Mi-e dor de el

Citeste tot...

Într-o undă

Să "dai cafeaua într-o undă".

Ce expresie faină, "într-o undă". Te uiți cu atenție, să nu dea peste, că pe urmă speli la aragaz cît nu face, și cînd naiba de balaur face prima mișcare, cînd umbra spinărăului a șarpelui răului se ițește pe fața apei, atunci mai aștepți un pic, să se mai zbată oleacă, mama lui de șarpe lichid, și pe urma închizi focul, ca un cîine matinal ce ești, fără milă, fără de cruțare.

Mi-e dor de copilărie, cred... :(



Și atunci, precum duhurile genetice din Dune, glasul memoriei sîngelui se trezește în mine și toate babele care mi-au populat copilăria revin la viață într-o clipită, țanțoșe și cu buzele strînse și cu baticurile bine împăturite în șifonierele mirosind a levănțică și a molii. Mami și Mămăița stînd la taclale cu Tanti Tinca și cu Tanti Rica de la Filipești, cea cu sprîncenele groase și cu fața ascuțiță și rea, de rață nemulțumită și arțăgoasă și aprigă, ceva-ceva sînge de grec cu siguranță este în partea asta a neamului, și Tanti Tinca era cam la fel, te uitai la ele și o vedeai pe Irina Pappas, damn it, e născută în 1926, deci fix de aceeași generație cu ele.



Și cum stăteau ele și întindeau cafeaua pe masă, nu mai știu, parcă era cumpărată deja rîjnită, nu apăruseră încă acele rîșnițe de cafea electrice cilindrice care făceau un zgomot infernal, și nici rîșniță de-aia manuală nu-mi aduc aminte să fi avut prin casa bunicelor mele. Și cum migăleau și piguleau ele la cafea, s-o pună în borcan, să strîngă capacul bine, să nu se răsufle. Și ce alchimie de kibuț balcanic era în rețeta cafelei, cîte lingurițe să fie puse și cînd, și cum turnau cafeaua în ceșcuțe minuscule, dacă mi-ai da azi cafea într-una de-aia ți-aș rîde în nas și te-aș considera zgîrie brînză, de fapt erau și ele un pic zgîrie brînză și prefăcute și ipocrite și fățarnice, să nu spui maică ce e în casă, tu la ceilalți să te arăți vesel și fericit, ce trebuie ei să știe, lumea e rea.

Vorba lui Sorin: lumea e rea, viața e grea.

Ei, nici chiar așa. De fapt, vroiam doar să-mi aduc aminte de tanti Rica și de tanti Tinca, Dumnezeu să le odihnească. Pentru că de Mami și de Mămăița nu am cum să uit.

Nimic din ce vă povestesc nu mai există. Nici babele, nici încăperile în care se întîmpla acest ritual țățesc al cafeluței și al ghicitului în zaț și al bîrfei spornice, nici măcar ceștile. Totul s-a schimbat în colțul ăla de lume. A rămas doar o frază în mintea celui între două ape, între două lumi, între două gînduri: "într-o undă".

Să ai grijă să dai cafeaua într-o undă, să nu-i piară gustul. Și amintirea.

Citeste tot...

Evoluția numărului de studenți, 1990 - 2008

În cei douăzeci de ani pe care Brucan ni i-a dat să ne limpezim la cap, numărul de studenți a crescut de mai mult de 4 ori, de la aprox. 200 de mii (*) la începutul anilor 90 la aproape un milion (900 mii) în 2008. Nu avem încă date disponibile pe 2009 și 2010.

(*) 200 mii, nu 100 mii, cum scria initial - my bad, a slip of the keyboard necorectata la timp

Tot în acești 20 de ani numărul studenților la privat a crescut de la practic zero la aprox. 400 de mii, ponderea lor ajungînd la aproape la jumătate din total studenți.

Dintre studenții la privat, marea majoritate, două treimi, sînt în București. Următorul oraș ca număr de studenți la privat este, surprinzător, Brașov, cu aprox. 10% din total studenți la privat (informație necuprinsă în graficele prezente, dar tot de la INSSE: http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20statistic/08/08%20Educatie_ro.pdf, Tabel 8.14)

Creșterea semnificativă a numărului de studenți a început din 1998 încoace.

Într-o primă fază, anii 1998 – 2004, creșterea s-a datorat îndeosebi sectorului de stat, de la 300 la 500 de mii studenți. Creșterea din anii următori, 2005 – 2008, s-a bazat îndeosebi pe dezvoltarea sectorului privat, de la 150 la 400 mii.

Din păcate, creșterea cantitativă nu este dublată și de una calitativă. Universitățile românești încă nu au intrat în topurile internaționale, gen Shanghai 500. Universitățile au ajuns o imensă fabrică de făcut bani pe spinarea celor care aspiră la la un status social mai ridicat, deși de multe ori există o discrepanță evidentă între aspirație și putirința intelectuală. Nu-i așa, Spirule?

:/

Fig. 1. Volum (n)


Fig. 2. Structură procentuală stat - privat



Citeste tot...

Stance: Barry Lyndon (1975)

Continuăm, da? O poză, o frază. De la Alecu şi de la Alex.

* * *

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Eclesiastul 1:2

Citeste tot...

about : robots

Pentru cei care se dau pe blestematia asta de Internet cu Firefoxul, ia luati de aici:

Type: "about:robots" into the adressbar
Hit Enter / Return
Read
lol
Press Button
Read
lol again

:)

Fun... :)

De la Bogdanic Citeste tot...

Populația stroboscopică a României

Ați auzit de fotografia stroboscopică, presupun. Surpinde cu neașteptată eleganță mișcarea unui corp și a fost, la vremea sa, precursoarea cinematografiei și televiziunii.

