Trăim în greșală

Trăim în greșală.

Popii ne învață cu strădanie, smerenie și cinstită perseverență lucrativă că trăim în păcat. În vină. Că trebuie să ne spălăm toată viața asta sufletul pentru vina lui Adam și a Evei. Doar aici, că în China și în India sînt alte legitimări ale păcatului originar.

Eu, mai prozaic, vă spun că trăim doar în greșală. Într-o continuă greșală.

E vorba despre greșala narativă.

De mici, din burta mamei, ne formatăm creierul în liniaritate și în omnisciență.

De cînd deschidem ochii de durere că ne intră aer care arde în plămîni și că ne taie un nene rău cordonul ombilical, însemnîndu-ne cu rana păcatului originar, cu pecetea buricului, de atunci tot avem fantasme.

Mama atotputernică. Părintele zeu. Lucrurile care se întîmplă dintr-o dată. Imediat. Fără cauzalitate. Fără inerție. Magie. Deus ex machina.

Aceste fantasme s-au sedimentat pe parcursul erelor uman-geologice în religie, pe partea aia, și în basme, mituri și alte povești, pe partea ailaltă.

Dumnezeu atotputernicul. Atotvăzătorul. Atotștiutorul. Făt-Frumos. Tinerețe fără Bătrînețe și Viață fără de Moarte. Ileana Cosînzeana.

Frici dorințe. Tendința spre simplitate. Adică spre perfecțiune. Stăpînirea timpului și spațiului, dorința oricărui Icar care iese din pîntec de carne.

După aia, toată viața, ne întărim aceste structuri cognitive totalmente diferite de realitate.

Poveștile și basmele sînt cu happy end. "Și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți"

Autorii de romane sînt omniscienți. Ei le știu pe toate. Nenea cu Baltagul știe cine a omorît pe cine și grație bunătății sale de cerneală, o să ne spună și nouă.

Scriitorul de polițiste, de whoddunituri ne bagă în mister inițial, în ceață și hăbăuceală, dar noi, ca niște copii cuminți și ascultători și predictibili ce sîntem, știm că el în marea lui bunătate narativă la sfîrșit ne va explica tot tot tot, pînă la ultimul fir, pînă la ultimul detaliu.

Nu-i așa tovar'șa învățătoare și doamna Agatha Cristie că ne veți spune cine a omorît pe cine, cine e vinovat și cum se termină toate frumos și bine?

Mai apoi, mai recent, acum în zilele noastre de după ce s-a inventat curentul electric pe sîrmă în casă, am trecut de la vorbă la imagine. Și totul a devenit și mai narativ, și mai predictibil, și mai repede și iute.

Videoclipurile de la MTV și filmele de la Hollywood spun aceeași poveste. Predictibilitatea și omnisciența narativă. Ba, mai mult, o spun repede repede repede, într-un montaj impecabil.

Tare repede și iute, să nu stea imaginea netăiată mai mult de 8 secunde. Ba nu, se plictisesc pufoșii chiar și așa! Tai-o la patru secunde, repede repede repede fast fast fast, se plictisește audiența, faceți ceva!

Filmele cu supereroi sînt continuarea firească, într-o altă tehnologie, a basmelor din copilăria puiului de Neandhertal care sîntem cu toții.

Și aceste povești otrăvit de dulci și de dezirabile ne structurează iremediabil creierul într-o simplitate și predictibilitate falsă.

Maimuța din noi, care vrea să vadă patternuri peste tot și structuri și înțelesuri și semnificații, pentru că toată jungla e o semnificație cu încărcătură valorică.

Uite, acolo e un fruct, dacă mă țin ochii și creierul meu cel mai foarte perfect de primată învingătoare îl poate procesa și îl pot deosebi de zgomotul vizual dimprejur. Și fructul e bun. Îl putem păpa.

Dincolo nu cumva e un șarpe? Dincolo nu cumva e un tigru? Trebuie neapărat să mă uit necontenit după tigru și după șarpe, să îi pot deosebi de zgomotul vizual dimprejur. Căci șarpele și tigrul sînt răi. Ei ne papă.

Creiere perfect și ochi stereoscopici, ajutați-mă să nu mă pape tigrul cel rău și șarpele cel viclean și să găsesc fructul cel dulce, să-l pap eu pe el, să bag la burtică.

Și uite așa, de la tigru și de la fruct și șarpe, care șarpe e și în Biblie, într-atît de rău ne e frică de el, o frică moștenită din noaptea minții noastre de primate care erau mici și mîncate de șerpi prin sufocare, de atunci încoace tot căutăm sens și semnificație și structură și explicație.

Și narațiune.

Și de atunci tot avem creierele iremediabil varză. Ca un hard disc formatat într-un sistem de operare greșit, avem creierul formatat întru ubicuitate, omnisciență, imediabilitate și alte fantasme de-astea de omnipotență.

Și atunci Superman țîșnește dintr-o cabină de telefon și ajunge să salveze victimele repede repede repede, în ultima clipă, in the nick of the time.

Și atunci Iron Man face imposibilul și salvează victimele în suferință de oamenii cei răi.

Și atunci Moise despică apele și salvează poporul ales, pardon, Poporul Ales, trebuie să-l scriem cu litere mari, că așa e politic corect și de-aia fac ăștia filme la Hollywood cu Batman în rolul lui Moise.

Și atunci Harap Alb îl bate pe Spîn și salvează situația imposibilă și o mai și fupă pe Ileana Cosînzeana drept premiu pentru premianții cei mai foarte perfecți.

Și atunci Vishna îl bate pe Shiva și toate sînt bune și frumoase. Și Krishna îl consiliază pe Arjuna și Sfîntul Petru pe Dumnezeu și toate se întîmplă imediat.

Imediat. Cucerirea timpului și spațiului. Imediat, am zis! Acum! Acum! Să batem din picior, precum copilul de 2 ani, aflat în stadiul imperial, și să se întîmple toate acum, fără efort, fără durere, fără suferință, fără inerție, fără ceață. Imediat.

Și nu mai moare nimeni sufocat în apele tulburi și reci, în chinuri, la 200 de metri de mal.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei morți și să le dea mintea cea de pe urmă și dreaptă și bună și justă și potrivită celor vii, și să ne lepede de păcatul omniscienței narative și a haiducelii televizuale :(

.