Am fost mai deunăzi, prin aprilie, să-mi înmormîntez o mătușă, într-un sat de cîmpie de prin Buzău. Asta după ce cu jumătate de an în urmă fusesem la înmormîntarea unchiului meu. Au murit amîndoi, repede, unul după altul. Casa părăsită. Cei doi copii e foarte foarte puțin probabil să se întoarcă acolo.
Cînd te duci acolo, te îngrozești. Jumătate din sat e părăsit. Senzația e copleșitoare. Un tăvălug de moarte și de pustiu.
La Telega sînt trei case în care, pe parcursul vieții, am locuit. Cea a bunicelor mele, unde acum stă unchiul meu. Cea a părinților mei, unde acum stă maică-mea. Și cea a părinților soției mele, unde acum stăm noi, cînd trecem pe la Telega.
Într-o generație, după ce se prăpădesc și ai mei, și nici noi nu vom mai fi, după ce ne vom consuma bătrînețea în retragere la Telega, e foarte probabil ca toate celei trei case să rămînă părăsite.
Nici dinspre copiii noștri, nici dinspre nepoții unchiului meu nu sînt mari șanse să vină cineva să locuiască acolo. Deja dau semne că-și vor căuta soarta pe oriunde, prin cele patru vînturi, dar nu la Telega.
De vîndut, poți să le vinzi, dar cine le cumpără, dacă e din ce în ce mai puțină lume în sat? Posibil să vină bucureșteni, să le cumpere drept case de vacanță. Posibil. La cum sînt poziționate, însă, în cazul a două din trei puține șanse. Au și turiștii ăștia mofturile lor, nu vor casă în centrul satului, ci sus pe dealuri, la urs și la stele.
Semnele strîngerii satului Telega sînt din ce în ce mai clare. Nu atît de clare precum satul de cîmpie din Buzău unde sînt îngropați unchiul și mătușa. Dar încep să fie văzute și cu ochi mai puțin avizați.
Din ce în ce mai multe case părăsite, deși teoretic e zonă propice pentru casele de vacanță ale bucureștenilor.
Din ce în ce mai multe grădini neîntreținute, necosite, livezi în paragină, neculese, prin care năpădește încet-încet pădurea. Mai întîi sub formă de lăstăriș. Pe urmă de desiș. Și deja în din ce în ce mai multe locuri, sub formă de pădure tînără unde acum 20-30 de ani era poiană sau livadă de pruni.
Și, evident, supremul semn al sălbăticirii, animalele sălbatice, din ce în ce mai evidente. Culminînd cu stereotipicul urs care deja e prezență curentă prin zona Telegii – lucru nemaipomenit acum o generație. Deja oamenilor le este frică să meargă pe dealuri, spre grădini, ceea ce acum treizeci de ani era pur și simplu de neînchipuit.
Acum treizeci de ani, cînd satul forfotea de lume, grădinile erau locuri sigure, și noaptea, și iarna, oricînd. Îmi amintesc plimbîndu-mă pe sub stele prin poieni. Cum să nu poți să hălăudești prin toate grădinile și prin toate pădurile dimprejur? E sigur, ești la tine acasă. Iete că acuma nu mai ești la tine acasă. Ești acasă la urs și la mistreț și la corb și la căprioare.
În ritmul ăsta, cel puțin jumătate din localitățile rurale și ceva orășele mici vor avea aceeași soartă ca a satului de cîmpie din Buzău. Paragină. Părăsire. Iarbă și pădure și urși.
România nu e singura țară care să treacă prin acest proces de depopulare a ruralului. Spania are o grămadă de sate părăsite. Comunitățile mici din Statele Unite suferă și ele. Peste tot pe lume se întîmplă la fel, din cauza atracției puternice a urbanului mare, a orașului fantasmă, și din cauza tehnologiei din ce în ce mai performante, care face posibilă viața în aglomerări umane imense.
Dar soarta satului nu e grea doar acum, în prezent. Și în trecut, în cadrul unor teritorii vaste, la nivel de țări, au fost valuri istorice de apariție de comunități urmate de valuri la fel de istorice de dispariții de comunități.
Invazii. Războaie. Molime. Migrații spre urban, date de industrializare. Evacuări forțate, să crească oaia. Ciuma care a ras jumătate din populația Europei. Tot soiul de cauze care au dus la dispariția satelor.
Pe locul acestora, triumfătoare, pădurile și urșii.
Pe urmă oamenii au venit din nou, au defrișat din nou, au luat din nou în stăpînire locurile. Și pădurile s-au transformat în grădini. Și urșii și lupii în povești de speriat copiii, gen Scufița Roșie.
În ultima mie de ani, nu știu Telega de cîte ori să fi trecut prin acest ciclu de tip boom and bust. De vreo cinci sute de ani încoace, de cînd s-a exploatat din ce în ce mai puternic sarea, acest blestem al locului, Telega a tot crescut. Înainte de asta nu știu ce era pe locurile astea.
