Din îndepărtata Telegă

Din îndepărtata Telegă,

Din acest colț atît de macondian încît pînă și copacii încă mai sînt înfloriți,

De sub povara crengilor de măr și păr albe precum barba lui Dumnezeu,

De aici de unde pînă și dinozaurii încă mai supraviețuiesc, sub formă de mierle și ciocănitori și grauri și pițigoi,

De aici din această cacofonie îngerească de concert de păsăret,

De aici unde pînă și florile cîntă pe crengi cu glas mare aducînd laudă creației și primăverii,

Din acest rai aproape perfect, căci nimic nu este pe lumea asta perfect,

Privind cum fetele mele aleargă prin grădină, să dea drumul înapoi în curte cățelului rătăcit dincolo de bariera rece de sîrmă a gardului nou reparat, gard care tocmai a trecut proba de foc a "cățelului care nu mai are pe unde să intre prin gaură", mama lui de bestie mamiferoasă care a făcut poteci prin toată grădina și găuri prin toate ulucile,

Uitîndu-mă la ele cum aleargă fericite și tinere și dorindu-mi să se oprească timpul în loc, deși știu că nu se va întîmpla asta, căci totul este trecător, deșertăciune a deșertăciunilor, o tu primăvară a firii care în curînd te vei transforma în cenușă și istorie,

De aici de unde stă să plouă, dar încă miroase a soare în toate florile din copaci,

Vă doresc să fiți plini de lumină, pufoșii mei dragi, prietenilor, răilor, kaghebiștilor, bestiilor, românilor, dragilor, fraților, oamenilor.



.