Sentimentul meteorologic al acestei vieți de cǎcat

Sînt dintre cei care populeazǎ lumea asta doar pentru a-și exprima nemulțumirea.

Meteorologic vorbind, pentru ei vremea nu este niciodatǎ cum trebuie. Iarna îi auzi plîngîndu-se ca de sfîrșitul lumii de cît de frig este. E zloatǎ, zǎpada e rece, ba chiar are și tupeul și nerușinarea de a fi și udǎ pe deasupra, traficul e nașpa, e frig, e prea frig, sǎ vinǎ naibii odatǎ vara aia!

Și vezi pe fețele lor cum suferǎ, ce nedreaptǎ este viața cu ei, cum ar trebui sǎ primeascǎ un spor de jenǎ la salariu pentru simplul fapt cǎ fac umbrǎ pǎmîntului în țara asta de cǎcat, cu vremea asta de cǎcat.

Și pe urmǎ, inevitabil, vine vara. Moment în care vǎicǎrelile se întețesc de manierǎ exponențialǎ. Vai, ce cald este! Vai, ce zǎpușealǎ! Așa nu se mai poate! Calvar ca anul ǎsta parcǎ niciodatǎ n-a fost! Doamne, ce chin! Ce-i cu praful ǎsta? Ce viațǎ de cǎcat. Nu mai vine dom’le iarna aia odatǎ, sǎ ne curme suferința? Uitǎ-te la oameni ce greu le este, uitǎ-te cum transpirǎm, cum respirǎm cu greu, de ce ne chinui Doamne, de ce meritǎm asta?

Evident, au mai rǎmas douǎ anotimpuri care și ele la rîndul lor își meritǎ porția de scîrbǎ ontologicǎ.

Primǎvara e fie prea frig, mult mai frig decît ar vrea sufletul lor sensibil, fie plouǎ, unde s-a mai pomenit dom’le sǎ plouǎ în halul ǎsta, fie e prea cald și deja zǎpușealǎ în aprile, dǎ-o dom’le încolo de viațǎ, își bate joc de noi, iar n-avem primǎvarǎ nici anul ǎsta? Dacǎ plouǎ, nu e bine. Dacǎ nu plouǎ, nu e bine. Dacǎ sînt nori, le stricǎ feng șuiul. Dacǎ e soare, se ard la piele și fac cancer.

Nici toamna nu scapǎ. Prea multe frunze. Iar plouǎ? Iar vine iarna? Toamna, anotimpul tristeții, iar se scurteazǎ ziua, iar vine școala, iar s-a terminat vacanța, de ce ne chinui Doamne, ce-am fǎcut sǎ meritǎm aceastǎ soartǎ grea și acest trai nasol?

Acești oameni își varsǎ de fapt depresia și nevroza și resentimentul și șucǎrul existențial asupra noastrǎ, a celorlalți care ne încǎpǎțînǎm sǎ constatǎm cǎ vremea e ca de obicei, iarna nu-i ca vara, iarna e frig, vara e cald, iarna ninge, vara e caniculǎ, primǎvara plouǎ, și e bine pentru plante, toamna plouǎ, și e bine din nou.

Își varsǎ toate trǎirile negative asupra noastrǎ ca un jet de vomǎ otrǎvitǎ, ca o ploaie acidǎ de scîrbǎ și de sictir, mînjindu-ne existența cotidianǎ cu vǎicǎreala lor agasantǎ, stricînd momente altminteri faine și transformînd totul într-un continuu talk show cu analiști politici agresivi și nemulțumiți și cîrcotași, într-o continuǎ ședințǎ de terapie sterilǎ unde nu mai știi despre ce se discutǎ, știi doar cǎ se suferǎ din greu, cu normǎ întreagǎ.

De ce nu vine, Doamne, iarna aia mare sǎ-i potoleascǎ pe toți, sǎ le înghețe limbile și sǎ le crape ochii, sǎ le vestejeascǎ creierul și sǎ le usuce plǎmînii? Mǎcar sǎ aibǎ motive adevǎrate de nemulțumire în aceastǎ iarnǎ de cǎcat, în aceastǎ varǎ de cǎcat, în acești Balcani de cǎcat, în aceastǎ viațǎ de cǎcat plinǎ de suferința asta de cǎcat din aceastǎ primǎvarǎ de cǎcat în care ploaia asta de cǎcat duce cu gîndul la toamna aia de cǎcat care va veni dupǎ vara asta de cǎcat.

Of of, mǎi mǎi... :(