La televizor, un nene, George Ivascu, sau o tanti, Maria Popescu, sau cum Dumnezeu ii zice, ne spune, plin de intzelepciune blanda si iremediabila: Craciunul se face acasa.
Asa este. Craciunul se face acasa. Nu'i asha, Martutza?
Scriu asta din Tecuci. In drum spre Tzutzcani. Ne ducem acasa. Totzi, din toate coltzurile Munteniei, ne intoarcem acasa...
:(
Citeste tot...
LOL. Asta imi aduce aminte de un banc cu niste oameni de stiinta polonezi, care au descoperit, prin mijloace specifice, de ce... Dar mai bine ma opresc, ca nu se face sa spui porcoshenii in mass media, nu'i asha, doamnelor shi domnilor jurnalishti? Ce pana mea...
Pai decat sa ne porcaim, mai bine un cantec vesel sa cantam. Si sa scuturam din cap, bunintzeles. Ca despre asta este vorba in propozitzie in seara asta.
Zice ca, in urma unor analize shtiintzifice amanuntzite, s'au identificat, separat si pus la murat pericolele prin care trecem atunci cand ascultam muzica. De'aia intelectuala, tare repede si iute.
Nu, n'atz intzeles. Nu Bach. Nu. Nici Faramitza Lambru. Metallica. De'alea grele, cu grohaituri si gemete.
De asemenea, am aflat cu acest prilej ca retina se poate fractura (lol again - mama ma'sii de carte, mai ziarishtilor mai, ca biologia asta e chiar mai grea decat artimetica sometimes). Si de asemenea am aflat ca putem s'o scuturam lateral-orizontal, circular si - surpriza! - chiar si vertical.
Podoaba capilara, bunintzeles. Nu altceva.
Vedetzi, de'aia m'am tuns ras si frezat eu. Ca sa scutur din mushtatza, atunci cand ascult Bach cu boxele date la macsim, la miezul noptzii, sa fac la vecini cultura muzicala. Mama lor...
Take no prisooooooneeeeeers, take noooo ss.
Take no. Ca suntem oameni de shtiintza, ce maneaua mea.
:)
Surse foarte bine informate de la Bruxelles vorbeau de mai multe saptamani despre o perspectiva de joc pe care, fara sa insiste in mod deosebit din motive usor de inteles, a pomenit-o si presedintele Basescu: Romania se afla printre tarile care ar putea candida cu sanse mari la postul de Comisar pentru agricultura si dezvoltare rurala. Ca este intr-adevar asa, mi-a fost confirmat de surse multiple de la Bruxelles si, in acest caz, sansa Romaniei este echivalenta cu obtinerea unui atu strategic de prima marime si care ne poate proiecta printre jucatorii a caror pozitie trebuie luata in calcul in orice mari negocieri la nivelul UE.
De aici: Perspectiva unei sanse senzationale (Cristian Unteanu, Ziua)
Ziua. Acel preacinstit, prenevinovat si preainocent ziar "de fezandare", cum il eticheta un participant deshtept la unul din focus grupurile noastre pe presa, acum ceva vreme. Inainte sa se ofileasca si sa ramana doar pe net, in orice caz.
Precepţia e un proces extrem de selectiv. Avem amintiri vii despre anumite chestii ce ne trec prin faţa ochilor, le ignorăm pe altele, iar pe câteva le negăm în mod activ.
Ne luptăm pentru o poziţie pe scara ierarhică, încercând să urcăm cât de sus putem. Foarte puţini dintre noi ajung acolo însă. Când se aşează praful, majoritatea ne găsim undeva la mijloc. Nu facem parte din cercurile puterii şi prestigiului şi nu gustăm utopiile iubirii şi faimei pentru care ne-au pregătit fanteziile copilăriei.
Cum suportăm umilinţele zilnice aferente rolurilor noastre mediocre? Mintea e pregătită cu anestezice care calmează aceste dureri. Cea mai importantă dintre ele e procesul chirurgiei estetice a amintirilor. Mintea ignoră faptele dure ale existenţei noastre şi ne concentrează atenţia asupra acelor lucruri care ne dau stimă de sine.
Restul aici, la The Lucifer Principle. Un articol foarte bine pus pe picioarele argumentative despre felul in care ne functioneaza mintea, de cele mai multe ori failibil, si despre cum avem nevoie de uleiul amagirii pentru a ne unge bicisnica existenta, si despre cum, de multe ori, uleiul asta miroase a tamaie si a icoana si a resemnare de tip Doamne-Doamne.
