Marquez în spaniolă

Eram în clasa a noua, la liceu în Cîmpina. Dintr-a cincea pînă într-a opta făcusem rusă, că așa se făcea la țară, rusă, nu engleză. Franceza dintr-a cincea. Rusa dintr-a șasea. Acuma, proaspăt licean, încercam să-i prind pe colegii mei orășeni, care deja erau în al patrulea sau al cincilea an de engleză. Făceam meditație în privat cu d-na Mărășescu, profesoara mea. Erau greu, dar dificil.

Pe de altă parte, citeam science fiction tot ce prindeam. Și prindeam greu, căci pe vremea aceea era mare penurie de cărți. Aveam o poftă monstruoasă de citit. Aveam noroc cu o colegă de servici de-a lui taică-meu, doamna Hănciulescu. De la dînsa împrumutam cărți, mai ales în franceză, căci la franceză mă pricepeam bine. Iar atunci m-am încumetat să încerc și în engleză. Am împrumutat de la dînsa Foundation. Știam de carte, era imensă și legendară în mintea mea de puști de 14 ani. Îmi doream demult să o citesc. Îmi doream arzător. Doar că nu era decît în limba engleză. Și engleză nu făceam decît de vreo lună. Pifan perfect. Hai să încerc.

Am deschis cartea. Am citit prima pagină. N-am înțeles mai nimic. Mă poticneam aproape la fiecare cuvînt. Cuvînt cu cuvînt, mă duceam la dicționar, îl căutam, aflam ce înseamnă. Cuvîntul singur mai înțelegeam, dar mai era și contextul. Încercam să înțeleg propoziția. Pînă ajungeam la capătul ei, uitam cuvîntul de la început. Le scriam într-un carnețel, de-ăla de tip “vocabular”. Ar fi însemnat să transcriu toată pagina.

A fost chinuitor de încet. “His name was Gaal Dornick and he was just a country boy who had never seen Trantor before.” La fel precum naivul de țăran de Dornick se pregătea să ia în freză întreaga splendoare a Trantorului, să fie strivit de maiestuozitatea sa și să devină învățăcelul lui Hari Seldon, la fel și țăranul de mine urmam să fiu strivit cuvînt cu cuvînt de maiestuozitatea și de frumusețea limbii engleze, să-i fiu învățăcel toată viața.

A fost una din zilele ziditoare ale vieții mele. Prima pagină citită în limba engleză. Chinuită și complicată trăire. De neuitat trăire.

Iar azi, acum, deși nu mi-am propus încă să o învăț, citesc prima mea pagină de carte în limba spaniolă și mă minunez la fel precum pe vremuri mă minunam în clasa a noua de liceu. Citesc prima pagină din cea mai foarte perfectă carte scrisă vreodată, “Cien años de soledad”și înțeleg ce înseamnă aia să fie lumea atît de recentă încît lucrurile să n-aibă încă nume. Căci în capul meu încă nu au nume în spaniolă. Înțeleg ce e aia să te ia tac-tu de mînă să te ducă să-ți arate gheața. “aquella tarde remota en que su padre lo llevó a conocer el hielo.”

“Muchos años después, frente al pelotón de fusilamiento, el coronel Aureliano Buendía había de recordar aquella tarde remota en que su padre lo llevó a conocer el hielo. Macondo era entonces una aldea de veinte casas de barro y cañabrava construidas a la orilla de un río de aguas diáfanas que se precipitaban por un lecho de piedras pulidas, blancas y enormes como huevos prehistóricos. El mundo era tan reciente, que muchas cosas carecían de nombre, y para mencionarlas había que señalarías con el dedo.”

.