Nucul de Obor

- Ce frumos v-a crescut nucul! Să vă trăiască!

Mă duceam să-mi iau mașina de la spălătorie. De ceva timp, ne-am învățat să spălăm mașinile în apropiere, două străzi mai încolo, la o spălătorie printre case. Las mașina, întreb peste cît timp să vin, mă duc acasă. Îmi văd de ale mele, cînd se face timpul mă duc și-mi iau mașina. Nu stau după ea, să o păzesc să pierd vremea. Eu am încredere în băieți. Ei au încredere în mine.

Și tot mergînd pe același drum cam o dată la două săptămîni, inevitabil te înveți cu peisajul. În toți anii ăștia, trecînd pe acolo, am văzut nucul din trotuar crescînd, de la un băț amărît pînă la coroana frumoasă de adolescent pe care o are acum.

M-am învățat cu el, l-am mîngîiat din priviri, l-am lăudat în gînd. Eu sînt nebun cu copacii. Chiar mă gîndeam, admirîndu-l de fiecare dată: uite, dom’le, mai sînt și oameni care mai pun nuci în București. Și trecînd pe lîngă un domn care mătura trotuarul chiar pe sub el, mi-a venit așa dintr-o dată să le laud nucul, că prea frumos se făcuse.

Domnul se oprește din măturat, se uită lung la mine și trage concluzia că are timp de-o vorbă scurtă cu străinii. E îmbrăcat într-un trening gri, cu un păr bogat, hippiot, și cu niște ochi veseli în cap. Un soi de The Dude local.

- Eee, e o poveste întreagă și cu nucul ăsta...

Mă privește, apleacă un pic din cap, lasă pe moment povestea cu nucul deoparte. Se uită din nou lung la mine. Întrebător.

- Parcă vă știu de undeva....

Strîmb ambiguu din buze, fără să zic nimic. Cum face Robert de Niro în filme, cînd face el pe deșteptul. Lasă, lasă, spune cu nucul. Ca și cum ar fi înțeles, continuă, cu mîinile pe mătură ca pe chitară:

- Păi s-a dus vecinul nostru la piață să cumpere magnolie. Și i-au vîndut țiganii la Obor magnolie. Ia uite ce frumoasă s-a făcut!

Mă apucă un rîs sănătos, telegenesc, de om de la țară, care s-a urcat în viața lui în ceva nuci. Auzi tu: i-au vîndut nucul pe post de magnolie. Așa îți trebuie, bre vecine bre, dacă vrei să cumperi eftin și bun de la țigani și nu știi cum arată nici magnolia, nici nucul la frunză.

Ia de-aci magnolie, să faci la vară dulceață de magnolii verzi. Te-au făcut minoritarii de comandă, bre vecine bre. Ca la Nufărul te-au făcut. Ia magnolie, fraere. Frumoasă, șefu. Să vezi ce frumoasă se face.

Dau să plec, să-mi iau mașina. Domnul cu mătura pe post de chitară se luminează dintr-o dată la față. Întinde mîna spre mine:

- Gata, știu de unde vă știu. Nu cumva sînteți domnul Palada? Vă știu de la televizor. Nevastă-mea stă toată ziua cu ochii în televizor. De acolo vă știu.

Strîng din nou din buze, zîmbind. Recunosc: da, domnule, eu sînt. Să vă trăiască magnolia, că tare frumos nuc a mai crescut...

Ne despărțim rîzînd amîndoi. E frumoasă, bre, viața, cînd ai de-a face cu botaniștii de la Obor.



.