Mi se topește înghețata

Piața Amzei. Stau în mașină și mănînc înghețată de zmeură. Înghețata e libaneză. Zmeura e probabil românească.

Tocmai am ieșit de la dentist, n-am voie să-mi înfig dinții cîteva ore în nimic, nici măcar într-un gît de tefeleu. Deci calorii moi și pufoase, pe bază de lins, că mi-e foame, n-am mîncat nimic azi.

Am parcat mașina pentru o oră, cred că a expirat timpul. Sînt un evazionist, privez administrația locală de fonduri esențiale. De-aia nu merg lucrurile cum trebuie în țara asta.

Stau cu geamul deschis, că e cald, și inevitabil trag cu ochiul și cu urechea la ce se întîmplă în jur, ca un bun sociolog kaghebist ce sînt. Cu o mînă mănînc înghețată, cu cealaltă ascult. Observație participativă pe bază de glucide.

Pe lîngă mine, pe trotuar, trece o doamnă, vorbind la telefon. Vîntul îmi aduce fără să vreau la urechea cu care mănînc înghețata: "eu, ca fost ministru, nu pot să...". Restul cuvintelor n-au picat pe tehnică.

Mă uit la dînsa. Își așează mai bine papornița pe braț în timp ce încearcă să vorbească la telefon. Se întoarce cu fața la mine, după ce proptise zidul, să nu-i scape papornița. Nu o cunosc. Probabil una din multele tehnocrate care au făcut varză țara anul trecut.

Cam buhăită, doamna ministru. Și cam urîtă. Cine-o fi? De fapt, e chiar urîtă cu spume. Curat ministru, onorată instanță.

Și mai ales și mai ales, cireașa de pe tort, zmeura de aur, cu niște colanți absolut unici și irepetabili. Oribili. Hidoși. Groaznici. Sclipicioși și mulați pe niște coloane înguste jos, mai mult decît generoase sus, terminîndu-se într-un posterior de tip tanc, remorcher, crucișător. Groaznic posterior. Groaznici colanți.

Rezultatul? Priceless. Colanți de fostă ministră pe cale de reprofilare profesională: ori homelessniță, ori precupeață.

E clar. Se impune imperios un curs la Guvern, un workshop de-ăla organizat în mod eficient și necesar, cu roll-up-uri, cu catering, cu laser pointer, cu călăreți pe care să scrie numele key speakerșilor, cu tot tacîmul: "Cum să ne îmbrăcăm post-mandat".

La cîtă lume are nevoie de el, trebuie să rezervăm sala Transilvania, și să mai aducem și niște scaune din rezerva strategică a Palatului Victoria, de la subsol, din adăpostul atomic.

Acuma îmi dau seama. În halul ăsta, înțeleg de ce scade încrederea în instituții. La ce colanți poartă instituțiile, mi-e clar. Chiar și pe persoană fizică, acest tip de colanți aduce atingere interesului național.

Mă dor ochii. Mă doare sufletul. Promit să nu mai trag cu urechea. Cine știe ce ministru în chiloți mai apare.

Mi se topește înghețata.

.