Că totuși mai trebuie din cînd în cînd să mai ții cont și de zbieretele enervate ale slugilor denumite în limbaj științific “populație”, “cetățeni”, “contribuabili”, dar mai ales “votanți”.

Nu merge cu decizia necruțătoare tehnocrată în politică. Nu merge cu acte de putere spitalicească, precum Bill Gates, să dai pe nepusă masă un Ordin de ministru prin care să poți băga în mod științific orice localitate în carantină.

Căci politica și lupta pentru putere este și despre oameni, și despre nevoile lor, și despre economie, și despre Paști, și despre vară și vacanțe, și despre compromis, și despre bani, și despre împăcarea multor interese divergente, și despre complexitate mermelită, și despre votanți.

Mai ales despre votanți. Votanți iraționali, primitivi, dar totuși cu ștampila în mînă.

Nu poți să vii precum celălalt distins domn tehnocrat – ăla avea prea mult păr în exces sălbatic, clar nu era tuns cu castronul – și să declari tîmp și satisfăcut: știți cum îți dai seama că o decizie e bună? Cînd enervează multă lume.

Pentru că dacă enervezi prea multă lume, atunci vine un tehnocrat și mai mare și mai fioros, să zicem că poate fi chiar și aproape civil, și-și dă seama că se poate strica coșmelia socială și să iasă cu deranj. Că într-adevăr prea enervează multă lume.

Și atunci, decît să ia civilul o lopată peste bot, poate chiar și un dosar penal, poate chiar și un perete la Tîrgoviște, mai bine să ia distinsa doamnă tunsă cu castronul. Decît să plîngă mama la civilul necesar, mai bine să plîngă doamna mama lu’ dumneavoastră, doamnă doctor tunsă cu castronul.

Și atunci doamna doctor tunsă cu castronul a luat în mod elegant o lopată peste bot. Și au dat-o afară. Au trimis-o înapoi la dînsa pe secție, să urle și să taie și să spînzure și să facă pe zeița acolo la ea pe tarlaua ei de mică putere locală. Că acolo cauzează mai puțin deranj social și mai puțină enervare.

Și pentru că doamna doctor tunsă cu castronul de fapt conducea cu adevărat ministerul sănătății, nu papițoiul ăla elegant, atunci l-au dat afară și pe distinsul papițoi, pe arogantul neputincios, dar plin de scîrbă superioară. Pe dragul de VeVe.

Și acuma începe măcelul politic.

De ce? Simplu. Pentru că lupta pentru putere e pe bază de politică și de compromis și de negociere și de emoție. Nu pe bază de rațiune. E pe bază de emoții. Și de lume enervată. Și de voturi. Și de dorințe iraționale.

Cum ar fi de exemplu să trăiești normal la cap, fără lopată peste bot, fără mască peste bot, fără necruțătoare amenințări de carantină, fără cimitire închise cu jandarmii, fără bolnavi scoși în miez de noapte afară în frig, fără călcat în picioare demnitatea și tratat oamenii precum niște cîini turbați.

Că așa e lumea. Primitivă și emoțională și irațională și medievală. Și dornică de libertate.

Ghinion.



.