Cîștigă cine moare ultimul

Acum ceva timp, am primit la dojo-ul nostru Itsushin, condus de sensei Nicolae Mitu, vizita unui specialist în lupta cu cuțitul.

Dincolo de cele discutate și prezentate, mi-a rămas adînc înfiptă în cap zicala din Asia de Sud-Est, nu mai știu dacă din Filipine sau din Malaezia, țări unde lupta cu cuțitul are o îndelungată istorie.

Zicala spune așa: “În lupta cu cuțitul cîștigă ăla care moare ultimul”.

E o zicere puternică, adîncă, înțeleaptă, ce vorbește, printre altele, despre superbia și aroganța și mai ales naivitatea celui care crede că poate învinge într-o asemenea luptă, în care inevitabil îți va fi atins un vas de sînge vital mai devreme sau mai tîrziu.

Zicala are mare putere de aplicare în politică, pufoșilor. În politică, la fel ca și în lupta filipineză cu cuțitele, cîștigă ăla care moare ultimul. Căci e o luptă fără cruțare, fără reguli, fără milă și mai ales și mai ales fără cîștigător.

Cine crede că a cîștigat se amăgește. De fapt doar încă n-a murit. În rest e ca și mort. Ca și ceilalți. Ca și toți ceilalți. Uitați-vă la ei: sînt morți și încă nu știu asta.

Și asta mă trimite la o altă mare înțelepciune asiatică, sub forma unui vestit haiku al probabil celui mai vestit poet japonez, Matsuo Bashō. El zice așa, în cuvinte scurte și eliptice și necruțătoare:

Iarba verii.
Tot ce a mai rămas
Din visele războinicilor de’odinioară.

Nu uitați, pufoșilor: cîștigă cine moare ultimul. Căci, de fapt, realitatea e alta decît amăgirea din capul războinicilor. E una mult mai simplă: de toate se alege praful.

Memento mori, pufoșilor. Memento mori.



.