Cu caii, la Slănic

Weekendul acesta am dat o fugă de la Telega pînă la Slănic Prahova, pe drumuri sinuoase, adică pline de curbe, domnu' Pleșu, să călărim. Găsisem pe net despre cei de la Centrul Ecvestru Husar Slănic, și duminică ne-am încumentat în cele din urmă.

Nu ne-a părut rău.

Au cai frumoși, gidrani de-ai noștri din Ungaria, cum intri în Imperiu pe stînga. Caii sînt blînzi și răbdători cu copiii și oamenii grași, cu excepția celui călărit de mine, evident, căci cineva trebuie să aibă și noroc pe lumea asta. Să mă fi văzut cum îl struneam, parcă eram John Wayne pe perfuzii de whisky. A fost fain, a fost o simbioză intensă cal-călăreț. În cele din urmă omul gras a răzbit, că așa e în viață, în politică, la Guvern și la călărie: omul gras cîștigă alegerile.

Ne-am plimbat pe dealurile din partea de nord a Slănicului, spre Malul Vînăt. Niște coaste de coclauri faine, cam ca la Telega, doar că ceva mai abrupte și evident ceva mai puțin frumoase, că nu era la Telega, era în altă parte. Pentru cei care nu știu, Malul Vînăt este o rîpă impresionantă de argilă verde, de o culoare nepămînteană, pe drumul abrupt de la Slănic peste deal, spre Vălenii de Munte și mai ales spre Teișanii domnului Pleșu.

(Wave, domnu Pleșu. Incremental vorbind, mi-e dor de Dvs și de poliția Dvs spirituală. E august și mă plictisesc. Eu cu cine mai tachinez privind legătura ontologic-emoțională dintre magnetizare și matrafocsare?)

După ce am trecut de Malul Vînăt am dat într-un platou unde am putut să ne punem la încercare priceperea de trap, cei care doreau. Evident că era să cad de pe cal. Evident că a n-am căzut. Evident că nu scăpați de mine așa de ușor. Evident că a fost fain. Aproape ca John Wayne pe perfuzii. De whisky.

Pe urmă am mers prin pădure, pe la umbră și carpeni și tufe și tei porcesc. Pe urmă am ieșit iar la loc drept, iar am făcut un pic de trap. Din ce în ce mai bine controlat, că sînt la început. Pe urmă am coborît la loc înapoi spre punctul de plecare pe un drum de țară unde am mîncat și mere. Pe urmă am ieșit la loc (mai) drept, pe la o pensiune recent înființată, unde iar am putut să mergem la trap. Și a fost fain, și a fost prima dată cînd am simțit cum e să strunești cu adevărat animalul sub tine. Repetiția, mama învățăturii.

Au fost două ore plăcute, și pentru copii, și pentru oamenii mari. Căci am fost cu fetele, cu Marta și cu Andra, și le-a plăcut și lor. Drept pentru care, descoperindu-mi eu tîrziu gena de mongol cuceritor din sînge, de tătar cu PhD, promit să mai mergem și vă recomand și vouă. Poate data viitoare facem o tură mai lungă, de o zi, căci au și de-astea.

E fain să călărești, dragilor. O plăcere descoperită tîrziu, ca babele la 40 de ani. Ar trebui să facem și noi la Telega așa ceva. Poate într-o viață viitoare. Poate copiii noștri.

Hajime!