Simțul văzului îmi este violat monstruos de către produsele media. Realitatea îmi este înlocuită încetul cu încetul de către ficțiunea imaginilor care mă asaltează zilnic. Nu mai pot gusta cum trebuie viața prin intermediul ochilor, căci între viață și ochi, între realitate și creier îmi este interpus un văl viclean de flux informațional meșteșugit șlefuit și modificat și îmbălsămat de către tehnologie.
Prea mult montaj. Prea multă regie. Prea multă pricepere.
Viața este în altă parte. Dincolo de ochi. E o suferință cruntă, căci fiind niște biete primate domesticite, sîntem tributari văzului, cum mai toate primatele sînt sclave. Aproape tot contactul nostru cu realitatea este prin intermediul ochilor. Și ochii ne-au fost furați de către media.
Drept pentru care, de ceva timp încoace, nu mă mai pot bucura de realitate decît dacă am parte de un flux intens senzorial altul decît cel vizual. Chiar și auditivul îmi joacă feste de rugină. Prea multă muzică, prea multe ciripituri artificiale de păsări și prea multe valuri generate în procesoare.
Realitatea fără stimulul non-vizual și non-auditiv a devenit fadă, falsă, stearpă și otrăvită. Nu mai pot face diferența dintre film și realitate, dintre documentar și viață, dintre sticlă și trăire.
Am nevoie de pipăit. De frig. De prea cald. De ud. De gust. De mațe. De zgîrciuri și de tendoane. De fiorurile pielii și ale vîntului și ale sării și ale zgîriatului gheții și ale transpirației năclăite și ale durerii în călcîie, în mușchi, în inimă, în creier.
De tăiș. De curmeziș.
Sînt supra-stimulat în fiecare zi prin puțul ochilor, această pușcărie și cameră de tortură de preaplin atît de preagol. Fără rana gheții și fără cuțitul cărnii și fără mîngîierea aerului și a degetelor, fără sarea de pe limbă și fără zemurile umede și gustoase, unde e viața? De ce nu are gust? De ce e fadă și scîrbavnică și stearpă?
Mă închei la șireturi. Strîng tare, să simt. Trăirea, în zilele noastre, e dincolo de ochi. Abre los ojos. Mestecă în gol. Înghite în sec. Cierra tus ojos.
Viva por cualquier otro.
.
„…să dăm semnal la lume”
Acum 2 ore
2 comentarii:
Excelent si 100% adevarat !
Turambar trebuie sa acceptam cum au programat papusarii sa se intample si poate ca o parte dintre noi am fost norocosi sa traim in doua regimuri diferite. Multumita internetului o parte dintre noi intelegem astazi ceea ce s-a intamplat atunci, ne-au facut cu un post de radio amarat si cu totii am acceptat lantul bucurosi.
Mai tineti mai minte demonstratiile de bucurie din Berlin, la noi prostii macar era viata grea. Ne-au prostit asa cum prosteste dresorul animalele cu ajutorul unei bucatele de zahar sau de carne. Din pacate astazi papusarii cu o friptura, niste vacante exotice, un jeep sau niste miloane acolo, vor gasi intodeauna niste indivizi lacomi, dornici de o viata usoara pentru ei, pentru odraslele lor si care sa puna pulanele pe noi cand nu ne conformam.
Odata la CCTV-english a fost prezent un curator de la muzeul din Dakar si care vorbea despre comertul de sclavi din Africa. Chinezii care sunt niste propagandisti mincinosi, l-au intrebat cum prezinta in muzeu faptul ca conducatorii lor au acceptat vanzarea semenilor lor in schimbul unor margele de sticla si tin minte ca l-a enervat intrebarea. Lui i-ar fi placut sa vorbeasca numai despre albii cei rai si nesuferiti, dar niste comunisti bagaciosi au venit sa ii strice lui pofta de mancare.
Eu care sunt turambar din fire, vorbesc despre politica mereu cand intalnesc cate un strain, fost camarad comunist, toti imi spun ca, si la ei copii sau nepotii fostilor nomenclaturisti sunt niste nesimtiti lacomi. Daca ar putea ne-ar pune pe sa muncim tot timpul, un fel de Steve Jobs pe care acuma il lauda toti prostii. El nu a avut familie si uneori ii chema pe angajatii la munca chiar si in ziua de Craciun, erau concediati cei care indrazneau sa nu mearga la lucru in timpul lor liber.
Imi amintesc de un fost coleg de lucru din Ardealul de nord si care imi spunea ca in tineretea bunicului lui, atunci cand unui soldat maghiar ii placea de Maria, isi punea palaria lui de hortyst in stalpul portii si Ion nu putea intra in curte decat atunci cand maghiarul pleaca cu palaria si pusca lui sau era impuscat. Sunt lucruri despre care unii dintre noi, din pacate nici macar nu au auzit. Tin minte un german care fara sa stie ca conationalii lui lacomi impartisera deja bogatiile noastre, imediat dupa '89 s-a mutat intr-o casa dintr-un sat pitoresc de pe la noi. El spunea ca ii place viata si oamenii simpli de la noi, ceea ce nu prea mai exista astazi. Din pacate pentru cei vor sa se simta liberi, trebuie sa traiasca liberi in colivia lor sau sa gaseasca sate uitate, inca mai sunt locuri in care cei nesatui nu au interes si in care oameni mai au frica de Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu