Cu biciucleta prin viscol: scurt îndreptar fantasmacid

Indiferent ce cred mulți, de regulă de-ăia tineri, frumoși, eleganți, rafinați, căpoși, principiali și dureros de naivi,

(a se remarca faptul că încă n-am rostit inevitabilul cuvît “proști”)

((încă; soon... soon...)),

mimetismul nu este neapărat semn de inteligență. Adaptarea la realitate este semn de inteligență. Doar și de-abia adaptarea la realitate. Restul? Păcăleli și fentă și prosteală și stereotipuri.

Am o discuție cu un prieten online. Un băiat bun, dar naiv. Despre necesitatea biciuclizării României, sau măcar a Bucureștiului. El insistă entuziast că biciucleta este singura soluție viabilă, morală, existențială și necesară pentru rezolvarea nebuniei de trafic în București.

În viziunea sa, apocaliptic de optimistă și de hipsterească, românii nu e suficient de cilivizați. Românii se vor ciliviza doar și d-abia atunci cînd vor copia ad literam și musai și 107% ce fac ăia cei mai foarte superiori, ăia de acolo, de unde vrei noi “o țară ca afară”.

În viziunea sa – și evident că a multora ca el – adoptarea formei fără fond rezolvă situația. Bunăoară, în privința transportului în comun în București, dacă ar fi să ne luăm după capul său de hipster inocent,

imediat ce am avea o magistrală biciuclizatoare funcțională care să transporte hoardele de corporatiști tineri, dar cu convingeri ferme, dinspre Pipera spre dormitoarele din Militari, Drumul Taberei, Rahova, Berceni, Dristor și pe unde mai stau hipsterii de regulă atunci cînd stau,

gata!, am rezolva toată suferința de pe lumea asta dîmbovițeană plină de asfalt, poluare și tot soiul de mitici impertinenți care o iau pe scurtătură, prin refugiul de tramvai cu SUV-ul.

Degeaba se chinuie kaghebistul cinic de mine să-i explice cu răbdare și înțelepciune specific kaghebistă că iarna nu-i ca vara și nici Gulfstreamul nu-i ca crivățul.

Degeaba mă strădui să-i spun că biciclofilia din Londra, Amsterdam, Paris, Berlin și alte capitale decadente, deci atractive din opulentul Occident decadent, deci atractiv, este posibilă unui fapt cutremurător de simplu: Gulfstream.

Gulfstream, acest fenomen biciclofilic de tip geostratetic, deci climatologic, care aduce ditamai surplusul de terramegakilojouli de exces de căldură dinspre apele calde ale Golfului Mexic pînă hă-hăt sus în Islanda,

încălzind cu vreo 3-5 grade în plus (nu mai știu exact, mi-e lene să caut) tot ditamai litoralul occidental al Europei și permițînd o altfel de viață, cu tricou și iarnă blîndă și ceață și biciuclete, la latitudini exagerat de septentrionale, unde altminteri ar fi iarnă nașpa și urși polari și alte Vladivostokuri și Hokkaido-uri.

De-aia se poate biciuclofiliza de manieră sistematică în Londra sau în Amsterdam sau chiar și în Reykjavyk. Pentru că Gulfstream, care încălzește cu trupul său imens acvatic ditamai toată Europa Occidentală și permite Londrei și Amsterdamului să aibă o climă surprinzător de blîndă, unde poți să te dai cu biciucleta.

N-ai cu cine. Nu poți să te înțelegi cu oamenii cărora le curg certitudinile pe tîmplele lor de biciuclofili pătimași. El nu și nu. Să fie biciuclete, ca să avem “o țară ca afară”.

Nu contează că în România în medie vreo trei luni e frig de te caci pe tine chiar și în mașină, dacă nu dai drumul la căldură. Nu contează că dacă ninge, mergi cu biciucleta doar dacă-i pui șenile și lamă de buldozer în față. Nu contează că alte vreo două luni plouă.

Vreau să-i văz pe corporatiștii ăia entuziaști mergînd vreo trei luni prin ger, să le înghețe oolele pe șa și degețelele alea ale lor de Excel pe ghidon, și încă vreo două luni prin ploaie, cu ruscacul cu leptocul în spinare și scurgîndu-li-se un firișor de apă rece pe dupe ceafă, pînă la chiloții lor de hipsteri sintetici, dar entuziaști.

Nu mai spun că, dacă vine vara cum trebuie, așa cum vine ea de regulă pe aici, prin pusta asta de stepă dîmbovițeană, apăi atunci mai avem parte și de încă vreo alte două luni de călduri de-alea premium, de vreo 35-40 de grade la umbră. Altă perioadă numai bună și cît se poate de prielnică pentru biciuclizat în fiecare zi, dus-întors, dus-întors, fîța fîța prin caniculă, să moară hipsterii de infarct în mod gratis.

Deci, adunate, vreo aproape șase luni de zile în care în cel mai bun caz te chinui, în cel mai rău caz te caci pe ea de biciucletă, că n-ai ce face cu ea în București. Pentru că Bucureștiul nu-i nici Londra, nici Amsterdam, nici Paris, nici Berlin. Cum, de altminteri, Bucureștiul nu-i nici Riyadh, nici Vladivostock, nici Helsinki, nici Fortaleza.

Și eu mi-aș dori palmieri ca în Fortaleza, pîrtii de schi fond prin oraș ca în Helsinki sau măcar niște stadioane de rugby mișteaux, ca în Christchurch. Din păcate, nu se poate. Realitatea e de asemenea natură încît dă peste nas dorințelor noastre fantasmatice și fantasmagorice.

Nimic din astea nu contează. Dacă trebuie, trebuie. Nu contează realitatea. Contează pufoșenia ideologică. Binele făcut cu forța, specialitatea tinerilor frumoși și naivi, deci proști. Știu ei mai bine. Și, evident, trebuie să ia decizii și pentru ceilalți. Că ăilalți e proști și kaghebiști, ei n-a votat cu Plicușor Dan și cu Clotilde Jean d’Arc, să salveze omenirea din ghearele kaghebiștilor de comuniști pensionari.

Să mergem pe biciucletă cu toții, că așa e frumos, face bine la sănătate și la ten!

Așa făceau fasciștii. Așa făcea Mao, cînd a pornit iureșul Revoluției Culturale. Așa făcea Stalin. Așa fac, de regulă, progresiștii plini de cele mai bune intenții, dar care dacă nu faci ca ei, te împușcă, pentru că sînt plini de cele mai bune intenții și nu cunosc nici un fel de milă pentru cei care nu le acceptă bunele lor intenții.

Hipsteri. Hipsteri everywhere. CSF? NCSF:(



.