Cu ochii săi senini de culoarea mierii

Colonelul Aureliano Buendía puse să includă cele şaptezeci şi două cărămizi de aur în inventarul predării şi puse capăt ceremoniei, neîngăduind nici un discurs. Adolescentul firav rămase înfipt înaintea lui, fixându-l cu ochii săi senini de culoarea mierii.

— Ce mai vrei? îl întrebă colonelul Aureliano Buendía.

Tânărul îi răspunse strângând din dinţi:

— Recipisa.

Colonelul Aureliano Buendía i-o întocmi cu mâna sa proprie. Apoi luă un pahar cu limonadă şi un biscuit pe care le împărţeau călugăriţele şi se retrase într-un cort militar, amenajat pentru cazul că voia să se odihnească. Ajuns înăuntru, îşi scoase cămaşa, se aşeză pe marginea patului de campanie şi la orele trei şi un sfert după amiază îşi trase un glonte de pistol în cercul cu tinctură de iod pe care medicul său personal i-l desenase pe piept.

La aceeaşi oră, în Macondo, Ursula ridică capacul de pe oala cu lapte de pe maşina de gătit, mirată că întârzia atât de mult să fiarbă, şi o găsi plină cu viermi.

— L-au ucis pe Aureliano, strigă ea.

Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate”