Sanatoriu, ziua a patra. Un pic de soare palid. Probabil 10 grade. Totuși, nu va ploua. Păpădiile sînt cel mai bun semn. A înflorit din nou toată pajiștea din fața casei, e acuma juma galben, juma verde crud.
Copacii sînt fix la fel cum erau și alaltăieri, înainte să plouă. Prunii un pic mai scuturați de petale, aproape trecuți. Nucul mic la fel de plăpînd, mama lui de nuc, nu vrea să crească precum ridichea din poveste, o să-l aștept cel puțin două sute de ani să se facă și el nuc în toată regula.
Moșmonii dau semne că s-ar fi prins. Dar la fel spuneau și cei de anul trecut pe vremea asta, ca pe urmă, cînd a dat iureșul verii peste ei, să se usuce iremediabil. Agrișii cei noi nu mișcă nimic. Pe dinăuntru sînt verzi, că le-am rupt o crenguță. Dar mugurii se încăpățînează să nu spargă. E foarte posibil să nu se fi prins.
Viața de sanatoriu continuă. De dimineață ne-am trezit în stil alarmă aeriană. Florentina văzuse ceva mișcînd pe uliță și a venit speriată: “Scoală, că vine popa cu botezul!”. Am reușit performanța să fac patul în douăzeci de secunde, să-mi trag pantalonii pe mine în cinci și să înjur de tot restul secundelor pînă s-a umplut minutul – puteam să mai dorm, să-l mai visez pe Ponta, eram în metrou cu el, metroul avea geamurile sparte. Nu, nu mă întrebați: nu știu ce înseamnă.
Degeaba. Alarmă falsă. Nu era popa cu botezul. Era altcineva. Vecinul Gheorghiță, care aduna surcele prin grădina dînsus de noi, ne-a spus că azi popa e cu botezul pe Șoseaua Nouă, adică pe celălalt deal. Probabil va veni mîine. Și mîine voi face patul la fel de repede, în același acompaniament de bombăneli budist-ortodoxe, dacă vine prea devreme, adică înainte de miezul zilei. Sper să nu-l visez pe Ponta din nou.
Viața de sanatoriu continuă. Vecinul Gheorghiță s-a făcut că plouă că am făcut gardul. Nici “bravo, bre, ce gard frumos!”, nici “futu-te-n rasă de capitalist veros, cu banii tăi care ai făcut gardul de colo colo". N-a zis nimic. Nici eu nu l-am întrebat nimic. Puteam să-i bat apropouri, să-i dau de înțeles să contribuie și el, că gardul e și la el, și la mine. Nu i-am zis. L-am întrebat dacă are vaca lapte și dacă poate să ne aducă lapte diseară. Pe bani, evident. De la el cumpărăm lapte cînd venim acasă, la Telega. Tot el ne și cosește. Așa se face pe la țară, la ăia care n-au ce face cu fînul: cine cosește, de regulă ia iarba. Servici contra servici. Ipocrizia salvează România.
Viața de sanatoriu continuă. Azi dealul Măceș se vede din nori, plafonul alb e un pic mai sus. De dimineață, însă, cînd noaptea se îngemăna cu ziua, pe la cinci, cinci și jumătate, la primul cîntat al cocoșilor, cînd m-am trezit să bag lemne în foc – așa e la țară, dacă nu bagi lemne în foc, ai belit-o, nu e ca la voi, orășenilor pufoși, să meargă centrala, să dormi fără grijă, să-l visezi pe Ponta – azi dimineață Măceșul se întrezărea doar pe jumătate, într-o supă aproape albă și difuză. Soarele stătea să apară. Privighetoarea cînta. Cîinii lătrau. Pițigoii se trezeau. Vacile mugeau. Cocoși cocoșeau.
Viața de sanatoriu continuă. O să vă țin la curent. La curent o să vă țin. La doi douăzeci, alternativ, AC / DC. Sănătate curată, curentul alternativ. Așa e la sanatoriu. Halate și curent eftin. Pufoșilor.
Viața de sanatoriu continuă.
.
