Evoluția salariilor în România (ajustată cu inflația)

Dat fiind că am primit comentarii, atît pe blog, cît și pe e-mail, privind limitarea validității analizei anterioare, cea privind evoluția salariilor în România din 1991 încoace, pentru că nu am ținut cont de evoluția prețurilor, m-am conformat și, folosindu-mă tot de datele oficiale INS (da, între timp INSSE se numește INS :) ), am ajustat creșterile salariale cu cele ale prețurilor, folosind Indicele Prețurilor de Consum.

Ca bază, am luat luna în care avem cele mai recente date de salarii de la INSSE (pardon, INS): aprilie 2010.

Deci, cum ar veni, ca să înțeleagă toată lumea: ce vedeți Dvs. în graficul de mai jos este ca și cum toate salariile din 1991 încoace ar fi socotite în bani de-ai noștri de acum, din 2010, dînd la o parte efectul inflației. Asta ca să putem să comparăm salariile pe o perioadă mare de timp.

Acest lucru îl făcusem în articolul anterior de manieră ceva mai simplistă și parțială, prin convertirea la dolar și la euro, valute care au fost erodate mult mai puțin de inflație decît leul pe parcursul ultimilor 20 de ani.

Calculul de acum elimină complet creșterile date de inflație. E ca și cum am avea un ochean în timp și am putea să comparăm ce am putea să cumpărăm cu banii din salariile de acum atunci în 1991, sau invers: ce putere aveau salariile din 1991 dacă am putea să facem brusc saltul în timp și să le cheltuim acum, în 2010?

Rezultă următoarea evoluție ajustată cu IPC a salariilor în România post-decembristă și liberă și democratică și isterică:



ETAPELE EVOLUȚIEI SALARIILOR
O dată ce neutralizăm efectele inflației, identificăm 7 momente relativ distincte în istoria post-decembristă a salariilor din România (din păcate, pentru anul 1990 nu avem date).

1. S1 1991. Dacă la începutul acestuia salariile încă dădeau semne de creștere, spre sfîrșitul său inflația galopantă își intră în drepturi șî începe să le roadă constant.

2. S2 1991 ... S1 1994. Perioadă de scădere bine definită a puterii de cumpărare a salariilor. Acestea scad în termeni reali de la 10 ... 11 milioane de lei vechi pînă la 6 milioane, practic o înjumătățire a salariilor reale în trei ani. Nasol... Momentul de jos îl reprezintă anii 1993 ... 1994, mai ales prima jumătate a lui 1994.

3. S2 1994 – 1995. Prima revenire. Într-un an și jumătate salariile reale își revin de la 6 milioane la 9 milioane lei vechi. Creștere medie de 50%. Se apropiau alegerile din 1996, trebuiau crescute salariile, să fie lumea mulțumită și să voteze cum trebuie, nu-i așa?

4. S1 1997. Prăbușire. Iliescu a crescut salariile degeaba, că tot a pierdut alegerile. Vine Emil și face reforma cu tăiat în carne vie. Inflația mușcă din nou din salarii și le reduce brusc, în doar jumătate de an, de la 9 milioane înapoi la 6 milioane. Înapoi de unde am plecat înainte de campania electorală. Nasol...

5. 1998 – 2002. Stagnare. O lungă perioadă de patru ani de zile în care, în termeni reali, nu s-a întîmplat nimic din punct de vedere al salariilor, acestea băltind la aprox. 7 milioane lei de acum. Din alte puncte de vedere s-au întîmplat însă destule: ultimele încercări de mineriadă, cvasi-colapsul de default al țării, evitat la ultima mustață de Isărescu, mînca-l-ar mama pe el de mason priceput, războiul din Serbia, campania de intrare în NATO, alegerile din 2000; ehe, multe...

De observat că nici Milică, nici Isărescu, spre deosebire de Ilici, nu au băgat cărbuni pe focul salariilor înainte de alegeri, să-i iubească lumea artificial și să-i voteze. Din contră: în 1999, dacă vă uitați cu atenție, salariile chiar au scăzut ușor în termeni reali.

Răutăcioșii ar spune că nici nu prea mai aveau ce să bage, că se ajunsese pe fundul sacului. Că dacă ar fi avut bănuți la vistierie, degrabă i-ar fi tocat să dea la lume și pîine, nu doar circ, să-i iubească lumea cu ștampila. Mă rog: istorie.

