Aceste pirostrii pe care ni le-am pus în cap cu viața

Privesc fotografia unei recente prietene de pe Facebook, azi i-am acceptat prietenia online. E editoare la știrile unei televiziuni. Mă uit la pozele ei, la fața sa. O persoană între două vîrste.

Editor la știrile TV e o meserie nici prea prea, nici foarte foarte. Un soi de tehnician. O persoană back office, foarte pricepută și foarte anonimă, care dă din mînuțele ei alea două toată ziua, harnică și pricepută și necesară, curat meșteșug de chinez bătrîn. Nu necesită nici calificare hiper-specializată, gen neurochirurg. Nici meserie de prostovan nu este însă. Cum ziceam: nici prea prea, nici foarte foarte. Și, mai ales, o meserie care înainte de 89 era practicată de probabil fix 10 persoane, probabil toți securiști, meserie practic inexistentă atunci, care însă acum face parte, totuși, dintr-o industrie destul de extinsă, cea mass media. O achiziție profesională a vremurilor post-comuniste.

Mă uit la fața ei de femeie între două vîrste și mă lovește. În curînd se fac 30 de ani de la Revoluție, Loviluție, Marea Păcăleală, Marea Chestie Glorioasă și Absolut Necesară, Marea Mermeleală Cu Un Pic De Război Psihologic, mă rog, cum i-o fi zicînd acuma prin manualele de istorie ale tefeleilor cei recenți și robespierreni.

Mă uit și îmi dau seama că, încet-încet, vremea trece și timpurile post-comuniste, astea capitaliste și imperialiste și consumeriste și colonialiste și marketizande, viața asta în care trăim cu toții, au devenit standard. Aceste timpuri sînt suficient de lungi încît să cuprindă în mațele lor de timp implacabil soarta unei întregi generații de oameni care atunci, la Marea Zbatere cu Păcănele și cu Păcăleli Geostrategice, erau tineri, revoltați, entuziaști, proaspeți, dornici și pofticioși de viață, de ce se întîmplă acum pe micile ecrane,

iar acuma sînt deja spre vîrsta a doua, tipa e născută în 1965, deci 52 de ani cum ar veni deja, mai e un pic și începe să se gîndească la pensie, la vîrsta a treia. O viață profesională în care a dat cu temeinicie și perseverență și pricepere la butoanele mesei de editare video, la butoanele societății capitaliste multilateral dezvoltate și isterice și mereu mereu mereu cu gîfa în gît, la butoanele acestui tip de viață, incertitudine, zbatere, să alergăm, să ne zbatem, să facem, să dregem, mersul normal al lucrurilor de altminteri, comunismul a fost o excepție în această privință, ei ne dau casă masă slujbă noi trăim în țarcul nostru aranjat de alții și ne vedem de o viață controlată, aranjată, cum se aranjau căsătoriile pe vremuri, alții îți puneau pirostriile.

De aproape 30 de ani, generația noastră, a decrețeilor, și-a pus pirostriile cu libertatea. Dar și cu incertitudinea, cu consumerismul, cu strîngerea de inimă. Mulți dintre noi au plecat în alte zări – una din cele mai mari hemoragii demografice de care a avut vreodată parte o țară la timp de pace. Am pierdut în acești ani mai multă populație decît în vremea celui de-al doilea război mondial. Au plecat. Loialitățile se schimbă, au plecat să fie italieni și spanioli. Granițele devin fluide, identitățile devin fluide, viața e în continuă mișcare, nesiguranță, poftă, realizări, eșecuri.

Viață. Au trecut aproape 30 de ani. Ce își doreau cei din generația noastră – să fim și noi capitaliști, să aibă timp viața obișnuită, prosperă, să-și înfigă rădăcinile aici, să ne lase ăștia în pace, rușii, comuniștii, pe vremuri erau alții, tot rușii, turcii, hapsburgii, să ne lase în pace, să ne crească iarba vieții normale, să n-o mai calce în picioare cu copitele cailor lor și cu șenilele tancurilor lor și cu vorbele și securiștii comuniștilor lor, să fim liberi, să ne trăim viața cum vrem.

Ne-o trăim? Ne-au lăsat în pace? Voi hotărîți răspunsul la aceste întrebări, în fiecare zi, cu fiecare gînd al vostru, tefeleilor, băsiștilor, pesediștilor, emigranților, kaghebiștilor, securiștilor, politrucilor, johanniștilor, useriștilor, nicușoreiștilor, pontiștilor, anteniștilor, proteviștilor, tinerilor, bătrînilor, săracilor, bogaților, muților, istericilor, ardelenilor, aitiștilor, țăranilor, meltenilor, becaliștilor, moldovenilor, maneliștilor, roackerilor, drogaților, pensionarilor, strungarilor, doctorilor, măturătorilor, curvelor și curvilor, homosexualilor, pomohacilor, geniilor, polițiștilor, șulfelor, hoților, corupților, știrbilor,

editorilor de știri,

oamenilor.

Nu există răspuns simplu la aceste întrebări simple. Există doar viață.

Au trecut aproape 30 de ani. O viață de om deja.

.