Citeste tot...
marți, 18 aprilie 2017
Sanatoriu, ziua a patra
Scris de Turambar at 11:56 1 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, A sense of wonder in the warm spring air, Aceste rotzi ne doare, Ah ce dureros, Bliss, Natura, Nature, Scriitura, Stari si zile, Telega
duminică, 16 aprilie 2017
Din îndepărtata Telegă
Din îndepărtata Telegă,
Din acest colț atît de macondian încît pînă și copacii încă mai sînt înfloriți,
De sub povara crengilor de măr și păr albe precum barba lui Dumnezeu,
De aici de unde pînă și dinozaurii încă mai supraviețuiesc, sub formă de mierle și ciocănitori și grauri și pițigoi,
De aici din această cacofonie îngerească de concert de păsăret,
De aici unde pînă și florile cîntă pe crengi cu glas mare aducînd laudă creației și primăverii,
Din acest rai aproape perfect, căci nimic nu este pe lumea asta perfect,
Privind cum fetele mele aleargă prin grădină, să dea drumul înapoi în curte cățelului rătăcit dincolo de bariera rece de sîrmă a gardului nou reparat, gard care tocmai a trecut proba de foc a "cățelului care nu mai are pe unde să intre prin gaură", mama lui de bestie mamiferoasă care a făcut poteci prin toată grădina și găuri prin toate ulucile,
Uitîndu-mă la ele cum aleargă fericite și tinere și dorindu-mi să se oprească timpul în loc, deși știu că nu se va întîmpla asta, căci totul este trecător, deșertăciune a deșertăciunilor, o tu primăvară a firii care în curînd te vei transforma în cenușă și istorie,
De aici de unde stă să plouă, dar încă miroase a soare în toate florile din copaci,
Vă doresc să fiți plini de lumină, pufoșii mei dragi, prietenilor, răilor, kaghebiștilor, bestiilor, românilor, dragilor, fraților, oamenilor.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 13:50 1 comentarii
Etichete: Bliss, Copii, Cuvintele nu pot sa, Personal, Sarbatori, Scriitura, Stari si zile, Telega, Unde se duc cuvintele cind se duc
vineri, 14 aprilie 2017
Gagica avea un buchet de trandafiri albi în mînă
Conduc. Pe lîngă mine trece un motociuclist cu gagica agățată de el în spate. Cu o mînă se agață de gîtul lui. În cealaltă strînge cu disperare, să nu-i cadă, un buchet imens de trandafiri albi.
În timp ce stau în trafic și mă pregătesc să vă povestesc despre gagica cu trandafirii cei albi, că e prea mișto să nu vă spun și vouă, o mașină mă claxonește de pe banda alăturată. Fetele mele, cu cealaltă mașină, în drum spre Telega. Fix fetele mele: Flo, Marta, Andra. Apropiem mașinile, conducem paralel, ne atingem degețelele. Ne pupăm vizual. Ne hăhăim. Ce coincidență! Nu există coincidențe.
Cu atît mai mult am motiv să încep să scriu, să vă povestesc. Bag nasul în telefon, căci traficul era de tip “și melcul țuști!”, încep să butonez din dește, cînd aud o voce băsistă cum mă întreabă: "Ce faci, îi scrii lui Ghiță?". Răspund fără să ridic nasul din telefon: "Nu, doar avocatului său". Ridic privirea: era Silviu Mînăstire, în drum spre casă. Ne hăhăim. Îmi prezintă soția, care era la volan. Eu îi spun că a mea e mai în spate, la alt volan. Ne urăm sărbători fericite. Merge mai departe. V-am spus că nu există coincidențe? V-am spus.
Între timp, mă prinde iar Flo din urmă cu mașina lor, pe banda din stînga. Ne hăhăim din nou. Le întreb ce fac. Făceau ordine în CD-urile din mașină. “Auzi, mai ai CD-urile alea cu compilații rock?” Le mai avea. Marta îmi pasează CD-urile pe geam. Ne hăhăim din nou. V-am spus că nu există coincidențe? Chiar atunci, trece printre noi motociuclistul, ăla cu gagica în spate. Nu mai avea trandafirii albi.
Să moară pisica fiartă în tocăniță de miel dacă vreun miligram din ce v-am povestit eu aici nu e adevărat. Viața bate ficțiunea, pufoșii mei. Cu 33 la zero o bate. Scor de maidan, pufoșilor.
