Evoluția încrederii în președinții României

Împart acest articol în două. La început, cîteva vorbe despre cea mai recentă stare de opinie la adresa liderilor politici. Mai apoi, grosul articolului, analiza comparativă a evoluției încrederii românilor în președinții lor, după Revoluție. A doua parte decurge cu necesitate din prima. Aveți puțintică răbdare.

Mai întîi, o actualizare a situației.

1. Încrederea în principalii liderii politici, după alegeri
Cea mai recentă măsurare a opiniei publice, terminată la sfîrșitul lui decembrie, ne arată cam care sînt mișcările din mintea oamenilor provocate de rezultatul acestor alegeri.

De exemplu, să luăm încrederea în principalii lideri politici, înainte (luna noiembrie 2016) și după (luna decembrie 2016). Observăm următoarele întîmplări neîntîmplătoare:

Raed Arafat, nemuritor și rece, 57, complet staționar. Nimeni nu-i ca el.

Ponta, staționar, la 30. Rămîne unul din persoanele agreabile din această țară.

Tăriceanu, staționar, 29. Tot pe acolo.

Dragnea, salt de 9, de la 20 la 29. Urcă în liga I. Prețul succesului, da? Triada celor trei lideri în jur de 30.

Gata cu veștile bune. Să intre în scenă cifrele în picaj.

Isărescu, cădere liberă, de la 33 la 21 (asta în decurs de trei luni, că nu-l măsor atît de des – mai mult de control).

Și acum, țineți-vă bine, da?

Cioloș, salvatorul națiunii. Picaj: de la 27 la 18. Cade 9. Totul în decurs de o lună, din noiembrie în decembrie. Singurul lucru care s-a întîmplat între cele două măsurări? Alegerile parlamentare.

Băsescu, acest strălucitor: înainte de alegeri 12, după alegeri 10. Tot pe acolo. Prin subsolul favorabilității românilor. Cred că dacă m-aș măsura, și eu aș fi prin preajma lui.

Kovesi, 27 în noiembrie, 22 în decembrie. Pică 5. Ce a fost între? Un rînd de alegeri. Și un mic plagiat, evident. Nu se pune.

Iar acum, cireașa de pe tort, bomboana de pe coliva încrederii. Johannis: înainte de alegeri 30. După alegeri 20. Picaj curat, limpede, cristalin. Doar 10. Doar. În ritmul ăsta, în trei-patru luni vine cu procente de acasă, să nu dea cu minus.

Evoluția încrederii românilor în Johannis


Dacă punem una lîngă alta evoluțiile încrederii în Ponta și Johannis, principalii doi protagoniști politici ai acestor ultimi ani, vedem clar cum Ponta își păstrează o linie relativ constantă de evoluție, în jur de 30-35%, în timp ce Johannis și-a epuizat cadoul de încredere primit în urma cîștigării alegerilor și acum este clar în cădere, întorcîndu-se înapoi la niveluri sub Ponta.

Johannis vs Ponta. Comparație


2. Evoluția încrederii în Președinții României. Analiză comparativă
În afară de analiza evoluției încrederii în principalii lideri politici, mai putem face o analiză elocventă. Să luăm toți președinții României de pînă acum, Iliescu (două mandate), Constantinescu, Băsescu (două mandate), Johannis, și să vedem cum a evoluat încrederea românilor în ei în timpul mandatului, standardizând perioada în așa fel încît graficul să aibă o origine comună, același punct de plecare, ziua învestiturii mandatului.

Înainte de analiză, scurte comentarii:
- Până în 2007, de când am date realizate de institutele pe care le-am coordonat / le coordonez (CCSB, Sociopol), datele din grafic sunt rezultatul agregării rezultatelor făcute publice de către diversele institute de sondare a opiniei publice. De avut în vedere posibilele erori datorate unor metodologii de măsurare diferită.
- În cazul primului mandat al lui Iliescu, nu am găsit informație publică mai veche de 1995, deci cam la doi ani de la începerea formală a primului mandat întreg (1992)
- Pînă la Băsescu, mandatele lui Iliescu și cel al lui Constantinescu sunt de doar 4 ani, nu de 5 ani. De avut în vedere asta.

Iar acum, graficul, în toată spledoarea sa.

