Într-o undă

Să "dai cafeaua într-o undă".

Ce expresie faină, "într-o undă". Te uiți cu atenție, să nu dea peste, că pe urmă speli la aragaz cît nu face, și cînd naiba de balaur face prima mișcare, cînd umbra spinărăului a șarpelui răului se ițește pe fața apei, atunci mai aștepți un pic, să se mai zbată oleacă, mama lui de șarpe lichid, și pe urma închizi focul, ca un cîine matinal ce ești, fără milă, fără de cruțare.

Mi-e dor de copilărie, cred... :(



Și atunci, precum duhurile genetice din Dune, glasul memoriei sîngelui se trezește în mine și toate babele care mi-au populat copilăria revin la viață într-o clipită, țanțoșe și cu buzele strînse și cu baticurile bine împăturite în șifonierele mirosind a levănțică și a molii. Mami și Mămăița stînd la taclale cu Tanti Tinca și cu Tanti Rica de la Filipești, cea cu sprîncenele groase și cu fața ascuțiță și rea, de rață nemulțumită și arțăgoasă și aprigă, ceva-ceva sînge de grec cu siguranță este în partea asta a neamului, și Tanti Tinca era cam la fel, te uitai la ele și o vedeai pe Irina Pappas, damn it, e născută în 1926, deci fix de aceeași generație cu ele.



Și cum stăteau ele și întindeau cafeaua pe masă, nu mai știu, parcă era cumpărată deja rîjnită, nu apăruseră încă acele rîșnițe de cafea electrice cilindrice care făceau un zgomot infernal, și nici rîșniță de-aia manuală nu-mi aduc aminte să fi avut prin casa bunicelor mele. Și cum migăleau și piguleau ele la cafea, s-o pună în borcan, să strîngă capacul bine, să nu se răsufle. Și ce alchimie de kibuț balcanic era în rețeta cafelei, cîte lingurițe să fie puse și cînd, și cum turnau cafeaua în ceșcuțe minuscule, dacă mi-ai da azi cafea într-una de-aia ți-aș rîde în nas și te-aș considera zgîrie brînză, de fapt erau și ele un pic zgîrie brînză și prefăcute și ipocrite și fățarnice, să nu spui maică ce e în casă, tu la ceilalți să te arăți vesel și fericit, ce trebuie ei să știe, lumea e rea.

Vorba lui Sorin: lumea e rea, viața e grea.

Ei, nici chiar așa. De fapt, vroiam doar să-mi aduc aminte de tanti Rica și de tanti Tinca, Dumnezeu să le odihnească. Pentru că de Mami și de Mămăița nu am cum să uit.

Nimic din ce vă povestesc nu mai există. Nici babele, nici încăperile în care se întîmpla acest ritual țățesc al cafeluței și al ghicitului în zaț și al bîrfei spornice, nici măcar ceștile. Totul s-a schimbat în colțul ăla de lume. A rămas doar o frază în mintea celui între două ape, între două lumi, între două gînduri: "într-o undă".

Să ai grijă să dai cafeaua într-o undă, să nu-i piară gustul. Și amintirea.