La vita e bella, kaghebiștii mei dragi. Chiar și în Vinerea Mare, viața tot frumoasă rămîne. Chiar și în traficul demonic din București.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 17:18 0 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Andra, Bliss, Bucuresti, Familie, Flo, Marta, Personal, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile, Urbanitate, Zen
joi, 13 aprilie 2017
Gospodăria, cea mai recentă găselniță de culture wars
Dragii mei, usor cu pianul pe scari. Acelasi cuvint de multe ori are un inteles distinct, bine definit, in diverse domenii. Stiti voi, "roata" din automobilism inseamna cu totul altceva decit "roata" din dansurile populare sau "roata" de la CAR-ul tiganesc.
La fel si cu "gospodaria". In acceptiunea obisnuita, acest cuvint ne starneste imagini puternice, evocatoare, cu gaini, purcei, gard, cotetz si alte carutze in curte.
In sens administrativ, insa (dar si in sociologie, ca tot veni vorba), gospodarie e un termen bine definit, care nu are nimic de-a face cu gainile si cu hahaielile voastre dispretuitoare si fals superioare de pe Internet. "Gospodarie" face referire la unitatea spatiala elementara de locuire, la cei care traiesc sub acelasi acoperis si isi pun resursele in comun pentru viata de zi cu zi.
De cele mai multe ori, conceptul de "gospodarie" este sinonim cu cel de "familie": doi oameni casatoriti, de preferinta de sexe diferite :) :p, luati cu acte in regula, uneori cu copii, alteori fara, daca sint ziaristi rai in cerul gurii.
Insa uneori poate insemna si altceva. Uneori o persoana singura, alteori persoane care locuiesc in concubinaj, fara acte, dar care isi pun banii si soarta impreuna, alteori familii multiple, intinse pe mai multe generatii.
Nu va faceti ca nu intelegeti si nu mai aberati tot soiul de rautacisme inutile. Eu inteleg ca uriti PSD-ul din toti rinichii vostri de oameni perfecti si capitalisti si principiali. Dar daca si in alte sisteme administrative conceptul este asumat si aplicat fara umbra de confuzie, se poate face acelasi lucru si in Romania, indiferent daca este propus de PSD, de PNL, de Hitler sau de Zina Maselutza.
PS: Pt conformitate, uitati aici definitia cuvintului in DEX. Dupa cum puteti observa, se face clar distinctia intre gospodaria in sens taranesc (prima definitie) si cea in sens administrativ (a doua definitie), cea care ne intereseaza pe noi, si anume: "Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. "
GOSPODĂRÍE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui locuitor, îndeosebi de la țară (și a familiei sale); casă1. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 16:07 1 comentarii
Etichete: Antiguvernamentalii sufera, Antropologie, Furie, Lingvistica, Politics, PSD, Responsabilitate sociala, Romania, Sociologie, Tinerii frumosi si naivi
marți, 11 aprilie 2017
Epurașu Paștilor mamilor voastre de ticăloși!
Măi ticăloșilor, măi nemernicilor, măi antipesediștilor cretini,
Mă, podoabe de Paști se pun peste tot, în toată Europa asta creștină și medievală, măi ticăloșilor măi. Peste tot sînt la fel de incongruente cu logica modernității, măi dobitocilor măi.
Da, mă dobitocilor, așa este. Sînt vetuste, sînt urîte, sînt cu iepurași roz, sînt cu pufoșenii rotunde, sînt niște chestii acolo groaznice.
Doar că peste tot lumea își asumă această convenție estetică și se bucură de atmosfera sărbătorilor, indiferent cît de kitsch este epurașul cu urechi de dromader, măi dobitocilor măi.
Numai voi, Cristoșii mamilor voastre de nemernici, aveți nesimțirea să mînjiți cu căcat ideologic pînă și această perioadă, ca să obțineți un ce profit de rahat electoral,
să mai aveți motiv să va ascundeți neputința și nemernicia, mama voastră de bușoi, și să prostiți niște copii naivi care pun botul la orice, Dumnezeii și grijania Paștilor mamilor voastre de ticăloși!
