Noi vrem potop!

Damn it! De ce nu vine inundațiile? De ce nu avem și noi motiv de ratinguri mari, catastrofoase? De ce nu pleacǎ reporterii noștri în cizme de cauciuc, bravi eroi ai unor vremi mǎrețe, sǎ transmitǎ ei de pe marginea Bǎlții Brǎilei, unde știm cu toții cǎ e inundație tot anul, de pe marginea torentului înspumat de munte, care cristalin își joacǎ PET-urile în soare, la vale?

Eu vreau sǎ vie inundațiile! Cum îndrǎznește zǎpada asta mocofancǎ sǎ se topeascǎ treptat? Ce tupeu pe capul ei de nesimțitǎ solidǎ în devenire lichido-gazoasǎ! De ce nu se iau mǎsuri adecvate de provocare a inundațiilor?

De ce sîntem liniștiți și discutǎm despre MRU și Gîdea? De ce nu trǎim intens, pǎtimaș, la marginea catastrofei lichide? Sǎ cîrcotim cǎ bǎștinașii beau în pragul crîșmei în timp ce bravii jandarmi, în temporarǎ pauzǎ de bǎtut protestatari, fac mușchi mutînd sacii de nisip dintr-o parte în alta?

De ce e viața asta atît de tristǎ, de ternǎ, de cenușie? De ce strǎlucește soarele pe cer? De ce vine primǎvara?

Ar trebui sǎ se trimitǎ reporterii în teren, sǎ se facǎ o vehemențǎ organizatǎ, metodicǎ, fiecare reporter și reporterițǎ cu microfon și țîțe sǎ se isterizeze în fața camerelor:

“Dragi telespectatori, NICI AZI NU S-A ÎNTÎMPLAT NIMIC! ESTE INTOLERABIL, DRAGI TELESPECTATORI! NICI AZI N-A TRECUT NICI O APǍ PE AICI! NICI AZI NU S-AU TOPIT CASTASTROFAL ZǍPEZILE! UITAȚI-VǍ LA CASELE ASTEA CUM STAU ELE ÎN PICIOARE, NEAFECTATE DE APǍ ȘI DE CUTREMUR!”

Și apoi, cu o bruscǎ schimbare de registru stilistic și de frecvențe, întorcîndu-se spre baba de servici care așteaptǎ rǎbdǎtoare lîngǎ purtǎtoarea de microfon șî țîțe:

“Mǎicuțǎ Eufrosino, cum de rǎbdați așa ceva? Cum rezistați unor asemenea vremuri? Aveți ce mînca? Nu v-a luat apa nici azi nimic din curte?”

Aaaargh! Vreau inundații! Vreau normalitate! Vreau sǎ mǎ uit la televizor, sǎ simt cǎ trǎiesc monstruos și cǎ sufǎr inutil!

Aaaargh. Aaaargh! AAAAARGH! AAAARGHHH!!!!




.