Highly recommended. Atentzie! A se citi in interiorul unei cladiri cu acoperis dotat cu paratrasnet, sa nu cumva sa va fulgere Maniosul si Atotfulgeratorul si Atotsuparatorul, ca cititi chestii care Ii scad stima de Sine.
:)
I had no idea that many of those oil paintings that hang in hotel rooms and starter homes across America are actually produced by just one Chinese village, Dafen, north of Hong Kong. And I had no idea that Dafen’s artist colony — the world’s leading center for mass-produced artwork and knockoffs of masterpieces — had been devastated by the bursting of the U.S. housing bubble. I should have, though.
“American property owners and hotels were usually the biggest consumers of Dafen’s works,” Zhou Xiaohong, deputy head of the Art Industry Association of Dafen, told Hong Kong’s Sunday Morning Post. “The more houses built in the United States, the more walls that needed our paintings. Now our business has frozen following the crash of the Western property market.”
Dafen is just one of a million Chinese and American enterprises that constitute the most important economic engine in the world today — what historian Niall Ferguson calls “Chimerica,” the de facto partnership between Chinese savers and producers and U.S. spenders and borrowers. That 30-year-old partnership is about to undergo a radical restructuring as a result of the current economic crisis, and the global economy will be highly impacted by the outcome.
Restul aici, in The New York Times. Despre nesabuinta consumului american si despre diferentele culturale (in sens antropologic) care se reflecta in comportamentul economic.
M'a distrat felul absolut mirat si oarecum panicat in care Friedman exclama despre ipotecile din China:
In China, for instance, to buy a home you have to put at least 20 percent down, and the average is 40 percent.
LOL. Mustaciosule, ar trebui sa vii si prin Romania, ca si aici e la fel. Mama, ce chinez ma simt!
:)
Unul e ceva-ceva mai clar. Un galben portocaliu auriu, usor maroniu. Culoarea mierii poliflore.
Celalalt este ceva-ceva mai intunecat la culoare. Bate un pic inspre stejar, sau inspre lemnul de cires. Ar cam fi si cazul: a stat in butoi de porto la maturare. Culoarea mierii de brad, pentru cei care stiu cum arata asta.
Primul are un damf mai accentuat de alcool, cand invarti paharul si il mirosi. La fel, ar cam fi si cazul: e Quarter Cask, e Non-Chill Filtered, facut dupa tehnologia veche si scos la ceva mai mult de cele 40 de grade cu care suntem obisnuiti.
Celalalt, in schimb, miroase mai dulce. Cam asta ar fi principala deosebire intre ele: unul ceva mai tare si cu mai mult nas de iod. Celalalt un pic mai dulce, mai untos, mai cremos. Parca si cu ceva mai mult fum in el.
Doamnelor si domnilor, in seara asta le'am pus sa se bata intre ele: un pahar in stanga, unul in dreapta. Nu mult, cat sa dea gust serii.
Laphroaig Quarter Cask, in stanga. Mai deschis la culoare, cu mai mult iod si alcool in sange. Lagavulin 1991, Distiller's Edition, in dreapta. Mai inchis la culoare, mai afumat, mai dulce si mai rotund.
Nu cine stie ce: sunt whisky-uri mult mai galonate decat acestea. Dar de aici incolo incepe masurarea. They're the stick that measure greatness, mates.
Hail to recession, and to Scotland, and to barley-generated happiness, oblivion and relief...
:)
Cand vine filmul asta, Nordwand, si la noi, sa nu care cumva sa nu-mi spunetzi shi mie. Vreau neaparat sa ma duc la el.
Trailerul filmului
Ascultatzi muzica...
Citeste tot...
"When the legend becomes fact, print the legend."
Those were the days, my friends. The first (and, for all my knowledge, the only) time when John Wayne played together with James Stewart.
Ladies and gentle brutes: one of the best ever directors, John Ford ,directing one of the most profound Westerns ever made: The Man Who Shot Liberty Valance (1962).
About honour and bravery and old age and death and friendship and danger and bygone times.
You should see it, mates. You should see it.
One of these days, before the times grow old and the hearts turn frail.
From here, for instance. 