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 12:02 0 comentarii
Etichete: Aceste rotzi ne doare, Furie, Greatza amestecata cu scirba, Hipsteri pufosi, Politics, PSD, Responsabilitate sociala, Romania, Tinerii frumosi si naivi, Urbanitate
sâmbătă, 8 aprilie 2017
Cifre și emoții
Dragii mei,
Cinstiții mei kaghebiști pufoși,
În mine se dă o luptă cîinească între cifre și emoții.
Pe de o parte sînt statistician. Sînt cantitativist. Îmi vine să transform totul în cifre. Așa m-a făcut pe mine mama. Therefore, cînd văd tonele de urări pe care le-am primit azi, hoardele de prieteni care m-au luat cu fericirea, pe whatsapp, pe facebook, pe semese, pe telefon, peste tot, doar emailul nu l-am verificat încă – e posibil să fie și pe acolo ceva – așa mă apucă o poftă de estimat. Sînt sute? Sînt mii? Sînt catralioane? Doamne ce mulți sînteți! Să vă număr pe toți.
Dar mai apoi vine îngerul de partea dreaptă, de pe umărul celălalt, îi dă un șut în cur dracului care vrea să numere tot, petale, nori, prieteni, corole de minuni, și-mi spune: tembelule! Huooo! Prietenii tăi sînt fără număr, sînt ca iarba cîmpului, ca sarea din mări, nu ai cum să îi cuprinzi, sînt imenși, sînt hoarde. De ce vrei să-i numeri? De ce vrei să-i strivești cu matematica ta necruțătoare? Paștele mă-tii de sociolog, numai sondaje și numere ai în cap! Potolește-te!
Dragilor, am ascultat de înger. Nu v-am numărat, pentru că sînteți o mulțime densă, compactă (să moară pisica, nu mă pot abține, astea sînt noțiuni matematice, din teoria mulțimilor), nu vă pot număra, sînteți infiniți în prietenia voastră, sînteți mulți, sînteți hoarde, și fiecare din voi e de neprețuit. Pufoșii mei. Kaghebiștii mei. Tefeleii mei. Prietenii mei. Oamenilor.
Nu v-am numărat. Dar am făcut tot ce am putut să vă răspund tuturor, fie la telefon, fie la whatsapp, fie pe facebook, peste tot pe unde m-ați urat. Și am bășicile deștelor tocite de atîta răspuns la urări, sînt precum Ghilghameș cînd se bătea cu Enkidu, ăla de omora leii cu mîinile goale. Am omorît leii cuvintelor pentru a hrăni prietenia cu voi.
M-ați epuizat. Sînt cuprins de o dulce sfîrșeală plăcută. Sînteți mulți. Sînteți hoarde. Sînteți infiniți. Sînteți de neprețuit.
Prietenii mei. Pufoșilor. Kaghebiștilor. Tefeleilor. Fraților. Oamenilor. Vă mulțumesc!
PS: Intre timp, am verificat și e-mailul. V-am spus eu: sînt și acolo urări!
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 21:03 1 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Personal, Prieteni, Respect
miercuri, 5 aprilie 2017
Civili, civili everywhere
Adrian Sîrbu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat. Între timp, a dat înțelepciunea peste el. Mintea mogulului cea de pe urmă.
Dan Voiculescu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. În pușcărie în momentul de față, indiferent de slujul făcut de băieții de la Antena 3
Sorin Ovidiu Vîntu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat. Arestat din nou. Condamnat din nou. Făcut pușcărie din nou.
George Păunescu. Patron de televiziune. Mogulaș, dar la grade absolut comparabil cu ceilalți. Acuzat. Fugit în străinătate, în America, o perioadă bună de timp. S-a întors cînd s-au întors vremurile.
Dinu Patriciu. Patron de presă. Mogulaș. Acuzat. A stat și el pe tubulatură un pic, cît să simtă gustul fierului în gură. “Rușine, Dinu Patriciu!”. Hărțuit. Acuzat. Mort ca un cîine. Unii zic că de fapt s-a tirat, obținând o nouă identitate. Nu cred.
Elan Schwartzenberg. Patron de presă. Acuzat. Alergat. Mandat de arestare în lipsă. Fugit în străinătate. Un român remarcabil.
Dumitru Tinu. Patron de presă. Mort într-un accident suspect de mașină. Mulți spun că ar fi fost sinucis. N-a vrut să mănînce ciuperci...
