Traumatizarea la Telega

- Aaaaaa! Aaaaaa! Mamaaaa! Mamaaa! Maaaamaaa, tata vrea să mă frecee! Aaaa. Mamaaa…

Se oprește, își trage sufletul în dreptul ușii de la bucătărie, uitîndu-se cu colțul ochiului la prădătorul de tac-su, care stă cîțiva pași mai departe, gata să o ia de la capăt, să o alerge și să o prindă și să o frece cu zăpada cea rece și crudă și rea.

Flo scoate capul pe ușă, atrasă de scandalul din spatele casei.

Marta mai gîfîie un pic, pe urmă se trezește să întrebe:

- Mama, ce e aia “să te frece”?

Aha. Nici măcar atîta lucru nu știe. Las’ că o să afli tu în următoarele minute, dom’șoară...

- Ce să fie, mamă. O chestie tare rea. Te prinde și-ți dă cu zăpadă rece pe față, îți bagă și pe după ceafă, te ustură pielea, te înroșești. Nu-i plăcut deloc, mămică. Să nu stai să te prindă. Cîte de-astea nu mi-a făcut și mie... E traumatizant, Marta. E tare traumatizant. Dar bărbații ăștia, ce știu ei? Ei știu doar să te chinuie...

Mda. Înțelepciunea vîrstei adulte. Știe femeia ce știe.

La cinci metri depărtare, prădătorul așteaptă cu răbdare încheierea discursului moralizator. Prădătorul știe să aștepte și să ignore asaltul verbal. În cîteva minute, va fi momentul adevărului. Vorbele vor înceta, zăpada va vorbi. Și atunci cine va rîde la urmă va fi cel care va ține zăpada în mînă.

Și așa a și fost. Naiva copilă, cu chef de joacă, s-a îndepărtat din zona protectoare a pragului ușii bucătăriei, s-a aventurat iresponsabil în zona cu zăpadă, tachinîndu-și tatăl cu fraze specifice aroganței copilăriei “Ni ni niii ni ni, nu mă priiinzi, babă fără diiinți”.

Timp în care prădătorul experimentat a lăsat-o să avanseze, să capete suficientă distanță încît orice retragere să nu mai fie posibilă. Apoi, cu o nonșalanță intens studiată, a țîșnit precum tigrul care se repede asupra căprioarei, precum dinozaurului asupra mamiferului, a pus mîna pe elementul vocalo-destabilizator de clasa a IIIa G, a luat-o în brațe, a dus-o la rădăcina mărului, unde era zăpada mai mare, și a început s-o chițăie viguros (mă rog, nu prea viguros. Totuși, e fi-mea. Totuși, are doar noo ani. Totuși, nu e învățată cu zăpada cea rece).

Moment în care căprioara disperată a început să strige în gura mare:

Maaaaamaaaa! Mă t’aumatizeazăăăă! Maaama! Vino repede, că tata mă t’aumatizează cu zăpadă!

Ceea ce vă doresc și Dvs, stimați dinozauri de rit părintesc. O, voi prădătorilor de Internet, să aveți parte de ce am avut și eu parte zilele astea, de bucuria tigrului de Telega...

:rofl:

PS: Descrierea acestor momente unice, dar irepetabile a fost influențată stilistic de consumul excesiv de Calvin & Hobbes.