Oricum, nu vă faceți idei greșite. Telega n-a fost niciodată cine știe ce. Iaca acolo o mînă de oameni. Pînă prin secolul 19 era la nivel de cătun. De-abia în secolul 20 a trecut de o mie de oameni.
Acuma, în ritmul ăsta, va trece înapoi la loc sub o mie de oameni. Nu știu în cît timp. În cincizeci de ani? Într-o sută? Viitorul e de nepătruns. Predicția e dificilă, mai ales cînd se referă la viitor.
Și pădurile vor lua în stăpînire din ce în ce mai mult. Și urșii își vor face bîrlog acolo unde pe vremuri erau grădini și case. Și va fi ruină și pustiu și paragină, din punctul de vedere al omului. Și belșug și bîrlog și hrană și viață din punctul de vedere al ursului și al lupului și al căprioarei.
Pe urmă vor veni alți oameni, la loc. Și o vor lua de la capăt. Sau nu. Mai degrabă da, căci e o zonă decentă, numa bună de repopulat.
Roma prin secolul 8-9 d.H. era o ruină. Un sat amărît pe unde pășteau turmele de oi. Evident că nu pot compara Telega cu Roma. Dar imaginea e puternică. Ditamai capitala de imperiu în prăbușire, în paragină, păscută de oi, care pe urmă a renăscut. Alte capitale de imperiu nu au reușit să supraviețuiască. Persepolis e cîmp pustiu acum.
Istoria respiră în cicluri mari. Popoarele vin și pleacă. Poporul român, în ritmul ăsta, e destul de probabil să se risipească în vîntul istoriei, să se aleagă praful de el. Cum s-au risipit și celții, și khazarii, și aztecii, și atîtea alte popoare. Pe locurile astea vor veni alții. Istoria nu cunoaște zăbavă, dar nici milă.
La Telega va înflori din nou satul, construit de alte mîini, de alte gene. Vor fi tătari, cum am eu sînge de tătar prin vine? Nu cred. Nici tătarii nu mai sînt ce-au fost. Vor fi chinezi? Poate. Vor fi afgani? Sau indieni? Foarte mulți indieni pe lumea asta. Deja de sute de ani avem și noi prin țară unii, din ce în ce mai mulți. Cu siguranță se vor înmulți și mai mult. Vor fi saudiți sau congolezi? Vor fi din Iran sau din Nigeria?
Vor fi albi sau negri, galbeni sau mulatri, creștini sau musulmani? Ce neamuri va aduce istoria pe meleagurile noastre? Ce limbă vor vorbi? Vor mînca sarmale sau orez cu bețișoarele? Cum vor aduce slavă vieții și sorții și suferinței? Cum vor plînge? Cum se vor bucura?
Naiba știe. Dumnezeu știe.
Oricum, nu mai contează. Vom fi morți demult.
duminică, 9 mai 2021
Oricum, nu mai contează
Scris de Turambar at 12:35
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Demografie, History, Romania, Telega
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Din pacate este si vina parintilor nostri daca ne-am indepartat de satul si de casa parinteasca. Dorinta lor era ca copii lor sa fie mai destepti si sa nu munceasca ca ei, de parca a-ti castiga existenta muncind la tara sau practicand o meserie era ceva injositor.
Daca nu reuseai sa intri la facultate si era foarte greu sa intri in timpurile acelea, in mintea lor era ca si cum ti-ai ratat existenta si daca va aduceti aminte sunt familii in care copilul care reusise sa intre la facultate era tratat boiereste de parinti. Nu mai conta ca este betiv, la a doua nevasta si ii viziteaza numai la sarbatori, atunci cand ii vizita pleca intodeauna cu sacosa plina. Asta desi nu ajutase cu nimic si nu trimisese nici un ban in aceea gospodarie in acel an. Binenteles ca ceilalti copii nu il priveau cu ochi buni si unii chiar comentau.
Am vazut odata o emisiune la o televiziune care da stiri din trei tari seara, la telejurnalul lor au vorbit si despre Arthur, deoarece printul care l-a impuscat pe urs are casa intr-un sat de la ei. Era o emisiune in care era prezentata o familie de tarani din Alpi, nu conteaza care Alpi, pentru ca toti oamenii sunt la fel acolo.
Acesti tarani aveau trei copii de diferite varste si atunci cand ei au crescut, parintii lor au tinut un congres in familie, o masa la care toti copii si-au dat cu parerea si au spus cam ce ar vrea sa faca. Dupa ce au spus toti cam ce ar vrea sa faca parintii au ales fiul cel mare care invata la un liceu agricol din apropriere sa fie cel care mosteneste ferma.