Evoluția încrederii în Președinții României


Observăm trei tipuri de evoluții:

A. Iliescu (ambele mandate) și Băsescu (primul mandat)
Aceștia au beneficiat de aprecieri semnificative pe practic tot parcursul mandatului lor – primii 4 ani de președinție, adică mandatele în întregime pentru Iliescu, iar pentru Băsescu marea majoritate a primului mandat.

Cei doi președinți au beneficiat de evoluții constante, la niveluri ridicate, în jur de 60% (Iliescu 1), 50% (Băsescu 1), 40% (Iliescu 2), fără erodări semnificative. În general, jumătate din populație avea încredere la vremea respectivă în președintele lor – realizare deloc nu ușoară, ținând cont de felul în care oamenii de regulă se satură de conducătorii lor.

Iliescu s-a erodat după ce a terminat mandatele, la sfârșitul celor 4 ani. Băsescu tot în al patrulea an a început să se erodeze, la începerea campaniei electorale pentru al doilea mandat.

Concluzia: președinți puternici, care au convins pe parcursul exercitării mandatelor lor.

B. Constantinescu și Johannis
Cei doi președinți prezintă curbe similare. Un prim an de grație, cu niveluri ridicate de încredere, clar peste 50%, urmat de o erodare continuă, bine definită, fără nici un fel de revenire. Sania la vale, fără putință de întoarcere. După doi ani de mandat, Constantinescu coborîse la 30%. La sfîrșit de mandat, încheie apoteotic, într-un rezidual 10%.

Iohannis, după doi ani de mandat, reușește contraperformanța să se erodeze chiar și mai repede decît Constantinescu. După ce o perioadă panta era aproximativ asemănătoare, pierderea alegerilor din decembrie 2016 îl face să coboare vertiginos, de la nivelul de 30%, pe care îl avea în comun cu Constantinescu, pînă la 20%. Să vedem lunile următoare dacă a fost doar un sughiț temporrar, specific înfrîngerii politice jenante, sau dacă această erodare nu cumva se permanentizează. Cangrenă. Cangrenă everywhere.

Pentru o bună înțelegere, că prea sînt multe linii la grămadă, vă prezint și un grafic separat, doar cu Johannis și Constantinescu, să apreciați similitudinea în toată splendoarea sa tristă. Uite ce frumos atîrnă...

Doar Johannis și Constantinescu


Concluzia: președinți slabi, înfrînți de istorie. Fiecare concurează în felul său la nedorita distincție de cel mai slab președinte post-decembrist al României.

C. Băsescu, al doilea mandat
La scurt timp după cîștigarea celui de-al doilea mandat, după jumătate de an, în mai 2010, Băsescu își asumă măsurile de austeritate, după ce mai mult de un an de zile clamase cu seninătate că nu e nici o criză economică, doar pentru a nu-i afecta șansele de victorie.

Asumarea măsurilor de austeritate a reprezentat o lovitură de imagine din care Băsescu nu și-a revenit cu adevărat de atunci. Prima jumătate de mandat s-a tîrît rezidual undeva în jur de 15%, nivel la care Constantinescu scăzuse doar pe sfîrșit de mandat. În a doua jumătate a mandatului a recuperat ceva-ceva, a urcat de la 15% la 20%.

Prea puțin. Prea tîrziu. În imaginarul colectiv Băsescu se transformase deja din erou în monstru, și așa a rămas pînă în ziua de azi.

Concluzia: președinte rezidual, urît de populație.

* * *

Graficele vorbește și nu mințește. Pentru prima oară, în exclusivitate, v-am prezentat evoluția sincronizată a încrederii în președinții post-decembriști ai României, pe parcursul mandatelor lor.

Din aceste grafice vedem clar cum Johannis face toate eforturile să cîștige premiul de cel mai slab președinte al României. Și de-abia au trecut doi ani de zile. Vă închipuiți ce ne mai așteaptă în următorii trei?

Sondajele astea. Ce manipulare grosieră. Ce nemernicie cu ștaif. Iar sociologii ăștia, nu știu de ce nu sînt deja arestați. Niște nemernici kaghebiști. Niște ticăloși. Sta-le-ar cifrele în gît să le stea...

.