Cînd urlă cireșii pe dealuri

Primăvara are un dichis secvențial. Rînd pe rînd, coastele patriei noastre Republica Naturală România se umplu cu felurite feluri de culori care semnalează ochiului priceput – cîți mai recunoașteți copacii de departe, pufoșii mei atomici și urbani? – cărui copac i-a venit rîndul la înflorit.

Mai întîi înnebunesc galben cornii. Ei sînt primii pe care îi vezi pe coaste, flacără mută, ștearsă, un galben murdar, de Dacie 1310 de pe vremuri. În rînd cu ei, doar din frunze, fără flori, izbucnesc sălciile – verde crud, verde crud, cel mai crud verde cu putință, un verde ușor gălbui, sălcii, sălcii everywhere.

Pe urmă țipă zarzării, de un alb intens, virgin, cea mai mireasă dintre copaci. Da, voi îi ziceți corcoduș. Un nume bicisnic, balcanic, care zvîrle în micime și în derizoriu frumusețea acestui pom. Noi, în adevărata Românie, îi zicem zarzăr, și bine facem.

Mai încolo, încet-încet, albul alb al zarzărilor va căpăta nuanțe verzui, căci va fi vremea prunilor. Apoi nuanțe roșiatice, căci va fi vremea merilor. Doar că acum strigătul de alb din Republica Naturală România are nuanțe ușor maronii. Căci e rîndul cireșilor să-și urle florile.

De treci codrii de aramă, de te-ntorci de la munte de sus, cum treci de Comarnic, pe dreapta-i apa Prahovei, pe stînga sînt niște coaste de dealuri, nici prea prea, nici foarte foarte. Pe acolo e țara cireșului sălbatic și a plopului – cu mugurii săi de un verde alburiu, pufos, parcă ușor nins.

E plină România în momentul de față de cireși sălbatici înfloriți în miez de pădure. Îi vezi de departe, coroanele acelea ale lor zvelte, simetrice, fără pic de frunză deocamdată în ele. Un alb ușor cîrmîz, cît să mînjească pata înflorită și să-i dea o ușoară nuanță, să știi că e cireș, nu altceva.

E plină România de cireși sălbatici în floare, dragilor, acolo prin locurile pe unde nu vom ajunge niciodată, doar le întrezărim din goana calului, a motorului, a vieții cretine, mereu pe fugă.

Conduceam la vale, spre Telega, și dintr-o dată m-a lovit o poftă necruțătoare de cireșe amare. Scurtă e viața, pufoșilor. Și primăvara trece prea repede.



.