duminică, 27 august 2017

După treizeci de ani

Una din primele cărți SF pe care le-am citit vreodată, probabil a doua după Fetița de pe Terra a lui Kiril Bulîciov, a fost I Robot. Asimov, evident. De acolo n-a mai fost cale de întoarcere. De atunci sînt un cititor de SF și voi rămîne mereu așa, chiar dacă uneori am fost exasperat de scăderea calității din ultima perioadă.

Prima mea carte în engleză citită vreodată a fost Fundația. Asimov, evident. Într-a noua, la cincisprezece ani. Îmi amintesc și acum de prima pagină din carte. Prima mea pagină de carte citită vreodată pentru mine, nu pentru profă la meditație (ai de capu’ meu, ce m-a mai chinuit cu Poe).

Acea primă pagină la început n-am înțeles-o. Citeam un cuvînt, deschideam dicționarul. Mai citeam încă un rînd, iar dădeam peste două-trei cuvinte care nu știam ce înseamnă. O lectură atît de fragmentată, încît și acum mi-amintesc de ea. A fost curat meșteșug de barbar primitiv. Dar am perseverat. Și am citit-o. Prima mea carte citită vreodată în limba engleză.

Și cartea care a pus sămînța de dorință pentru a deveni sociolog, cîțiva ani mai încolo. Atunci nu știam. Mi-am dat seama ceva mai tîrziu – v-am povestit altă dată despre asta.

Acuma, după treizeci de ani trecuți fix, am citit din nou Fundația și Fundația și Imperiul. A doua, uite acum trei minute am terminat-o. Am băgat-o la loc în raft, lîngă cele cîteva puține cărți pe care le mai țin prin casă – restul mă înghesuie la Telega - și de acolo am scos al treilea volum al seriei: Second Foundation.

În seara asta voi începe A Doua Fundație. După treizeci de ani, la mijlocul codrului vieții, nel mezzo del cammin di nostra vita, cum ar zice Asimovul medieval italian, iată-mă din nou citind această carte care ad literam mi-a zidit viața.

Promit să o citesc din nou peste 30 de ani, cînd voi împlini 75 de ani și cînd oricum nu prea va mai conta.

Am zis.



.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Palade trage cu ochiul si se lasa inspirat :)

Marius Frînculeasă spunea...

Frumos.
În același registru pot să încadrez Stalker-ul lu' Tarkovski. Într-un fel l-am perceput la 12 ani într-un cinematograf comunist, în alt fel la Cinematecă, pe vremea studenției și cu totul altfel acum, de pe torenți, în Colonie.