Iată cîteva exemple (da, știu: cum de naiba tot peste țîțe dați aici, nu știu. maaare coincidență, lipsită de sens)





Dar știți că putem să vedem mișcarea și în rîndul populației? Simplu: punem graficele unul lîngă altul, atunci cînd avem suficiente date.

Și avem. INSSE ne pune la dispoziție o serie consistentă de date privind structura pe vîrste a populației din România, din an în an, începînd din 1990 încoace.

Ce rezultă din intersecția dintre datele INSSE și propensiunea pentru grafice artistice a lui Turambar depășește orice așteptare. Vedem zborul populației, vedem întristarea vieții, vedem efectul morții asupra generațiilor. Vedem viitorul și nu-i putem face nimic.

Populația stroboscopică a României


Hai, musulmanilor, somn ușor. Rugați-vă la Allah să vă mîntuiască sufletele de ceea ce vă va aștepta în aproximativ 50 de ani.

:/

PS: E pentru prima data cind reusesc performanta de a impleti in acelasi articol cele doua tendinte divergente dominante ale acestui blog: Erotica / Tits pe de o parte si Demografie / Romania pe de alta parte. Ce ti-e si cu serendipitatile astea paradoxal-oximoronice, o Doamne tu cel care nu existi (decit la musulmani, evident) :p


Citeste tot...

Stance: Poltergeist (1982)

Continuăm, da? În fiecare zi o poză și o frază.

Azi, despre spaimă, despre moarte, despre cele potrivnice ochiului.

* * *

Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor dori să moară; moartea însă va fugi de ei.
Apocalipsa, 9:6





Citeste tot...

...toată tevatura absolut dezgustătoare...

"Mai întâi am să fac câteva comentarii generale. În primul rând, trebuie subliniat faptul că aproape toţi artiştii, indiferent de limbajul lor principal de exprimare, au avut tentative de a face şi lucruri complementare.

Aproape că nu există scriitor sau muzician, nu mai zic de arhitecţi, care să nu fi încercat să deseneze, să caute să se exprime într-un limbaj secundar. Mulţi scriitori au fost şi plasticieni. Marin Sorescu, de pildă, era chiar foarte înzestrat şi a avut expoziţii încă din timpul vieţii, şi în ţară, şi în străinătate, creaţiile sale plastice fiind o prelungire a poeziei sale.

Deci, până aici, nimic neaşteptat.

Numai că aici vine punctul al doilea al discuţiei noastre, şi anume, paranoia mediatică legată de personajul Păunescu şi a tipului său de personalitate publică. Această expoziţie este o încercare de a-i prelungi existenţa în memoria colectivă chiar şi după ce materiile sale reziduale au intrat în putrefacţie, e un acroş la mass media ca nu cumva să-l scape din vedere nici după moarte.

Asta continuă modul grotesc în care au fost mediatizate funeraliile lui. În mod penibil, unii îi dau acestui personaj, fariseu şi ipocrit, dimensiuni mitologice, de parcă ar fi cine ştie ce figură mesianică, pătrunsă de o expansivitate romantică. Toată tevatura absolut dezgustătoare de la moartea sa a semănat cu o comedie bufă ce părea scrisă de un Caragiale expresionist.

De fapt, delirul ăsta este o creaţie şi o prelungire a fariseismului său, al celui care deplângea sărăcia poporului cocoţat pe un munte de bani, al celui care recita, cu lacrimi false în voce, «ce părinţi? Nişte oameni acolo şi ei care ştiu dureros ce e suta de lei", când el îşi trădase, de fapt, părinţii prin faptul că aderase la ideologia comunistă după ce comuniştii îi băgaseră tatăl la puşcărie. Sigur că această expoziţie este o formulă mai subtilă de a-l readuce în «activitate» decât grohăitul în piaţa publică din zilele funeraliilor."

Pavel Şuşară, critic de artă, despre expoziţia de desene postumă a lui Adrian Păunescu Citeste tot...

O poză și o frază

Alex și Alecu ne propun următorul proiect: o rubrică zilnică foto, intitulată "O poză și o frază".

Nu știu dacă o să pot ține ritmul chiar zilnic, nu știu dacă nu cumva seria mea de Stances nu s-ar putea pune la socoteală, deși ele sînt dintr-o altă școală de gîndire, mai cinică și mai întru șoc și zăticnire, nu întru zidire.

Drept pentru care cu grabă mă ridic și glas mare vă dau voo: așa să facem, fraților! Să punem poze, să stîrnim spiritul din noi.

Dar azi, pentru că sîntem la început, voi lăsa un pic spiritul și mă voi apleca asupra sufletului. Asupra nostalgiei proprii și personale.

Azi vreau să îmi aduc aminte de vremurile care nu se vor mai întoarce niciodată. Azi, stimabililor, filingul meu este de atunci. De foarte atunci.

Mîine, poate, despre iubire, despre dorință, despre speranță, despre mîndrie, despre mînie, despre înălțare, despre tumult, despre avînt, despre respect, despre plictis, despre angoasă, despre zbucium, despre blazare, despre eleganță, despre prietenie, despre toate aceste stări pe care ni le stîrnește fotografia.

Azi, la începutul drumului cu fraze și vorbe, vom face vorbire despre trecut. Despre acei noi care mai adastă doar în colțurile prăfuite ale neuronului inutil.

Gata cu vorba! Să curgă sudoarea pe teleobiectiv.

* * *

Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
Matei, 6:28

Citeste tot...

Ivan, davai mai avtamat!

De aici. Sugerat de nu-mai-stiu-cine pe Facebook.

Ce cool e ursu ranit in accident de munca... :) Citeste tot...