Sorin Roșca Stănescu. Patron de presă. Din categoria “șantajul și etajul”. Acuzat. Arestat. Făcut pușcărie. Eliberat. Intrat mai apoi în PNL. Un civil deosebit.
Dan Diaconescu. Mare om. Mare caracter. Patron de presă. Mogulaș de rit tabloido-șerpilian. Acuzat. Arestat. Condamnat. În momentul de față în pușcărie. Senzațional!
Dan Adamescu. Patron de presă. Acuzat. Condamnat. Făcut pușcărie. Mort în pușcărie. Ca un cîine.
Sebastian Ghiță. Patron de presă. Mogulaș. Acuzat. Dispărut. Arestat în lipsă. Îl caută cu Interpolul. Fuga... fuga... prin porumb... Cît de greu e să prinzi mistrețul...
Maricel Păcuraru. Patron de presă. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat condiționat, pe repede înainte, că era nevoie.
Cum s-o fi simțind Cosmin Gușe? Dar Tapalabă?
Ce ne mai place să fim prostiți. Civili. Civili everywhere.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 18:04 0 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Aceste rotzi ne doare, Furie, Ireverentios, Media / Publicitate, Politics, Responsabilitate sociala, Romania, Servicii secrete, Stari si zile
Prunule, haikă albă
Prunii în floare.
Cel mai frumos haiku
E să îi privești.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 18:02 0 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Haiku, Poezie, Scriitura, Stari si zile
marți, 4 aprilie 2017
Stance: Fanfare (1958)
Scris de Turambar at 22:49 0 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, KG, Movies, Olanda, Stances, Stari si zile, Vin alegerile
duminică, 2 aprilie 2017
Cînd urlă cireșii pe dealuri
Primăvara are un dichis secvențial. Rînd pe rînd, coastele patriei noastre Republica Naturală România se umplu cu felurite feluri de culori care semnalează ochiului priceput – cîți mai recunoașteți copacii de departe, pufoșii mei atomici și urbani? – cărui copac i-a venit rîndul la înflorit.
Mai întîi înnebunesc galben cornii. Ei sînt primii pe care îi vezi pe coaste, flacără mută, ștearsă, un galben murdar, de Dacie 1310 de pe vremuri. În rînd cu ei, doar din frunze, fără flori, izbucnesc sălciile – verde crud, verde crud, cel mai crud verde cu putință, un verde ușor gălbui, sălcii, sălcii everywhere.
Pe urmă țipă zarzării, de un alb intens, virgin, cea mai mireasă dintre copaci. Da, voi îi ziceți corcoduș. Un nume bicisnic, balcanic, care zvîrle în micime și în derizoriu frumusețea acestui pom. Noi, în adevărata Românie, îi zicem zarzăr, și bine facem.
Mai încolo, încet-încet, albul alb al zarzărilor va căpăta nuanțe verzui, căci va fi vremea prunilor. Apoi nuanțe roșiatice, căci va fi vremea merilor. Doar că acum strigătul de alb din Republica Naturală România are nuanțe ușor maronii. Căci e rîndul cireșilor să-și urle florile.
De treci codrii de aramă, de te-ntorci de la munte de sus, cum treci de Comarnic, pe dreapta-i apa Prahovei, pe stînga sînt niște coaste de dealuri, nici prea prea, nici foarte foarte. Pe acolo e țara cireșului sălbatic și a plopului – cu mugurii săi de un verde alburiu, pufos, parcă ușor nins.
E plină România în momentul de față de cireși sălbatici înfloriți în miez de pădure. Îi vezi de departe, coroanele acelea ale lor zvelte, simetrice, fără pic de frunză deocamdată în ele. Un alb ușor cîrmîz, cît să mînjească pata înflorită și să-i dea o ușoară nuanță, să știi că e cireș, nu altceva.
E plină România de cireși sălbatici în floare, dragilor, acolo prin locurile pe unde nu vom ajunge niciodată, doar le întrezărim din goana calului, a motorului, a vieții cretine, mereu pe fugă.
Conduceam la vale, spre Telega, și dintr-o dată m-a lovit o poftă necruțătoare de cireșe amare. Scurtă e viața, pufoșilor. Și primăvara trece prea repede.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 23:21 0 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Biology, Copaci, Natura, Nostalgie, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile, Telega