6. 2003 ... 2008. Explozia. Mai multe cauze compuse au dus la cea mai lungă și mai mare creștere post-decembristă a salariilor din România și probabil la una din cele mai mari de care s-a bucurat România vreodată. Apropierea intrării în UE, contextul economic global favorabil, creșterea exporturilor, plecarea românilor în străinătate, toate s-au împletit într-un cerc virtuos care a dus la practic la ceva mai mult decît dublarea salariilor reale, de la 7 milioane în 2003 la un vîrf – puțin timp atins, ce-i drept – de 16 milioane la sfîrșitul lui 2008. Dublu? 5 ani de zile de creștere continuă? Waw. Anti-nasol. Cool. Marfă. Beton. Fără număr. Fără număr. Să cînte lăutarii, să zvîrlim cu banii! Cît costă o casă în Primăverii? Că simt că vreau să cheltui. Fără număr, fără număr...

7. 2009 ... 2010. Stagnare din nou. Pe parcursul acestor doi ani de criză salariile reale s-au menținut pe palierul de aprox. 14,5 milioane de lei vechi atins în 2008, spre sfîrșitul perioadei de creștere economică. În 2009 identificăm un ușor recul, însă care nu s-a transformat precum în anii 1991 ... 1994 în tendință descrescătoare. Salariile s-au mulțumit să stagneze în zona lui 14,5 milioane. Semi-nasol, dacă este să ne luăm după discrepanța dintre mijloacele și așteptările oamenilor, care ar fi vrut probabil ca această petrecere din anii 2003 ... 2008 să continue pîn' la secolul următor, frățicule.

Deci concluziile articolului anterior pe de o parte se validează: am avut o creștere spectaculoasă în ultimii 10 ani iar în ultimii doi ani nu identificăm scăderea trîmbițată de apocaliptici (da, știu: de-abia din august se vor contabiliza tăierile de 25% la bugetari). Pe de altă parte, concluziile se temperează: nu am avut o creștere de 3,5 ori a salariilor de la minim la maxim, ci de doar 2 ori. Adică doar dublu, nu de trei ori jumate. Să fugim! Ce catastrofăăăăă!!!!


* * *
LIMITĂRI METODOLOGICE
Înainte de a încheia, cîteva cuvinte asupra posibilelor limitări de validitate ale seriilor de date folosite (îi mulțumesc lui Bogdan Voicu pe această cale pentru faptul că mi-a atras atenția asupra lor).

Aceste limitări pot veni, pe de o parte, din felul insuficient de exact în care se folosește conceptul de "salariul net". Care este definiția sa? Sînt incluse toate componentele din pachetul salarial, de ex. bonuri de masă, telefon, mașină, etc., acolo unde a fost cazul?

Pe de altă parte, o altă limitare, mult mai serioasă, provine din zona ambiguității / lipsei de informații privind salariile din domeniul privat. După cum știm, există adeseori o discrepanță între salariile oficiale, "pe hîrtie", cu acte și contract, pe baza cărora se construiesc datele INS, și cele reale din domeniul privat (vestita economie neagră, plata la pungă, din mînă, nefiscalizată).

Asta dacă sursa seriilor de date INS o reprezintă agregarea raportărilor oficial-contabile ale firmelor din România (ancheta pe întreprinderi). Dacă datele INS pe care le-am folosit provin din anchetele pe gospodării, și aici avem limitări privind sumele cîștigate drept salarii, pentru că acestea adeseori sînt subraportate - și nu știm cu cît.

Dacă în privința primei limitări cred că putem limpezi cumva lucrurile dacă săpăm un pic pentru a căuta pe site-ul INS definirea salariului net, în privința celui de-al doilea aspect știm că este practic imposibil de calculat, fiind de notorietate că estimările economiei subterane / a salariilor reale din zona privată sînt vagi. Tot ce putem spune este că putem presupune fără să greșim prea mult că aceste creșteri de salarii identificate sînt de fapt mai mari, pentru că ele conțin și o componentă neraportată / neidentificată ce vine din zona economiei private, însă nu știm exact cu cît.

Vedeți voi, dragii moșului atomic, de-aia e economia o știință faină: pentru că e uneori artă și alteori speologie.

:)