Agency / Balls / Conspirație

Motto: “Nimeni nu și-a câștigat independența decât dacă i s-a îngăduit. Totul este controlat pas cu pas. A avut oculta un interes de a permis.” (Comentariu, social media)

Parcurgînd comentariile cititorilor mei, în seara asta am avut o revelație minoră, ajutat și de cel mai recent articol al lui Bogdan Duca.

Teoria conspirației merge mînă în mînă cu servilismul.

Totul pleacă de la un set clar de întrebări. De ce e teoria conspirației atît de răspîndită în România? Și de ce prezintă o stratificare socială atît de bine definită?

În seara asta m-a fulgerat. Ești predispus să crezi în teoria conspirației dacă ești predispus să nu ai încredere în forțele proprii .Să consideri că nu ai putere, că nu ai resurse, că nu poți face lucrurile să se întîmple, că nu poți mișca realitatea.

În științele sociale, din care sociologia face parte, termenul este unul inevitabil anglo-saxon. Îi zice agency. Vine, evident, din filosofie și permează gîndirea științelor sociale cum pătrunde cerneala creta (da, știu: nimeni nu-și mai aduce aminte de acea reclamă).

Conceptul face parte dintr-o dihonie și dihotonomie celebră în sociologie: agency vs structure, alături de alte cupluri de concepte care au făcut la fel de multă istorie în științele sociale: nature vs culture, necessity vs randomness.

În nemernicia mea, ca un cîine turbat, nici nu știu cum s-ar traduce agency în română într-un singur cuvînt fără să-i deformezi iremediabil sensul, fără să-i strivești corola de minuni a exactității sale semantice. Sintagma cea mai apropiată ar fi “capacitatea de acțiune”. Potențialul de a face chestii.

Virtutea de a face.

E o virtute, să poți face lucrurile. Aici e miezul filosofic, izvorît din ideea și mai generoasă de libertate, de la Lock și de la Rousseau și de la Nietzche încoace. E o virtute pe persoană fizică, însă iremediabil combinată cu mînjeala necesității sociale, cu mediul social și istoric. Cu dependența de cale, cum ar zice teoreticianul în limbajul său de lemn.

Te simți liber? Crezi că poți face chestii? Că-ți ai soarta în propriile mîini? Atunci ești mai puțin predispus să crezi în teoria conspirației. Tu faci. El face. Alții fac. Toți fac. Rezultanta e complexă și de cele mai multe ori imprevizibilă, deși colo sus, dincolo de persoane, se structurează frumos în predictibile felii de realitate. Da, există șerpilieni care vor să controleze lumea. Dar sînt atît de mulți încît vectorii de forță se încurcă, se aglomerează într-o întorlocare misterioasă, cu viața sa proprie.

Pe dos. Te simți neputincios? Strivit de istorie, de societate, de cei puternici? Simți că nu ai de nici unele? Că ești o muscă în fereastra realității, izbindu-te nevolnic de geamul realității, fără să-ți dai seama unde e piedica, unde e bariera, the glass ceiling? Atunci ești tentat să te lași în brațele teoriei conspirației, care îți mîngîie neputința, îți tămăduiește resentimentul și-ți alină gîfa din gît. Șerpilienii controlează tot, conduc tot, ei sînt atît de pricepuți și de perfecți încît pot să apese cele mai delicate și insignifiante butoane și să facă moțul de la curcan să se încline cu 37 de grade, dacă așa vor mușchii lor perfecți și atotputernici.

O să cad în păcatul generalității și al stereotipului. Dar e vremea și e subiectul. Sîntem un popor care, pe parcursul istoriei, n-am avut parte de autonomie de acțiune. Agency? Yok. Nicht. Nyet. Verboten. Nada. Mereu au decis alții pentru noi. Mereu n-am avut de nici unele. Mereu am fost slugi nevolnice, sugînd țuțuroiul la cei puternici, la turci, la habsburgi, la fanarioți, la sovietici, acum mai recent la bruxelezi și la licurici și la multinaționale, la cine a vrut să vină pe-aici să ne bage țuțuroiul în gură spre a fi supt.

Și asta ne permează existența, valorile, norul de gînduri care ne înfășoară viața. Ce e permis. Ce nu e permis. Cine face. Cine nu. Cine poate face. Cine nu are voie și n-o să aibă neam de neamul lui voie.

