Trebuie sa-l vedetzi

Stiti ce se intimpla cind incrucisezi o saga islandeza, saga lui Nials, bunaoara, stark and grim and minimalistic and brutal, cu un trairism de-ala fantastic gen Kubrick in The Shining, cu un alt trairism de-ala simbolico-vizual ca al lui Tarkovski din Stalker, cu un cu totul alt tip de intensitate cinematografica de-aia pseudo-realistico-brutala, gen Herzog din Aguirre, der Zorn Gottes, ori Gibson in Apocalypto?

Si peste toate astea mai puneti si un pic de patetism bine temperat de joc al actorilor, cam cum facea Bergman cu tacerile si posturile artificiale ale personajelor sale, si inchipuiti-va ce iese.

Stiti cum arata un film in care oamenii chiar sint imbracati cam asa cum se imbracau acum 1000 de ani, iar matzele din burta prizonierului chiar sint scoase din burta calde si umede, cam cum se scoteau acum 1000 de ani, fierul e fier, lemnul e lemn, pielea e ponosita iar tatuajul nu arata frumos? Unde noroiul chiar se aseaza pe chip asha cum se aseaza noroiul cind bagi moaca in apa? Si cu toate acestea, este vorba despre un film nici istoric, nici de actiune, ci mai degraba contemplativ, simbolic, religios?

Stiti ce se intimpla cind incrucishezi manga cu Yojimbo cu saga cu religia cu filmul fantastic (nu fantasy; repet: fantastic) cu cel istoric si cu cel simbolico-alegoric?

Stiti cum e sa trebuiasca sa stii istorie si mitologie scandinava ca sa vi se taie belet la film? Stiti cum trebuie, TREBUIE sa stii ca un chior mut si razboinic si scarificat si chinuit si rezistent la tortura este Odin, iar sacrificiul nu este crestin, ci pagin, iar oamenii inecati in apa merg la zeu?

Stiti ce trebuie sa faceti? Sa cautatzi si sa vedeti Valhalla Rising.

Si pe urma sa nu ma injurati ca nu era chiar ceea ce va asteptati.

:wink:



PS: Dupa ce vedeti filmul, dar doar dupa ce il vedeti, puteti citi si aici. Si aici.