Sila binelui unic

Paul Veyne: [...] Să ne ferim a crede că există o trecere firească a religiilor spre monoteism. [...]

L’Histoire: Să ne oprim puțin la religie. Ați spus că sunteți sensibil la ideea unei religii fără Biserică. De ce ar fi Biserica o invenție reprobabilă?

P.V.: Este un partid totalitar.

L’H.: Totuși există preoți în religia antică?

P.V.: Da, dar fiecare preot dispune de un templu propriu, este, dacă vreți, o întreprindere particulară, deschizi un templu așa cum deschizi o băcănie, clienții vin sau nu vin. Religiile antice nu sunt totalitare, zeii tuturor sunt adevărați, zeii străini sunt sau aceiași cu ai noștri, sub alt nume, sau alți zei pe care nu-i cunoșteam, și asta e interesant, poate este o rețetă folositoare, ca și cînd ai importa plante utile, respecți zeii ținutului ca să te pui bine cu forțele locale.

Nici o legătură cu religiile soteriologice care vor să-ți facă binele chiar dacă tu nu vrei - și, pe deasupra, ar trebui să le mai și mulțumești (sublinierea mea). Îmi veți spune că stoicii și epicureii erau convinși că numai ei au dreptate; fără îndoială, dar ideea că într-o bună zi toată lumea poate sau trebuie să fie de părerea lor nici nu le-a trecut măcar prin minte.

Paul Veyne, Sexualitate și putere în Roma antică, interviul Pe cînd Roma stăpînea lumea, pp. 18 – 19, Ed. Humanitas, 2009