Mai mult. Asta ne permează insidios existența încă din primele experiențe de viață, din primii ani, de la țîță și de la scutec. Poporul român a reușit să inculce această supunere în valorile pe care le transmite pruncilor săi, din fragedă copilărie. Socializarea primară, procesul prin care ne internalizăm valorile și ne definim normalitatea pentru tot restul vieții.

Nu fă aia. Nu pune mîna acolo. Nu te juca cu aia. Nu băga în gură. Nu te du dincolo. Pune-ți căciula în cap. Nu deschide fereastra, că te trage curentul. Nu te urca acolo, că pici și n-am bani să cumpăr altul. Nu îndrăzni. Nu-ți băga nasul. Nu te semeți. Nu pleca. Nu ieși afară, că e frig și bîntuie dinozaurii. Nu căuta. Nu te arunca în necunoscut. Stai dracu’ acasă, la țîța lu’ mă-ta, sub poalele ei acoperitoare. Nu îndrăzni. Nu face.

Și așa pe urmă ne tot șoptește vocea în urechea internă toată viața. Nu face. Nu îndrăzni. Nu cuteza.

Și hop, fandacsia și îmbrățișarea teoriei conspirației. Ce înseamnă teoria conspirației? Că unii mari și nasoi și puternici, șerpilienii cei perfecți și puțini, adevărații adulți, nu ca noi niște copii nevolnici, doar ei dețin agency. Doar ei au îndrăzneala să cuteze că concocteze scenarii și să le pună în aplicare. Să tragă sforile. Să influențeze realitatea. Să stăpînească existența doar dintr-o mișcare de deget mic. Doar ei au voie. Doar lor li se cuvine dulcele și asprul fruct al virtuții de a face chestii.

De ce? Pentru că noi nu putem. Nu avem voie. Nu se cuvine să îndrăznim. Noi trebuie să stăm sub poalele protectoare ale fustei mamei noastre simbolice, dominatoare și cață și frecangioacă la cap și interzicătoare, care ne susură în ureche toată viața: nu face, nu te du, nu îndrăzni. Lasă-i pe alții să îndrăznească. Lasă-i pe alții să se semețească și să riște și să cuteze.

Agency. Autonomie. Libertate.

Toate concepte care sînt străine poporului nostru. Dragul nostru popor de slugi și de pămpălăi crescuți de mame sufocante. Mama fizică. Mama simbolică. Mama societate. Mama stat. Tătuca opresorul, dictatorul luminat, pe care-l adulăm și așteptăm de secole, Ștefan Mihai Cuza Antonescu Ceaușescu Iliescu Băsescu Iohannis. Pe care nu-l putem suferi, dar ni-l dorim să facă chestii, în locul nostru. Nevolnicii de noi. Să facă ei, șerpilienii puternici, pentru că noi nu sîntem în stare.

Mother, do you think they'll drop the bomb?
Mother, do you think they'll like the song?
Mother, do you think they'll try to break my balls?

Da, da, cum să nu, maică. Bea încet, că e rece și te trage corentu. Da, maică, they’ll certainly break your balls. Only those shards and pitiful remains that you still got in your innards after I broke them first, kindly emasculating you during your pitiful childhood.

Dă la mama să pupe, mînca-l-ar mama pe el de pămpălău fără coaie. Da, mamă, așa e: șerpilienii e de vină. Da, cum să nu. Poți să ieși la joacă, mămică. Dar doar în curte. Pune-ți căciula, tîmpitule, că e frig afară și te trage corentu! De cîte ori să-ți spun să nu ieși afară fără căciulă-n cap???

Ghinion.

PS: By the way, că tot văz că se dau unii de chinu’ morții de ce nu iese lumea în stradă acuma, cu toate nemerniciile făcute de ăștia în dictatura sanitară covidiană. De-aia nici nu prea știm să ieșim în stradă ori să facem revoluții, decît dacă sînt riguros instrumentate de șerpilieni, de Sergiu Nicolaescu, de Tőkés, de draga de Anaconda. N-avem pur și simplu coaie. Adică agency. Lasă, maică, să organizeze șerpilienii chestii de-astea, că noi nu ne pricepem.

Ghinion again.



.