Seminarul Internațional de Aikido de la Cluj

Săptămîna aceasta a avut loc la Cluj unul din cele mai importante evenimentele ale aikido-ului mondial: Seminarul Internațional de Aikido, organizat cu ocazia întîlnirii oficiale a reprezentanților Aikido Aikikai / Hombu Dojo și a conducerii Federației Internaționale de Aikido.

A fost o densitate rar întîlnită de monștri sacri ai aikido, însoțită de o densitate rar întîlnită de practicanți care au venit pe tatami să participe la seminariile acestora.

Începutul săptămînii a fost dedicat celor organizatorice / administrative. Sfîrșitul săptămînii, celor rostogolitoare. La mijloc, în ziua de joi, a fost și un eveniment oficial, o conferință de presă la care oficialități centrale și locale au înmînat semne de recunoaștere celor mai prestigioși participanți.

Primăriea Clujului a fost reprezentată de primarul Emil Boc. Din partea Guvernului României a fost o întîmplare fericită ca reprezentantul să fie și practicant de aikido. Adică eu, în postură de consilier de stat. A fost o onoare să reprezint Guvernul României la un asemenea eveniment deosebit. Joi la costum și cravată. Vineri și sîmbătă la gi, pe tatami.

Plachetele au fost oferite într-un eveniment festiv, urmat de o conferință de presă. Ele au fost înmînate celor mai importante figuri ale aikido-ului mondial actual:

Mitsuteru Ueshiba Waka Sensei, urmașul și continuatorul oficial al lui O'Sensei, Morihei Ueshiba. O persoană elegantă și nobilă în afara tatami-ului și elegantă și necruțătoare pe tatami, după cum au putut vedea cu ochii lor sutele de participanți de la seminariile acestuia. O persoană mai mult decît demnă să ducă mai departe tradiția lui O'Sensei.

Peter Goldbury, președintele Federației Internaționale de Aikido. Un filosof și un înțelept și un mucalit cu vorba liniștită și un stîlp de tradiție pe tatami. Un european în Japonia, devenit japonez în fibră și înțelepciune.

Kei Izawa Sensei, secretarul general al aceleiași Federații Internaționale de Aikido. Un domn elegant, un japonez pînă în măduva oaselor, deși e stabilit de ani de zile în SUA și un redutabil aikidoka, de la care am învățat niște tehnici deosebite.

Christian Tissier Shihan, unul din cei mai apreciați și cunoscuți maeștri internaționali de aikido și posesorul unui stil inconfundabil, care face pentru aikido cît zece campanii de marketing. De la Tissier nu doar înveți. Tissier Shihan îți restructurează întreg creierul în materie de aikido.

Și ultimul, dar nu în cele din urmă, Ulf Evenas Shihan, continuatorul tradiției lui Saito Sensei în Europa. Un urs de om, un scandinav cît muntele, un continuator viking al staturii și posturii lui Saito Sensei și a lui Fujita Sensei.

La conferința de presă, am spus că aikido este unul din acele repozitoare de înțelepciune ale umanității care aduce oamenii laolaltă, punîndu-i unul lîngă altul și neutralizînd asperitățile. O cale a păcii.

Aikido trece dincolo de cultură, de etnicitate, de religie, de gen ori de convingerile politice. Au stat alături și au apreciat moștenirea lui O'Sensei persoane din țări total diferite, de pe tot globul, din Japonia, din Suedia, din Anglia, din Franța, englezi din Japonia, japonezi din America.

Au stat alături răgățeni și ardeleni, pesediști și pedeliști, bucureșteni și clujeni. Nu a contat. Aikido este deasupra acestor tăieturi în carnea umanității.

Am stat alături de un adversar politic, atît la evenimentul oficial, cît și la masa oferită de organizatori după. Politica nu și-a făcut loc deloc în discuții. Am reprezentat amîndoi România în fața oficialilor aikido internaționali, umăr la umăr. În asemenea momente nu contează de care parte a separării politice ori regionale ești. Ești pur și simplu român. Ești pur și simplu om.

Și pentru asta merită să aducem recunoaștere aikido-ului. Unește acolo unde altele dezbină. Domo arigato gozaimashita!

PS: O caldă mulțumire și entuziaste felicitări organizatorilor evenimentului și îndeosebi lui Dorin Marchiș Sensei, conducătorul Aikido Aikikai România și cel care a făcut posibil un asemenea eveniment remarcabil. După cum spuneau chiar ei, seara la masă: acum 10 ani de zile așa ceva ar fi fost dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale noastre. Și uite totuși că se întîmplă.

Sensei, respect!











.