Din momentul acela fiul cel mare, care era un copil atunci, era intrebat intodeauna cand se facea ceva, binenteles ca parintii au continuat sa fie grijuli cu ceilalti copii. Cina la ei era un consiliu de famile in care se impart muncile si beneficiile, un fel de board la o companie oarecare. Copii lor aveau sarcini precise si vorbeau ca niste oameni mari.
Nu stiu cum este la dvs, dar la mine tin minte ca nici cand ma apropriam de patruzeci ani nu tineau cont de ceea ce spun. Imi spuneau ca ei stiu ca ei si ca fac cum vreau eu dupa ce nu mai sunt ei.
Astazi din pacate ei nu mai sunt iar noi suntem la noi, ca sa facem acasa satul este prea tarziu, desi noi inca ingrijim casa si lucram pamantul mostenit.
Ce le spunem stramosilor nostri? N-am fost in stare sa ne tinem o tara. Ne uitam noi la tefelei cum ne uitam, dar cum se vor uita bunicii nostri la noi? N-avem valori la varfuri. Pai sigur ca n-avem, i-am avortat. Printre cei avortati au fost administratori buni, inventatori, oameni harnici, politicieni buni, presedinti, poeti, dramaturgi, sportivi, ingineri, mecanici, mame si tatici care la randul lor cresteau copii, preoti, rugatori, o tara intreaga. Plangem dar asa am stiut noi sa ne chivernisim. De fapt, mai plange cineva pentru neamul nostru?
V-am ascultat ieri interviul la Gold.
Nu este adevărat ceea ce ati spus. In decembrie 1989 au iesit niste oameni in stradă și au fost împușcați eroic sau nu.
Ei s-au revoltat si nu au știut/ gândit atunci ce jocuri se fac
Despre ei nu puteti spune că au fost lași sau nu ati spune asa dacă tatăl dumneavoastră ar fi fost împuscat
Asa este si mai sus de bicaz. Zeci de sate parasite. Cu case daramate,ca in kosovo. Ti se strange inima. Toti au plecat, fie plecati in afara,fie cei batranu',la ceruri. In cativa ani multe sate vor fi doar vegetative si salbaticiuni.
Va inteleg temerile, dar probabil ca nu vedeti tendinta actuala de mutare a populatiei din orase la tara pentru auto-sustinere. Ba chiar sunt multi romani care se intorc din afara tarii si se stabilesc direct in sate. Va spun sigur ca aceasta tendinta exista. Eu insami caut sa fac asta de un an deja, desi eu si sotul suntem oameni nascuti si crescuti in Bucuresti. Ganditi-va ca cei care nu vor ceda vaccinarii vor forma acei "outlaws" care vor trebui sa se descurce singuri. Ei bine, deocamdata se califica mai mult de jumatate din populatie pentru asta. Va scadea procentul cu siguranta atunci cand vor restrange si mai mult drepturile nevaccinatilor, dar nu se va reduce la zero. Din pacate, satele de campie sunt condamnate intr-adevar. Acolo iarna bate crivatul, vara seceta, desertificare, ca sa nu mai mentionam furtuni puternice, inundatii si apele freatice si de suprafata poluate din amonte. Eu una ma orientez catre zona deluroasa inalta, cea de sub munti.
Apoi, ati mentionat ca oamenii vor pleca incotro vor vedea cu ochii din tara... Eu zic ca nu e asa. De data asta nu mai avem unde sa ne refugiem in alta tara, ba din contra, e mai bine aici pentru ca coruptia tipica de pe toate nivelurile nu va permite implementarea facila a unui control total. In alte tari din pacate, din cauza unui grad de civilizatie ridicat si a unui nivel de coruptie scazut, ni se releva reversul monedei constand in control aproape deplin al populatiei. Cred in continuare ca scaparea noastra e in munti, precum cea a dacilor, macar pentru urmatorii 10 ani.
Legat de mutarea pe taramurile noastre a altor natii, nu vad nimic rau in asta. Suntem un popor care a inglobat multe culturi fara nici o problema iar asta mai mult ne-a imbogatit decat ne-a daunat. Tendinta asta va continua. Probabil ca nu stiti, dar indienii se trag de pe taramurile noastre, din Moldova-Ucraina mai exact. Exista studii serioase de lingvistica pe aceasta tema. Pentru ei ar fi intoarcerea acasa practic si sa stiti ca sunt oameni ok, vorbesc zilnic eu ei prin prisma serviciului meu, dar din pacate sunt foarte foarte creduli fata de autoritati. Cat despre chinezi, arabi si negrii... Pai oricum avem sange de tatari si turci in noi si influente culturale de la ei. Ce mai conteaza si niste negri pe langa asta?
In concluzie, planeta asta evolueaza, chit ca-i dam noi voie sau nu. Va amintiti despre povestile uriasilor de la noi? Se pare ca sunt adevarate, insa bine tainuite, ca si istoria noastra ca si popor dac.
Trimiteți un comentariu