Despre buna-cuviinţă

De o săptămînă de cînd sînt la Berlin, descopăr că ceea ce Bucureştiul ultimilor ani m-a făcut să uit nu e doar frumuseţea vieţii, graţia, farmecul, muzicalitatea ei, ci şi strictul necesar al normalităţii, firescul, buna-cuviinţă a convieţuirii.

[...] Nu vreau să spun că mă aflu în Paradis. Că lumea de aici se bălăceşte în rozuri blege, sau că Bucureştiul nu are şarmul lui inanalizabil... Vreau doar să spun că înainte de a fi carenţi la reformă, la Schengen, la moneda Euro, la moravurile politice, sîntem carenţi la capitolul normalitate, civilitate, bună-cuviinţă. Mai vreau să spun că orice construcţie care nu ţine cont de această carenţă, care nu încearcă să o reducă, e emfază fără substanţă, casă ridicată pe nisip.

Andrei Plesu, La Berlin, despre normalitatea uitată a vieții (Dilema veche, nr. 378, 12-18 aprilie 2011)

Cititi tot articolul. Un exercitz de normalitate.